Brăilago

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

Şi prinţul ştie să joace Go

AndromedaSezon 2, Episod 10  Prinţul (The Prince)

Iată că serialul Andromeda se dovedeşte generos cu secvenţe în care gobanul este prezent.

Din nefericire, în dialog nu este vorba despre Go, acesta fiind doar un decor, o modalitate de a ţine personajele cu mîinile ocupate în timp ce discută. Ba mai mult, nici tabla nu prea apare în prim plan pentru a putea vedea mai bine poziţiile existente, care de la distanţă nu prea arată a Go.

Dylan discută cu prinţul Eric, refugiat de pe planeta sa, unde baronii erau în plin proces de preluare a puterii. În timpul acestei discuţii cei doi plasează  cîteva piese pe goban, de fapt pe cele trei suprafeţe ale gobanuluii, care sînt iarăşi in spirală.

De asemeni vedem că toate piesele sînt la comun în acelaşi bol, şi dacă ne uităm mai atent, ceva nu se prea potriveşte. De data aceasta, pe goban există destul de multe piese, dar bolul e cam la fel de plin ca atunci cînd pe goban era o singură piatră. Dacă adunăm pietrele şi le punem în goban, tare ma tem că nu mai încap 🙂

La doar şase episoade mai tîrziu Goul e prezent iar. E vorba de doar două menţiuni verbale, deci nu voi dedica acestui episod un articol întreg.

Sezon 2, Episod 16 În rai ei sînt acum trei.

(In Heaven Now Are Three)

Dylan este atras de Beka şi Trance într-o aventură mitologică în care cei caută motorul creaţiei, presupus ca ar putea guverna întregul univers.

La un moment dar Beka îi reproşează lui Dylan că el tratează totul ca pe o partidă de Go. Mai tîrziu, fiind nevoit să tranşeze o dispută în arenă, el spune cu năduf.

– Oare de ce nu putem rezolva dilema asta jucînd o partidă de Go?

Oricum, mare noutate nu apare în aceste noi secvenţe, dar să sperăm că în episoadele ce vor urma, răbdarea ne va fi răsplătită. Sîntem abia la jumătatea sezonului doi, şi mai avem alte trei sezoane.

Costel


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonează-te

Dacă vrei să fii anunțat pe mail cînd apare un articol nou, Abonează-te

Arhive

Categorii