Brăilago

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

AlphaGo merge mai departe spre AlphaInfinit

Deja AlphaGo nu mai are legătură cu Goul, și nici măcar nu se mai numește AlphaGo, dar cei interesați de povestea copilului minune numit cîndva AlphaGo pot citi cuprinzătorul articol despre AlphaStar.

Da algoritmul numit inițial tensor flow, sau cam așa ceva, botezat cîndva AlphaGo, pentru că juca Go, mai tîrziu AlphaZero pentru că juca Go pornind de la zero, fără să mai studieze partide jucate de oameni, se numește acum AlphaStar.  Cînd a bătut campionul de șah, numit Fishstock cred că se numea tot AlphaZero, dar  acum se numește AlphaStar pentru că a concurat cu campionul mondial de Starcraft.

Articolul prezentat mai sus, după cîteva cuvinte de prezentare, care conțin și o greșeală, (Zice că a jucat Atari, dar e vorba de șapte jocuri pe sistemele Atari) se adîncește în analiza subiectului StarCraft, ceea ce poate fi plictisitor pentru un necunoscător al domeniului. Dar articolul mai conține și un scurt filmuleț,  care ne prezintă o imagine a acestei lupte de descifrare a inteligenței, pentru că da, sub toate aceste nume AlphaX se ascunde lupta lui Demis Hassabis și a echipei DeepMind de a descifra inteligența.

Articolul conține și adresele partidelor jucate de AlphaStar contra a doi profesioniști în StarCraft, partide prezente pe canalul youtube all Deepmind. Cu siguranță toate acele meciuri sînt foarte interesante pentru cunoscători, dar plicticoase pentru restul lumii, deci și pentru noi jucătorii de Go.  Mai jos, voi adăuga un alt film, care prezintă mai multe partide comentate, care probabil pot fi înțelese și de noi.

Pentru iubitorii de detalii mai pot adăuga că deși Deepmind a fost ținta tuturor laudelor pînă acum, a început să aibă și critici. De exemplu, la întrecerea contra programelor campioane la șah a existat critică despre versiunea de Fishstock aleasă, pentru că se pare că nu a fost aleasă ultima versiune. Dar nefiind cunoscător nu am idee cît de adevărat este acest zvon.

La fel, și acum în întrecerea pentru supremație în Starcraft, au existat voci nemulțumite de modul de organizare a întrecerii. Am aflat că Starcraft se bazează nu doar pe strategie ci și pe dexteritate, și pentru a elimina avantajul evident al vitezei de reacție a sistemelor electronice, Alphastar a fost limitat în ceea ce privește această viteză de reacție. Dar se pare că limitarea nu a fost operată corect, motiv pentru care pasionații de Starcraft nu sînt convinși de supremația programului. Nici măcar declarațiile celor învinși, care și-au exprimat surprinderea pentru unele strategii folosite, nu au fost de natură să îi convingă pe nemulțumiți. Și probabil e pe bună dreptate din moment ce există loc de interpretare. Ba mai mult, se spune că versiunea în care Alphastar a urmărit jocul în mod grafic pe cameră și nu direct în fluxul de date, ar fi fost surclasată în mod clar.  Ba mai mult, actuala întrecere a avut loc pe o singură hartă, și cu o singură rasă.

Nu pot exprima o părere proprie despre aceste controverse pentru că sînt dintr-un domeniu care îmi este necunoscut. Dar ideea este că Deepmind urmărește abilitatea produselor sale, nu supremația în Go sau în Starcraft, și pentru a mulțumi pe noi, care am fi vrut să vedem cam cîte pietre ar putea da lui Lee Sedol, sau cui mai e campion mondial zilele astea, sau pe cei pasionați de Starcraft, ar trebui să aloce mai multe resurse. Și aceste resurse sînt limitate. Cînd au fost competițiile cu campionii mondiali la Go, tot Google a pus premiile. Dacă am vrea să vedem cîte pietre îi dă lui Lee Sedol, ar trebui să contribuim fiecare dintre cei interesați, și cu un premiu consistent, cu siguranță că Google ar accepta provocarea. La fel și la Starcraft, comunitatea ar trebui să pună premiul și condițiile, printre care și eliminarea completă a factorului dexteritate din competiție, ori prin alocarea de macrouri pentru secvențele unde este necesară dexteritatea, ori prin limitarea drastică a vitezei de reacție a ambilor jucători, și asta la fiecare click, nu la media generală care dă loc la interpretări.

Evident, media este plină de analize ale acestor meciuri, și dintre toate mai merită mențiuonat un alt articol aprofundează subiectul mai puțin părtinitor.

Categories: Diverse Tags:

Costel

2 Responses to “AlphaGo merge mai departe spre AlphaInfinit”

  • Alex Seitan spune:

    Pai s-a facut ceva de genul cate pietre. Lee Hagin a castigat cu 5 si a pierdut cu 4. Cu leela care e capabila sa joace cu handicap. AlphaGO nu poate.
    La Starcraft a jucat cu un zerg care a trebuit sa schimbe rasa si cu cel mai bun protos din echipa acestuia. Acesta a castigat un joc, dupa ce a fost surprins de tacticile neortodoxe in primul joc. Dar … e o mare realizare si asa. Presupun ca pe o harta „la prima vedere” o sa fie ciuca batailor AlphaStar-ul …

  • Costel spune:

    Ce zici tu e ca în bancul cu radio erevan, nu era mașină era bicicletă, și nu a cîștigat-o ci i-a fost furată.

    Văd că Hajin e 4 pro, dar nu apare în goratings printre primii o mie, oricum, la diferența față de top poate că ia trei de la primii, deci dacă scazi trei din cele 4 cinci, ar rezulta că topul ar cîștiga cu 2 pietre handicap dar pierde la no komi, iar de pierdut la o kimi, cam e probat dat fiind diferența de victorii la paritate. În plus Leela nu e AlphaGo sau AlphaZero. Ratingurile erau relative, nu prea s-a corelat scările.

    Și din cîte rețin AlphaGo nu putea schimba komi, fiind strict încastrat în baza de date, extragerea însemna o nouă sesiune de antrenare. La handicap poate juca simplu forțîndu-i pas la primele mutări, pentru că doar nu are o strategie pe termen lung care să fie distrusă de acele passuri, ci efectiv analizează fiecare poziție, și ia cea mai bună mutare în situația dată. În plus AlphaGo Zero, nu a mai depins de partide umane, la fel AlphaZero, deci nu era legată de partidele existente, putea juca la handicap. Ba mai mult putea eventual antrenată pentru maximizarea scorului ca să se vadă diferența de putere, dar toate acesteau costau resurse, și nu foloseau scopului echipei Deepmind, exact ceea ce ziceam .


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmează

 

 

 

               

Abonează-te

Dacă vrei să fii anunțat pe mail cînd apare un articol nou, Abonează-te

Articole recente

Arhive

Categorii