Brăilago

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

Iarăși despre AlphaZero, care își urmează drumul către AlphaInfinit

NYTimes ne servește cu un nou articol despre eroul nostru, AlphaGo.

Este vorba despre un eveniment întîmplat acum un an, dar care ne-a cam scăpat atenției. Și mai este chiar despre Go, ci despre algoritmul care a cutremurat lumea Goului. S-a numit AlphaGo, mai apoi Master, mai apoi AlphaZero, și acum se bat apropouri despre un AlphaInfinit.

Anul trecut AlphaZero l-a desființat pe Stockfish, cel mai puternic program actual. DeepMind nici nu s-a mai obosit cu campionii umani. Aceștia nu mai fac față programelor de două decenii. Și cînd spun desființat, mă refer la un scor absolut, în care Stockfish, nu a obținut absolut nici o victorie. E drept au existat o majoritate de remize, și restul, 28 au fost înfrîngeri. Dacă ar fi fost cît de cît comparabile ca putere atunci ar fi trebuit să fie doar remize. Ciudat, nu se spune dacă victoriile au fost obținute preponderent cu albul sau cu negrul.

Dar articolul nu aprofundează șahul, ci programul în sine și modul cum joacă. Dacă DeepBlue și toate celelalte programe pînă la Stockfish se bazează pe forță brută, de zeci și sute de milioane de calcule pe secundă, Alphazero se bazează mai mult pe intuiție. Anul trecut au existat îndoieli privind corectitudinea competiției, pentru că Stocfish a fost privat de baza sa de deschideri. Dar anul acesta a fost surclasat chiar dacă i s-a returnat baza de deschideri, ba mai mult i s-a dat chiar și mai mult timp de gindire și chiar o viteză de calcul superioară, cu mult superioară, analizînd 60 de milioane de poziții pe secundă comparativ cu 60 mii analizate de AlphaZero. Diferența a dat-o nu viteza de calcul ci modul de calcul. AlphaZero calculează mai eficient, mai inteligent.

Articolul nu mai revine la jocul de Go ci pleacă mai departe la scopurile inițiale pentru care AlhaGo a fost creat. Autorul aprofundează modul în care algoritmul, gîndește, intuiește, și deplînge faptul că deși o face atît de eficient, nu poate să și explice cum o face, dar se prevede că în viitor o a putea face, va putea vorbi pe limba noastră, cînd va fi mai aproape de AlphaInfinit.

Puteți citi articolul în original,

One Giant Step for a Chess-Playing Machine.

sau în copia locală. (trei de fapt, salvate în diverse moduri, dar care după ce se încarcă complet dispar. Se pare că e o o protecție la copiere. Articolul se vede cît timp se încarcă apoi dispare. Îl las așa pt cine are interes să citească direct în format txt pt cazu că dispare originalul. )

 

Categories: Computer Go Tags:

Costel


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmează

 

 

 

               

Abonează-te

Dacă vrei să fii anunțat pe mail cînd apare un articol nou, Abonează-te

Articole recente

Arhive

Categorii