Brăilago

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

Pietre de Go

Una din temele clasice a jucătorului începător, este manufacturarea unui set de Go.

Dacă tabla e nu necesită cine ştie ce imaginaţie, fiind suficient un carton, placaj sau altă  suprafaţă plană desenabilă, obţinerea pieselor necesită ceva imaginaţie. Ca să fim corecţi trebuie să amintim că imaginaţia poate exista şi în materie de goban. Şi aici amintesc doar gobanul lui Kiru, desenat pe un blat de masă, nu tocmai uşor de transportat pînă în căminul de alături. (Pentru cine nu cunoaşte povestea, o poate citi in ProGo 12  pag 13 „Cum m-am lăsat de Go” .)

Revenind la piese, îmi amintesc de soluţia mea, puluri mici de table, care erau perfecte ca diametru, erau chiar şi lenticulare, … doar un detaliu nu se potrivea, erau convexe nu concave, ceea ce îl făcea pe Bogdan Creangă să vadă numai cercuri în faţa ochilor după ce termina partidele cu mine. (Nu e vina mea că în pnstrucţiuni se spunea că piesele sînt lenticulare dar fără să se precizeze şi convexe.) Altă soluţie ar fi monezile, chit că nu sînt tocmai lejer de ridicat de pe tablă. Avantajul fiind că dacă nu e inflaţie, cînd gaseşti un set normal, poţi plăti cu setul vechi 🙂

Dar totuşi, există şi o soluţie naturală şi anume de a aduna pietre de pe plajă sau din rîu, care nu reţin să fi fost idee a începătorilor, ci a unor veterani. Unul fiind chiar Kiru, la  Leghia iulie 2010.

Zilele trecute am dat peste o poveste asemănătoare absolut întîmplător, cînd căutam alte chestii care nu au nici o legătura cu Goul.

Autorul acestui set este Frank Meyer, sursa malurile rîului Michigan.

Citind comentariile, mi-am reamintit de dorinţa unor învăţători de a cumpăra seturi de Go, care chiar la preţul infim de cîteva zeci de lei (cît costă seturile importate în ultimii ani), ridică suma totală la cîteva sute, care greu pot fi aprobate de şcoală, dar şi mai greu de scos din buzunarul personal, dacă respectivii nu sînt atît de pasionaţi. Următorul gînd a fost unul mai vechi, şi anume cît de manevrabile ar fi pietrele de construcţie.  Gîndul e mai vechi, dar nu suficient cît să mă facă să şi caut prin depozite. Îmi dau seama acum că informaţia poate fi şi aici la îndemînă. Caut, şi chiar şi găsesc.   E drept, e criblură, nu e piatră  de rîu şlefuită natural, dar e sortată la dimensiune, 16-25 mm.

Informaţii despre piatra de rîu nu am găsit lejer aşa că îi las pe alţii mai pasionaţi să îşi încerce norocul.

Povestea asta se vrea ca subiect de amuzament, dar nu este interzis să fie privită cu seriozitate.

Categories: Diverse, Povesti, Umor Tags: , ,

Costel

One Response to “Pietre de Go”

  • Kiru spune:

    Povestea cu tabla desenata pe blatul de masa se gaseste in nr. 12 al Pro GO: Cum m-am lasat de GO.
    Cat despre pietre, cele „albe” se pot procura relativ usor de la orice balastiera, scotocind prin sortul asa zis „margaritar”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te

Dacă vrei să fii anunțat pe mail cînd apare un articol nou, Abonează-te

Articole recente

Arhive

Categorii