Brăilago

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

Profesioniștii vestici între ei

Cele două federații vestice de Go, europeană și americană,  au produs de cîțiva ani încoace cîțiva profesioniști, și aceștia s-au întrecut între ei în concursuri locale. Dar a venit vremea unei competiții transatlantice.

Aflăm noutatea dintr-un articol, U.S. and EGF pros to face off in Transatlantic Professional Go Team Championship publicat în American Go E-Journal.

Articolul, telegrafic, ne anunță că deși profesioniștii vestici s-au mai confruntat în cadrul SportAccord Games sau  IEMG, a sosit vremea unei competiții directe dedicate. Andy Okun, președintele AGFA spune că acest lucru va stabili o relație oficială, și va duce la o rivalitate mai sănătoasă între cele două ligi de profesioniști.

Concursul se va desfășura între două echipe a cîte cinci jucători, întrecerea fiind de tipul învingătorul stă la masă. Deci se va juca o singură partidă pe rundă, runda fiind săptămînal, prima fiind programată pentru 7 Aprilie la ora 20 CET (14 USEST).  E de înțeles că se va juca online. De asemeni, se mai precizează că partidele vor fi difuzate online pe Twitch și Youtube. Transmisiunea va fi executată de echipa AGA. Premiul însă nu va fi în USD ci în euro, mai precis zece mii, care vor reveni echipei învingătoare.

Ca fapt divers, vedem mai sus acronimul IEMG. E de presupus că I vine de la internațional, iar G de la Go, dar restul nu știu de la ce să presupun că vine. Există pe situl IGF mai precis Ranka, suficientă informație despre prima ediție, dar nu și numele complet.

 

Categories: Concursuri, Pro Tags: ,

Costel


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonează-te

Dacă vrei să fii anunțat pe mail cînd apare un articol nou, Abonează-te

Arhive

Categorii