Pe undeva, necunoscind inca pe parintii lui Marc, ma temeam de posibilitatea de a fi privit ca ruda saraca primita de mila, si sa ma simt ca un intrus. Dar teama mea a fost nejustificata. Sotii LeCoultre sint amindoi deschisi si primitori.

Oameni educati, lucru care se vede si din discutii, dar si din decorul plin de carti din interiorul casei, dar si adepti al unui mod sanatos si sportiv de viatza. Dar cel mai important membru al familiei, pe care l-am luat in bratze de la prima intilnire este motanul Mattes. (urmeaza sa descopar cum se scrie corect, si sa adaug pozele, de fapt poze trebuiesc adaugate din plin, dar nu e inca timpul necesar.)

Decorul este incredibil. Oricine poate vedea pe net Groningenul, pronuntat hroningen, dar in zona rurala, totul este mult mai verde. A doua zi cind au aparut, si ceilalti jucatori cazati la Marc, inca in autobuz, unul a exclamat:

Unde ne ducem? in tzara hobbitilor? 🙂

Nu poti spune ca e muncit teribil decorul, Nu totul este tras cu rigla, si sint destule parcele pline cu buruieni, sau tuife crescute salbatic, dar idea e ca totul e verde, si nicaieri gunoaie, ale civilizatiei ma refer, ca frunzele uscate abunda prin destule coltzuri.

Casele apar intr-o varietate de modele, singura limita fiind imaginatia fiecaruia, dar cumva se inscriu in acelasi registru arhitectonic.

Casa lui Marc, stil rustic, un hol ce duce catre un living, apoi un birou plin de carti, un birou si o canapea unde am fost cazat eu, astea pe stinga, in capat un dormitor, apoi in dreapta baia, bine utilata, scara abrupta catre etaj, camera lui Marc, alta baie, si poate si altceva pt ca nu am urcat, apoi linga intrare accesul catre bucatarie, care continua cit jumatate din suprafata casei, cu un living, unde e si masa, un pian, o multime de fotolii, Si  alta biblioteca pe peretele din dreapta. Peretele din stinga nu prea inalt, si cu ochiuri mici de geam, dar in fatza usi mari de sticla si peretele tot de sticla dau catre o gradina… de hobbit, vorba cuiva 🙂 Deasupra bucatariei e tavan, deaspra fiind etajul, dar in rest e spatiu imens, liber pina la acoperis, cu birnele la vedere. Aici altas scara care duce la un fel de balcon interior, din cite am inteles tot camera de lucru. In mijloc este si, evident, un semineu. din bucatarie, pe stinga se poate intra cattre o mica baie de serviciu, si o magazie. Acolo nu am intrat.

Si exista si un beci, dar nu a fost in cimpul meu vizual.

Tot acest decor, poate fi luat fara frica de a gresi drept casa de vacantza.

In spatele grsadinii, un imash, al vecinului, unde isi fac cveacul doi ponei grasi si decorativi.

Cam atit despre Glimmen. Restul articolelor vor fi dedicate congresului in sine.