Brăilago

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

EGC 2018 pentru cei ce vor să urmărească online

Au trecut deja două zile de la începerea congresului și prima impresie este deja diferită de cea lăsată de situl care părea pregătit să întîmpine dorințele celor rămași acasă.

Pe mine mă interesa cel mai mult festivitatea de deschidere unde urma să se prezinte și cîștigătorii premiului Iwamoto. (Nici pe situl Centrului European de Go nu există noutăți.) (Singura informație vine de la cîștigător, care este după cum era de așteptat, americanul care a introdus Goul ca parte a cursurilor sale de matematică.)

 

Din nefericire la secțiunea Foto&Video a sitului, nu există nimic. Nimic nou, doar clipul pus înainte de începerea congresului și șapte imagini de prezentare. La pagina cu SGF-uri vedem același mesaj,

deși prima rundă din open și cele trei runde ale finalei pe echipe s-au încheiat deja.

Bine măcar că au fost afișate rezultatele primei runde din open. Privind în viteză vedem la vîrf trei rezultate îmbucurătoare, Popic  Elian și Alex Pitrop au învins. Al patrulea rezultat e al lui Cornel, care nu a reușit să treacă de francezul Tanguy LeCalve. Ceva mai jos vedem că nici Ionuț Arșinoaia nu a putut trece de un… Bambuch Fabian, parcă tot nume francez. De asemeni, nici Sora Adelina și Vlad Gabriela nu au început cu dreptul.

Din nefericire nu este trecută și țara lîngă jucători pentru a căuta automat pe cei ce ne interesează.

Deci italienii se prezintă cam slăbuț la capitolul știri. În afara de rezultatele primei runde din open mai vedem un articol în care este anunțată victoria Rusiei în campionatul pe echipe.

Noroc cu cei de la EuroGoTV, care au pus cîteva poze. Cam slăbuț și la ei pentru că se spune că sînt poze și din primele două runde ale finalei pe echipe, dar nu se prea văd.

De asemeni tot aici se pot vedea la secțiunea live, partidele de la primele patru mese. Din cîte văd se pot face pariuri pentru următoarea mutare. Partidele la primele două mese au fost urmărite și pe KGS pe conturile EuroGoTV1 și EuroGoTV2

Pentru cei nemulțumiți, un mic supliment șînt filmările oferite de Cho Hye Yeon live pe Facebook. O face destul de des, de regulă cu secvențe din plimbările sale, dar și de la diverse evenimente. În acest filmuleț din ziua a doua, la un moment dat îl putem vedea și pe Cătălin 🙂

Cam asta este tot ce am putut afla despre congres. Dacă știe cineva și alte surse este binevenit să le facă cunoscute cu un comentariu la acest articol.

 

Categories: EGC Tags:

Costel

One Response to “EGC 2018 pentru cei ce vor să urmărească online”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonează-te

Dacă vrei să fii anunțat pe mail cînd apare un articol nou, Abonează-te

Arhive

Categorii