Brăilago

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

Noutăți de la Alphago.

Prima știre apare chiar pe situl EGF, și subiectul este premiul de un milion de USD cîștigat de Alphago. Premiul urma să fie donat, iar acum Demis Hassabis a anunțat pe tweeter recipienții. Este vorba de UNICEF UK,  Clubul Raspberry Pi/Code și asociațiile de Go Americană, Europeană și Coreană.

EGF a anunțat suma primită, 150 mii dolari, dar și direcțiile în care suma va fi orientată.

  • Finanțarea unui Campionat Profesionist pentru următorii trei ani. (Primul a avut loc în St. Petersburg)
  • Extinderea actualului Grand Prix (mai multe turnee de top, o nouă competiție similară cu cea din tenis)
  • Sprijin acordat jucătorilor tineri.
  • Îmbunătățirea conștientizării Goului în Europa.

Cînd se anunțase donarea milionului. mi-am imaginat că se vor duce pe apa sîmbetei la Crucea Roșie sau Unicef unde donațiile se duc mai toți pe salariile celor ce învîrt banii, CEO la prima are salariu de un milion anual, la a doua cam juma de milion anual, la cei în nevoie ajungînd ceva pe la 10-15 procente din sumele adunate. Temerea a fost reală doar parțial, pentru că iată a șasea parte din bani ajunge la Goul european, din care vreo 10k poate ajung și pe la noi.

A doua veste este că AlphaGo este posibil să joace cu Ke Jie pînă la sfîrșitul anului. Anunțul pare-se a fost făcut de Yang Junan, secretarul general al Federației Internaționale de Go cu ocazia conferinței de presă la cel de al  37 a Campionat Mondial de Amatori.  Totuși se pare că această veste este fără bază, find doar o bîrfă preluată fără a fi verificată. Alte surse susțin că Hassabis a spus că nu are nici un plan momentan pentru AlphaGo, afirmație ce apare pe tweeter. În plus, o știre mai oficială, pe situl Ranka, menționează că noul secretar General al IGF este Wang Yi, și nici nu se menționează ceva despre Alpha Go deși articolul acoperă principalele puncte de la adunarea generală a IGF. Un alt articol, pe un sit ce pare serios, menționează că Yang Yunan, este un oficial IGF și nu secretar general, în plus, se spune că există discuții, nu că meciul e ceva sigur. În altă parte, la fel, se spune de posibilitatea ca meciul să aibă loc, dar cînd reporterii au presat pentru mai multe detalii, oficialul a spus că nu poate discuta mai multe. În concluzie, știind modul secretos în care acționează Google, se pare că se discută, sau poate se și lucrează la organizarea acestui meci, dar oficial nu este confirmat, deși unele publicații s-au grăbit publicînd informații neconfirmate, conbdimentate și cu erori.

 

 

Categories: Ştiri Tags:

Costel


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmează

Abonează-te

Dacă vrei să fii anunțat pe mail cînd apare un articol nou, Abonează-te

Arhive

Categorii