Brăilago

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

Campionatul European pe echipe, ediția a 9 a runda a șaptea

Se spune că șapte este o cifră norocoasă, și iată că pentru cei ce cred în urzelile nevăzute ale șansei, această rundă confirmă spusa. Cu două victorii din primele trei partide jucate, România își asigură cel puțin un egal cu Ucraina, și își readuce speranțe de calificare. Acest egal urmat de două runde ușoare pentru noi, ne aruncă în speculații de genul că dacă Ucraina pierde și la Cehia și la Israel, rămîne cu zece puncte ca și noi, moment în care începem să ne uităm la punctele la masă, și vedem că sînt în zona posibilului. Dar pînă la acele speculații mai avem și șansa celei de a patra partide din această rundă. Luni, 18 martie la ora 8 seara, pe timp central european, șase ora noastră, Cornel se va lupta cu Andrii Kravetz pentru calificare. Victoria de luni ne-ar lăsa cu șapte puncte, plus cele patru ”sigure” din ultimele două runde, ne-ar aduce în zona calificării cu 11 puncte. Nu o calificare garantată, pentru că chiar dacă runda aceasta Ucraina va rămîne cu nouă puncte, o victorie și un egal  la Cehia și Israel îi asigură 12 puncte.

Există deci ceva posibilități. Campionatul a redevenit interesant. Să nu uităm luni să urmărim confruntarea dintre Andrii și Cornel. Orice rezultat este posibil. Favorit teoretic este Andrii, care are cîteva puncte în plus la GOR, are și trei victorii în plus în cele 13 confruntări directe. Dar forțele sînt egale și orice rezultat este posibil.

În celelalte partide, Cehia și Israelul nu s-au înscris în plaja așteptărilor noastre pierzînd cu 1 la 3 contra Franței, respectiv Rusiei. Ungaria învinge Italia cu 3-1 și își păstrează locul alături de Franța cu 11 puncte. Ultima partidă are influențe mari în zona retrogradării, Polonia scoțînd doar un egal cu Germania. Acest punct pierdut de Polonia în favoarea Germaniei, cu siguranță va cîntări mult în lupta de evitare as retrogradării.

În continuare partidele acestei runde.

BCristian Pop (CPop) 7 dan WArtem Kachanovskyi (artem9212) 2 dan pro W+11.5

 

Download SGF

 

WGheorghe Cornel Burzo (Cornel) 6 dan B Andrii Kravets (Nighthawk) 1 dan pro

 

 

BDragos Bajenaru (bok) 6 dan WBohdan Zhurakovskyi (Bohdan) 6 dan B+Resign

 

Download SGF

 

WElian_Ioan Grigoriu (elianovici) 4 dan BDmytro Bohatskyi (Dika) 6 dan W+Time

 

Download SGF

 

Rezultate şi partide preluate de pe Pandanet

Categories: Concursuri, Partide Tags: ,

Costel


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonează-te

Dacă vrei să fii anunțat pe mail cînd apare un articol nou, Abonează-te

Arhive

Categorii