Brăilago

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

Cîți jucători sînt pe OGS?

Te-ai întrebat vreodată cîți jucători sînt pe serverul pe care joci în mod frecvent?

Ei bine, eu da. Pe forumul OGS am găsit următoarea discuție, care oferă ceva răspunsuri, dar nu complete.

Răspunsul oferit acum un an vorbea despre jucătorii înregistrați și care aveau și rang, adică jucaseră măcar cinci partide, și era vorba de peste 170 de mii de jucători. Am rulat scriptul oferit și am aflat că acum sînt peste 190 de mii. Cu mult peste 20 de mii de jucători noi într-un singur an. Impresionant.

Acolo este vorba de jucătorii care au jucat efectiv cîteva partide. Dar eu am fost curios de numărul celor care au făcut măcar efortul de a se înregistra, chiar dacă ulterior nu au ajuns să și joace.  Privind în bara de adrese în momentul accesării profilului meu, am văzut un număr la sfărșitul adresei. https://online-go.com/user/view/90428. Evident, este numărul contului meu, și reiese că în clipa cînd m-am abonat mai erau 90427 de conturi.

Completînd adresa cu numere din ce în ce mai mari, am tot accesat profilurile jucătorilor mai noi. Multe dintre ele profiluri goale, dar erau acolo. Ultimul pe care l-am putut accesa atunci cînd am căutat asta, cu ceva timp în urmă, ultimul cont valabil era https://online-go.com/player/716431/.  Astăzi căutînd iar am ajuns pînă la https://online-go.com/player/733089/. Deci vreo 17 mii conturi noi.

Evident mulți nou veniți, puțini rămași. Dar este interesant de văzut cam cîți trecători se opresc la vitrina noastră. Acum sînt curios cam cînd se va ajunge la un milion. Probabil într-un an, sau doi.

 

Categories: Diverse Tags:

Costel


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Arhive