Din păcate nici de această dată nu l-am avut alături pe colegul Costel Pintilie, care a fost nevoit să lipsească din pricina unor probleme de sănătate specifice sezonului. Însă speram că mi se va alătura domnul Toma, care mai avea de rezolvat şi unele probleme organizatorice generate de generozitatea de care am dat dovadă în alocarea spaţiului formaţiei neobişnuite de cuvinte „pentru pentru”. Ca urmare toate diplomele trebuiesc retrase şi înlocuite cu unele fără bâlbâieli.

O altă observaţie a domnului Toma a fost… „nu-i mai prinzi a doua oară”. Ba bine că nu. Au venit chiar mai mulţi dornici de concurs. Din păcate, nu am putut să-i inscriu pentru că au venit prea târziu. Să participe la fiecare cerc şi concursuri vor mai fi.

Din păcate Alexandru Saulea nu a mai fost disponibil. Eu am încercat să-l învoiesc de la diriginte dar, în ciuda acceptului acestuia, o altă doamnă profesoară l-a capturat pentru a-l asculta. Aşa că a plecat pentru a evita retrogradarea ca elev. Dar a revenit în pauze şi a încercat să biruie în câteva partide „blitz”. Chiar a reuşit să câştige una din două.

Când mă bucuram eu mai tare că nu s-au lăsat păcăliţi de strămutarea activităţii cercului în congelatorul de biologie, cu mobilier potrivit elevilor mai mari, am aflat că domnul Toma a avut de rezolvat nişte probleme specifice activităţii dumnealui prin urmare va ajunge ceva mai târziu.

În consecinţă am apelat la doamna Gina, colaboratoarea noastră cea mai fidelă de la şcoala 22. Dumneaei urma să „consemneze” rezultatele în tabel presupunând că lecţia de numărare de data trecută nu a fost inutilă. Ceea ce a facut cu multă precizie şi conştiinciozitate, în ciuda faptului ca a fost prima dată când arbitra.

Eu am zburat la clasa I E şi am revenit cu Ghimpu, care va fi aruncat din nou în arena cu lei, sau, cel putin asa credeam eu, pentru că, de data aceasta, felinele vor avea surprize pentru că Iosif descoperise cât de enervant este să joci tengen la prima mutare (tengen.jpg).

Revenind în clasa de step am desfăşurat cea mai scurtă lecţie din istorie. Cred ca a durat un minut. Iată, acesta este kosumi, acesta ikken-tobi, aceasta este un salt peste un spatiu de la două pietre – tot ikken-tobi, dacă ascundem o piatră. De ce e important kosumi ? Nu poate fi tăiat. Dacă verdele vine aici galbenul pune aici, dacă verdele vine aici galbenul vine dincolo. La fel şi la extensie: atari şi se conectează. Gata lecţia.

Înainte de a apuca să fie uimiţi am invitat arbitrul Mario (doar a câştigat ultimul turneu) să împartă câte o problemă la fiecare copil după care, în grupe de câte doi, urmau să le pună pe tablă şi să le rezolve. Chiar eram foarte încântat de ideea inspirată de doamna profesoară Mardar. Abia aşteptam să văd cum o sa negocieze între ei pentru că doar o problemă poate fi pusă, o dată, pe o tablă 9×9. Cum Mario a revenit cu vreo 3 probleme i-am spus că alea sunt ale lui plasându-i şi o vorba de pe la noi: cine împarte parte-şi face. Evident că n-am reuşit să-i stric liniştea interioară, care e pentru mine un necurmat mijloc de uimire, fiind foarte puţin întâlnită la vârste atât de fragede.

Unul dintre copii, Cristian Burdulea, nu avea partener de negociere, aşa că a putut să se concentreze mai bine şi a rezolvat primul, prin efort personal, problema de conectare. Era atât de greu ?? (Era greu.jpg) Kosumi – kosumi. „Gura de tigru” a fost trecută sub tăcere pentru lecţia 24…

Bravo, Cristian! Dar cum se face că n-ai ajuns la concursul pentru trofeu ?? Poate luai o medalie pentru ca la „Ren” ai avut 17 victorii.

Dar unele probleme nu erau rezolvabile doar prin simple kosumi sau salturi peste o intersectie. Unele erau despre ce se întâmplă după ce joci kosumi, despre „pasul următor”. Uneori răspunsul e un nobi învăţat într-o lecţie anterioară (unde e greseala.jpg).

În continuare tot alergând de la unul la altul nici n-am ştiut când a trecut timpul. Noroc de doamna profesoară Zaharov care a reuşit să se ocupe de tot ceea ce mie nu mi-ar fi trecut prin cap. Ghimpu trebuia recuperat din arena cu lei şi trimis spre casă la ora potrivită, unii copii trebuiau să prindă autobuzul pe alţii îi aşteptau părinţii de zor. Mă tem că ar fi ieşit un dezastru fără dumneaei. Poate şi din cauza pârdalnicului de joc, pe care, dacă ajungi să-l iubeşti, ai şansa de a pierde total noţiunea timpului. Ajungi să te concentrezi cu orele, să uiţi că ai invitat pe cineva la masă şi, dacă respectivul nu te-a deranjat de la studiu şi a mâncat singur, să crezi că ai mâncat chiar tu şi să te întorci la goban… sătul.

Adevărat, povestea e, iar, despre cineva care, probabil, nu a jucat GO. Oricum, se comporta teribil de asemănător cu un jucător pasionat.

Nici nu s-a sfârşit bine ora de la „step” că apare şi domnul Toma în clasă, ca prin miracol. Rugând-o pe doamna Zaharov să strângă dumneaei pietrele pentru a mă ocupa de oaspete, am pornit spre congelatorul de biologie, unde concursul se desfăşura cu trofeul pe masă (trofeul pe masa.jpg).

Dar avem şi un spectator. Claudiu nu mai joacă ci stă şi aşteaptă. Puţin intrigat mă apropii de doamna Gina pentru a vedea rezultatele parţiale. Imediat am rezolvat problema copiilor care au plecat mai devreme din varii motive – au pierdut partida. Cei cu astfel de victorii vor avea şi o steluţă ca să se ştie că partida nu s-a disputat. Dar, aşa cum am observat mai târziu, au fost şi partide care nu s-au desfăşurat pentru ca ambii jucători au fost retraşi de … autorităţi.

Pe foaia de arbitraj au apărut şi o multime de jocuri amicale care nu vor conta decât ca experienţă. Dar, chiar şi o partidă de GO amicală poate oferi satisfacţii (amicala.jpg).

Ca să nu se plictisească spectatorul, care i-a executat scurt pe toti cei din concurs, fără să se încline niciodată, l-am întrebat pe domnul Toma dacă ar dori să-i arate lui Claudiu o partidă între profesionişti, în care se repetă acelaşi joseki de mai multe ori la început, şi care conţine o secvenţă ce mi-a amintit de felul în care jucam eu în tinereţe. Precaut dar intrigat de partida pe care am pus-o eu cu Drago pe proiector, în scurt timp a preluat frâiele în propriile mâini (lectia.jpg).

Auditoriul, format din 2 persoane (pentru că şi eu eram ochi şi urechi), a făcut eforturi mari ca să se ţină după explicaţiile complexe pe care le suscita partida respectivă. În ciuda îndemnurilor mele, Claudiu nu a putut să ţină pasul. Asta e. Lecţia a mai continuat un pic după care, încheindu-se, în sfârşit, concursul, s-a purces la premiere. Cum Alexandru Saulea, merituosul câştigător al medaliei de „bronz”, cu 4 victorii, nu era prezent s-a trecut la acordarea medaliei de „argint” lui Daniel Andrei Dajbog, care a reuşit să încheie cu 3 victorii consecutive, acumuland 5 puncte. Mai multi copii au sărit să-l felicite (locul II.jpg).

După comportamentul lui din cea de-a doua zi de concurs, cred că şi Dani a înţeles că, într-o partidă amicală, putem să încercăm idei noi, să ne amuzăm, dar că la un concurs se mai câştigă şi premii, deci trebuie să jucăm cât mai serios cu putinţă dacă le dorim. Cred că aceasta este una din cele mai importante lecţii pentru un copil. Nu toată viaţa este o joacă. Sunt situaţii, din ce în ce mai multe pe măsură ce înaintează în vârstă, în care trebuie să ne luptăm cu multă seriozitate pentru atingerea unor obiective pe care ni le-am propus.

Apoi a venit râdul lui Claudiu Brânză să crească de o cupă, după ce a făcut un concurs perfect (locul I.jpg).

Fiecare copil va primi şi o diplomă de participare, acestea urmând a fi distribuite ulterior.

La discuţia de după eveniment, domnul Toma ne-a recomandat să trecem la o tablă mai mică şi la regulament „ING”. Dar aceasta depinde doar de Costel, el având în grijă seniorii.

Dublul concurs „Dimitrie Cantemir” a adus un suflu nou printre participanţii la cerc, deoarece au revenit vreo câţiva copii de anul trecut. Printre aceştia George Saulea care, atunci cand m-a văzut cam necăjit pentru că fratele lui nu mai poate să se ocupe serios de GO, fiind preocupat mult mai mult de testele naţionale, a declarat că el poate să vină la cerc şi că va câştiga el premiile pentru Alexandru. Cu asemenea atitudine şi ambiţie, cu siguranţă că aşa va fi, mai devreme sau mai târziu.

Din surse pe care prefer să le trec sub tăcere, am auzit că cercul de GO ar trebui înlocuit cu o oră de „mate”, care i-ar ajuta mai mult pe copii. Sunt un pic trist pentru această viziune. Creşterea capacităţii de concentrare sau de a face raţionamente îi ajută pe toţi copiii, la toate materiile, nu imediat, ci în timp. Rezultatele vor apare în urma perseverenţei şi ambiţiei lor de a câştiga la joc. Altfel, de ce unele ţări includ GO-ul ca disciplină de studiu în programă ?

S-ar putea, şi spun asta cu durere în suflet, ca matematica să devină o ştiinţă inutilă omului modern. Toate problemele de matematică de care ne izbim în viaţa de zi cu zi vor putea fi rezolvate, instantaneu, de mobilul pe care ne-am obişnuit să-l purtăm după noi tot timpul. Atunci la ce ne-ar mai folosi să învăţăm integrale şi derivate ?

Ne foloseşte la acelaşi lucru la care e bun şi GO-ul. Ne formează calităţi intelectuale, abilităţi de a manevra concepte, de a face şi de a urmări, cu cerbicie, un plan, până la materializarea lui. Dar matematica nu ne învaţă să zâmbim şi să ne felicităm oponentul pentru realizările lui. Nu ne învaţă să lucrăm în echipă, să ghicim intenţiile oponentului sau pe ale coechipierului.

Nu ne învaţă, dar cât este de fascinantă …

Slideshow cu mai multe imagini.