Brăilago

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

Cum e să fii numărul doi

Văzîndu-l pe Ke Jie în recentul serial, prezentat în articolul precedent, mi-am adus aminte de ultimul jubango disputat de Lee Sedol și Gu Li, jubango prezentat detaliat și aici la vremea respectivă, adică în 2014.

Și rețin că Lee nu mai era în acel moment numărul unu, deși era pe aproape, iar adversarul ar fi trebuit să fie numărul unu al momentului. De ce nu a fost Ke Jie și a fost Gu Li? Și pentru că nu am memorat topurile de-a lungul anilor arunc o privire în arhiva cu cei mai buni jucători de Go după rating.

Și după cum vedem, în 2014 cei doi dispăruseră din top 3. Dar ei au fost pe primele două locuri în cincinalul precedent. Deci presupun că de la idee pînă la realizare, tratativele au durat cinci ani.

Și privind un pic în acest istoric, observ că la sfîrșitul secolului trecut au dominat Cho Chikun, urmat de Cho Hunhyun, după care timp de un deceniu și jumătate Lee Changho stă neclintit pe locul unu. În această perioadă, ei mai fac cu schimbul pentru locul doi, loc pe care vremelnic apare Kato Masao pentru un an, și Kobayashi Koichi, Nie Weiping plus   Yoo Changhyuk pentru cîte doi ani. Dar în noul mileniu Cho Hunhyn mai rezistă trei ani pe obișnuitul lui loc doi, după care Gu Li vine și îl dă mai jos cu un loc, dar cu ajutorul lui Lee Sedol practic îl dă jos de pe podium. Și asta pentru doi ani la rînd. Al treilea an probabil că Gu Li visa la locul întîi. Dar în 2005 Gu Li nu numai că nu ajunge pe primul loc, dar chiar pierde și locul doi  în favoarea lui Lee Sedol. În 2006 Gu Li revine pe locul doi, iar Lee Sedol coboară cuminte pe locul trei. Și dacă în 2007 Gu Li  spera probabil să îl detroneze în fine pe Lee Changho, a sperat degeaba, pentru că Lee Sedol este cel ce a avut onoarea, sărind direct pe locul întîi, de pe trei.

Lee Sedol rezistă cinci ani pe primul loc, secondat pentru primii trei ani de Gu Li.

Deci bietul Gu Li a petrecut șapte ani pe podium, dintre care șase pe locul doi. La început n-a încăput pe primul loc de secularul Lee Chango. Apoi nu a avut loc de Lee Sedol care a venit prea tare din urmă. Probabil mă înșel, dar îmi imaginez că este absolut frustrant să fii veșnic numărul doi.

Și dacă tot eram pe pagina de topuri am aruncat o privire și la istoricul topurilor feminine.

Aici, Rui Naiwei stă și mai neclintită pe primul loc, mai bine de un sfert de secol. Ei nu chiar neclintită, pentru că un a cedat locul eroinei noastre,  Cho Hyeyeon. Și vedem deasemeni și un perpetuu loc doi, pentru doisprezece ani, Zhang Xuan a stat în umbra lui Rui Naiwei.

Pe Cho Hyeyon și Rui Naiwei le cunoaștem din poveștile preluate de pe blogul lui Cho.

Categories: Diverse Tags:

Costel


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Arhive