Brăilago

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

Club Galați redivivus, sesiunea doi

Acest redivivus a început de fapt acum un an, și inițiatorul este Traian. Eu personal bat în retragere de vreun deceniu. Concursul local organizat pe faleză exact acum zece ani s-a vrut cîntecul de lebădă, dar tot am mai revenit cu vreo două online.

Dar anul trecut vine Traian entuziasmat de la Vatra Dornei, și zice că vrea club. OK, zic eu, hai să facem. Îl sun o dată, nu s-a lipit. Erau alte urgențe. Îl sun a doua oară, idem. Și eu fac totul ca în povești, de trei ori după care renunț. Așa și acum după a treia încercare.

Vine anul ăsta Traian iar entuziasmat,

-Hai să punem, de club.

-Păi am pus și anul trecut, și știi cum a fost.

-Ce să fac dacă am fost ocupat.

-Și anul ăsta nu o să fii?

-Ba da, dar dacă tragi mai mult de mine, găsesc eu timp.

Și uite așa Traian trage de mine ca să trag de el. Joia trecută am stabilit detalii. Deci am fost doar doi, fondatorii adică.

Azi ne-am angajat deja vreo șase, din care urma să apărem cinci. Un succes. Pînă la urmă am fost trei. Tot e bine.  Clar e vremea de un nou concurs pe termen lung. Îl vom face, dar vom face și înregistrarea tuturor partidelor de club. Am început cu trei înfrîngeri. Sandu, cu pălăria lui de Al Capone, nu m-a iertat deloc.

Oricum, nu aceste partide sînt scopul, ci atragerea celor tineri. Din nefericire nu mai e ca pe vremuri, acum totul se mișcă pe bani, deci trebuie să amușinăm sponsori. Idei sînt, dar mai trebuie și pistonare. Una dintre idei aruncată de Cris Bratu este cooptarea cluburilor care au trecute secții de Go. Cu siguranță Goul e trecut în statut așa ca să fie, dar dacă a fost trecut înseamnă că cineva știe de Go acolo, deci merită stricată o vorbă. Avem și o listă cu cluburile respective. Poate reușim ceva pînă joia viitoare.

 

 

Categories: Go - Galaţi

Costel


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Arhive