Brăilago

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

Arimaa

Probabil că nu prea este locul acestui subiect aici, dar ca fapt divers legat de lupta programatorilor cu Goul, sau ca joc complementar cînd iei o pauză de la Go, poate fi prezentat.

Arimaa a fost inventat în 2002 cu scopul de a dovedi că omul este încă superior calculatoarelor chiar dacă Deep Blue a dovedit contrariul.

O prezentare a jocului o puteți vedea în acest scurt film.

A fost instituit și un premiu de 10 mii de dolari pentru programatorul care reușește să creeze un program care să învingă parteneri umani. Din 2004 anual s-a ținut o competiție, și deși programele au mai cîștigat ocazional, oamenii au fost mai tari, dar în 20015 premiul a fost luat. Inventarea jocului nu a amînat decît cu vreun deceniu supremația oamenilor.

Pe pagina oficială a jocului puteți citi mai pe îndelete regulile și chiar juca contra unor programe, sau a altor jucători online.

Jocul e cumva asemănător cu șahul pentru că se joacă pe 64 de pătrate, are 32 de piese, dar asemănarea se oprește aici. Piesele nu se capturează direct ci doar cînd calcă pe unul din cele patru cîmpuri marcate drept capcane. Piesele au putere ierarhică cel mai tare fiind elefantul, urmat de cămilă. Apoi mai sînt doi cai, doi cîini și două pisici. În cele din urmă avem și opt iepuri. Asemănarea cu piesele de la șah, face posibil ca Arimaa să poată fi jucat cu setul de șah, deși e de preferat pe computer pentru că controlează cu regulile.  Deplasarea se face numai orizontal și vertical. nu există mutări diagonale. Se poate muta și înapoi, cu excepția iepurilor care merg doar înainte sau lateral. Și în fine, regula de bază a jocului. Piesele adverse pot fi împinse sau trase de piesele proprii, dar cu condiția să fie de rang inferior. Rangurile sînt evidente. Mai există regula că pe capcană poți sta, dacă alături de capcană este o piesă de aceeași culoare. De asemeni o piesă mai puternică, sau egală în tărie, va bloca o piesă adversă aflată alături, dar ea va fi deblocată dacă vine altă piesă de aceeași culoare alături. Scopul jocului este să ajungi cu un iepure pe ultima linie. Ultima regulă ar fi e că poți face patru pași cînd e rîndul tău. pot fi cu aceeași piesă, sau cu piese diferite. dacă muți o piesă proprie, sau împingi ori tragi una adversă, este un pas. Mai sînt cîteva detalii privind mutările dar în principiu cam așa se joacă. Se mai cîștigă, dacă se capturează toți iepurii, sau se blochează toate piesele adverse.  .

Categories: Diverse Tags:

Costel


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonează-te

Dacă vrei să fii anunțat pe mail cînd apare un articol nou, Abonează-te

Arhive

Categorii