Brăilago

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

Cum să devii mai tare la Go. Mărturii şi sfaturi ale campionilor români.

După cum am mai spus, pînă acum am prezentat două serii de sfaturi amănunţite despre cum să devii mai tare la Go, una concepută de   David Ormerod şi cealaltă de David Mechner. Ieri a, prezentat o listă de sfaturi, copiată integral de pe RomanianGo, situl creat şi menţinut de sensei Radu Baciu. Tot acolo există şi această compilaţie, în care sînt prezentate sfaturi, precedate de metodele prin care cîţiva jucătorii români au ajunsul în vîrful piramidei Goului mioritic.  Textul a fost copiat fără modificări.

Sfaturi pentru incepatori

 Acest chestionar (initiat de Sorin Gherman) a fost supus unora dintre cei mai experimentati jucatori ai nostri, de la care s-au primit pina acum urmatoarele comentarii. Lista ramine deschisa.


1. Ce ai studiat (si cum ?) de-a lungul evolutiei tale ca jucator, in diverse etape?
Care au fost etapele evolutiei?

2. Ai simtit prezenta unor „praguri” mai greu de depasit de-a lungul evolutiei tale ? Care au fost acelea si cum le-ai depasit?


3. Daca ar fi sa te apuci acum de Go, luind-o de la inceput dar stiind „cum se studiaza„, ce ai face si ce NU ai mai face din cum ai studiat inainte?

4. Ce sfaturi ai da acum celor care vor sa evolueze in Go?

  Dragos Bajenaru – 6 dan

Pana la 5 kyu am citit majoritatea cartilor in engleza de la Ishi press dupa care, am inceput sa studiez partide de profesionisti. Pana acum nu . De acum incolo o sa fie mai greu dar imi propun sa studiez probleme si partide ca sa progresez in continuare. As citi mai putine carti si as face mai multe probleme desi cartile m-au ajutat destul de mult probabil …. Sa joace cat mai mult.

  Mihai Bisca – 5 dan

Go Review, cartile de Go in engleza, Wei Qi , Go Weekly, carti japoneze de tsume Go, partide de profesionisti, practic am studiat orice imi cadea in mina. Si daca nu-mi cadea nimic, imi studiam propriile partide jucate. Hmmm, cu siguranta sunt niste praguri, nu stiu insa daca e ceva intre ele:-) Asta e oricum o intrebare prea grea…
Cind simti ca-ti vine sa te lasi de Go, ai ajuns la un prag. Daca reusesti sa nu renunti imediat, reteta mea pentru depasirea pragului ar fi urmatoarea:- Stai deoparte o vreme pentru ca sa se limpezeasca lucrurile;- Urmeaza sfatul lui Kageyama: „Go back to the fundamentals
Acum e diferit fata de cind m-am apucat eu. Exista Internetul si mult mai multi jucatori tari. Oricum, ca idee generala, prin studiu trebuie sa-ti lamuresti singur anumite lucruri, sa incerci sa afli de ce se fac unele lucruri si altele nu, sa „rumegi” tot ce ai preluat de-a gata de la altii.
E important si sa-ti notezi partidele pe care le-ai jucat si sa le explorezi in liniste mai tirziu. Eu unul am multe intrebari la care nu am timp sau pricepere sa raspund in timpul partidei si daca o fac la studiul de dupa … capat o mai buna intelegere a propriului joc.

  Cornel Burzo – 5 dan

Eu m-am jucat ca un maniac de la inceput, mai intai cu frate’miu al mic si apoi cu Ben si baietii de la clubul din Baia Mare … Pana pe la 2k nu am simtit impotmoleli … atunci a fost mai greu si am inceput si sa citesc niste carti , mi-e lene sa le enumar acuma:)
M-am apucat de facut multe probleme intr-o vreme si apoi am renuntat la citit si am inceput sa ma uit la partide pro la greu si sa joc in turnee concomitent si uite asa am urcat incet incet catre 5d..
Cred ca as face la fel ca inainte … si as juca pe internet din prima …

  Lucretiu Calota – 5 dan

Am jucat extrem de mult pana am ajuns 5 dan (1990). In primul rand am jucat foarte mult cu Sergiu Irimie, Adi Ionita si Radu Baciu, parteneri de tarie foarte apropiata, cu care am avansat impreuna, respectiv un jucator mai tare pe care m-am straduit sa-l ajung.
Apoi am citit orice mi-a cazut in mana. Citit inseamna ca treceam o data in viteza prin carte, ca printr-un roman, ca sa stiu cam ce e in ea. Reveneam mai tirziu la carte, ori de cate ori aveam nelamuriri legate de anumite secvente pe care stiam ca le gasesc acolo. Daca erau partide le puneam pe tabla de cel putin doua, trei ori. Daca erau probleme le rezolvam cel putin o data. Josekiuri si teorie citesc de cate ori am chef, ceea ce inseamna de cate ori vreau o lectura usoara 🙂
Carti care m-au impresionat puternic ar fi ‘Modern Joseki and Fuseki‘ de Sakata, ‘Lessons in the fundamentals‘ de Kageyama, ‘Invincible‘ cu Shusaku, ‘Honinbo 71‘ de Iwamoto, ‘Middle Game‘ de Sakata si mai nou ‘Life and master games‘ de Cho Hunhyun.
Da, un singur prag, 5 dan. Nu l-am depasit inca. As face la fel. Go-ul e o pasiune si nu un scop.
Cred totusi ca as fi mai tare daca as avea acum 14 ani si as invata go, fiindca as juca cu jucatori mult mai tari decat acum 18 ani. Si as face ceva mai mult tsume-go, acum deja mi-e lene.

  Radu Baciu – 4 dan

Eu am avut o evolutie complect aparte (pe care nu i-as dori-o nimanui :).
La inceput (primii 5-10 ani) nici macar nu aveam idee despre existenta unei „forte de joc” … sau ce ar putea insemna asa ceva. Am jucat ingrozitor de mult si … m-am trezit la un moment dat cam pe la 4-6 kyu, apoi pe la 1-2 dan … Pe vremea aceea nici macar nu prea aveam niste „puncte de referinta” … asa ca cifrele astea trebuie luate cu toate rezervele de cuviinta …
Apoi am primit niste reviste japoneze, ele devenind pentru urmatorii (aproape) 10 ani singurele mele „materiale de studiu”. Puneam partidele (citeva zeci … cu totul) si incercam sa-mi explic de ce ei jucau in alta parte decit as fi jucat eu. Nu aveam un jucator mai tare care sa-mi dea aceste explicatii, asa incit „gaselnitele” mele reflectau – evident – propria-mi tarie de joc. Nu stiu cit am reusit sa invat asa … dar cred ca a fost un bun exercitiu pentru puterea mea de calcul si de analiza … Genul acesta de evolutie nu mi-a prea dat ocazia de a simti pragurile … cu atit mai mult cu cit am fost foarte multi ani „cel mai tare” … Simteam numai … ca mi se deschideau (periodic) noi perspective de abordare a jocului.
– Mi-as nota absolut toate partidele jucate si le-as analiza cu mare atentie … pe cele pierdute.
– As alege apoi un jucator mai tare cu numai 3-4 ranguri si l-as ruga sa le analizeze el, aratindu-mi unde am pierdut partida sau cum as fi putut recupera
– As acorda o (inca) si mai mare atentie problemelor de „viata si moarte” – As juca mai repede, incercind sa-mi dezvolt cit mai mult „simtul” si „calculul rapid„.
Cele de la punctul 3 plus …- Orice fel de studiu … orice „incercare” este folositoare. Poti face orice, cu conditia de a nu se transforma intr-o „obisnuinta : in Go este cumplit de greu (daca nu imposibil) sa mai scapi de „obisnuintele proaste” – o data ce le-ai capatat …- Sa inceapa fiecare noua partida prin … a uita absolut tot ceea ce au invatat pina atunci.- Sa-si aduca aminte cit mai des ceea ce spunea Cho Chikun (intr-un interviu):

Mi-ar place ca atunci cind cineva se uita pe o partida de-a mea, sa NU poata spune:
Aha!recunosc stilul de joc al lui Cho …”

  Constantin Ghioc – 5 dan

Eu am inceput sa joc Go impreuna cu fratele meu, Adi Ghioc. Cel mai important studiu pe care il faceam era sa jucam Go 🙂 Jucam in medie cam 2 ore pe zi, intre noi, 5 zile pe saptamana. Joi mergeam la club si jucam cam 3-4 ore, iar duminica bateam recordul cu 7-8 ore. La club, eu si Adi aveam strategii diferite: eu jucam in prostie, Adi juca putin si se uita mult la partidele celor mai tari ca noi.
Evolutia noastra a fost foarte strans legata. Practic, dupa primul an (in care de fapt ce jucam noi nu prea era Go 🙂 nu au existat niciodata diferente de tarie de joc intre noi.Dupa ce am trecut de faza cu jucatul in continuu, am ajuns la pusul partidelor de profesionisti din WeiQi (revistele chinezesti). Cu rezolvatul problemelor eu nu m-am impacat niciodata. Si acum, decat sa rezolv o problema, mai bine joc 5 partide 🙂
De asemenea cred ca o importanta deosebita a fost constituirea involuntara a unui nucleu de jucatori care practic au evoluat impreuna: eu si Adi, Ioan Cora si Liviu Oprisan, Marius Spataru si Catalin Prescure. Numarul partidelor jucate intre noi cred ca depaseste orice imaginatie.
Din punctul de vedere al hartiei (adica al CIV-ului), pragurile au fost in ordine 18k, 13k, 1k si apoi linear pana la 5Dan. Cred ca primul prag important a fost la Optimile de Cupa de la Bucuresti (cred ca in ’91) cand am intrat in concurs cu 4k rang de proba (in CIV eram 13k) cu ajutorul lui Liviu Oprisan (pe atunci 2k, noi jucam la paritate) si acceptul lui George Stihi. M-am calificat al doilea in Sferturi si am obtinut rangul de 1k.
Apoi desigur a fost extrem de importanta trecerea la 1Dan si urcarea in partea superioara a danistilor (peste 4Dan).Trei sunt lucrurile care m-au ajutat sa trec relativ repede de la 1Dan la 5Dan:- numarul foarte mare de concursuri in care am jucat in aceasta perioada
– comunitatea mare de jucatori puternici din Bucuresti
– lectiile pe care le-am luat cu Radu Baciu. Jucam si comentam partide, un lucru pe care acum il recunosc drept extrem de important.Si ajungem si la cel mai important prag din cariera mea: cel de 5Dan. Pe acesta nu stiu cum sa-l trec, probabil nu-l voi mai trece niciodata 🙁
As juca Go in prostie, partide semi blitz, sa zicem cu 20 de minute timp de gandire, nu neaparat cu ceas.
Si as comenta partidele jucate. Un pas foarte important si care nu trebuie sarit.Cred ca cea mai buna combinatie este:- jucam o partida 30 de minute
– comentam partida 10 minute
Si repetam ciclul asta.As combina cu revazutul rapid al partidelor de profesionisti de top, fara comentarii. Scopul ar fi recunoasterea rapida a formelor bune. Pentru cele proaste ar trebui revazute partidele proprii 🙂
Apropo de comentat: nu intotdeauna singurul care are de castigat din comentarii este jucatorul cu rang mai mic. Am trait o experienta unica pentru mine atunci cand eram 4Dan. Aproape o luna am aplicat ciclul de mai sus cu un jucator de 1 Dan. Ei bine, cred ca eu am invatat mai mult ca el in perioada asta 🙂
In perioada de acum, a prins mult jucatul pe Internet.
Eu cred ca e mai important sa joci fata-in-fata cu partenerul tau, sa il simti, sa ii iei pulsul. Si cu mult mai important este sa joci in concursuri. Presiunea si stresul din concursuri te fac sa dai tot ce ai mai bun in tine.
Parerea mea e ca jucatul excesiv pe Internet denatureaza: jocul devine exclusiv violent, totusi castiga cine are mai mult teritoriu, nu cine are mai multi prizonieri 🙂
Desigur ca Internetul are si punctele lui bune (poti juca cu foarte multi parteneri, cu stiluri diferite, la ore ciudate, in liniste), dar cred ca trebuie combinat cu jucatul fata-in-fata si cu concursurile la sala.Si o ultima sugestie, nu stiu daca se poate face asa ceva in mod constient:
Daca ne uitam la grupul jucatorilor tari, vedem ca multi au evoluat avand la baza nuclee de 2 oameni, buni prieteni: cei enumerati mai sus, Sorin Gherman si Robert Mateescu, Mirel Florescu si Dan Cioata, Catalin Taranu si Cristian Pop, Dragos Bajenaru si Vali Gheorghiu, Cornel Burzo si Bela Nagy (lista nu este si nici nu vreau sa fie exhaustiva). Poate nu e o teorie foarte bine fondata, dar cred ca nu e o simpla coincidenta.

  Sorin Gherman – 6 dan

Am citit orice carte/articol de Go ce mi-a cazut in mina. Cel mai mare impact cred ca l-au avut articolele vechi din Go Review (care a fost predecesoarea revistei Go World), pe care mi le-a imprumutat Mihai Bisca. Si acum le consider ca fiind unul dintre cele mai bune materiale scrise despre Go. Dintre carti, cel mai mult mi-au placut „Lessons in the fundamentals of Go” si „Attack and defense„.
In afara materialelor scrise, am studiat mult cu Robert, cu Radu si cu Mihai (Bisca). Mai tirziu, au fost de nepretuit comentariile partidelor mele facute de profesionisti, in diverse ocazii (la campionatele mondiale, europene, cu ocazia vizitelor in tara noastra ale jucatorilor profesionisti, apoi cind am fost insei in Japonia).Etapele evolutiei mele au fost urmatoarele:- Inainte sa stiu de club, citeam doar articolele lui Paun din Rebus si Stiinta si Tehnica, si jucam cu Robert (uneori pe foi de matematica, pentru partidele care le incepeam la ore si le continuam in autobuz, in drum spre casa…)
– Am venit la club, am descoperit ca exista jucatori de Go mult mai tari ca noi.
– Am inceput sa citesc foarte mult despre Go, si sa studiez incontinuu.
– Am cistigat Campionatul National din 1989. Tin minte ca ma montasem foarte mult sa cistig, zicindu-mi: „La anul incep facultatea si n-o sa mai am timp de Go: trebuie sa cistig acum ori niciodata!”. Bineinteles, la facultate am avut la fel sau chiar mai mult timp pentru Go (din pacate pentru facultate…).
– Am mers ca insei in Japonia, in 1994, pentru un an si jumatate; am crescut nitel ca tarie si ca abordare a jocului, dar cred ca am si pierdut din placerea de a juca.
– M-am plafonat.
Penultimul parg de care-mi amintesc a fost undeva inainte de shodan; tin minte o discutie la un turneu, cu Mihai Bisca si Radu Baciu, cind le-am marturisit ca simt ca nu mai inteleg nimic din Go, iar ei m-au incurajat, zicindu-mi ca poate fi un semn ca sint inaintea unui „prag„.
Ultimul este cel de acum, la care m-am oprit de citiva ani si ma tot chinui sa vad ce e dupa el :-).
Nu as mai citi carti „de teorie” a Go-ului, ci as studia partide de profesionisti si probleme dificile de Go. As juca mult mai mult decit am facut-o si as incerca sa nu ma mai concentrez asa mult pe rezultatul partidei – ci pe felul in care joc. Sa caute sa joace si sa studieze cu adversari mai tari, pentru a avea de la cine sa invete. Sa joace cit mai mult, fara sa se cramponeze de rezultatul imediat. Sa joace repede. Sa experimenteze. Sa studieze probleme de Go, atit din cele foarte usoare (pentru formarea reflexelor) cit si din cele foarte dificile, pentru antrenarea calculului precis si rapid.
Sa gindeasca partida pentru ei, sa foloseasca sfaturile „din carti” cu intelepciune, adica nu ca pe niste retete, ci sa le inteleaga ca pe un mod de gindire care s-a aplicat intr-o pozitie anume, cu un anumit scop – si care presupune continuarea cu o anumita linie de joc.
In particular, recomand cartile de joseki spre a fi intelese, nu invatate pe de rost: daca-s intelese, invatamintele de acolo se pot aplica in multe situatiii, nu neaparat la inceputul partidei si nu neaparat in colturi.

  Bela Nagy – 5 dan

Hmm, la inceput i-am invatat pe majoritatea prietenilor mei sa joace. Apoi ne adunam in fiecare zi pe undeva si jucam in nestire. Am progresat foarte repede din cauza asta.
Dupa o vreme am reusit sa-mi cumpar / xeroxez aproape toate cartile care se vehiculau prin tara. Dintre ele as remarca Lessons in the Fundamentals, Go Proverbs si Attack & Defense.
Pe langa literatura, tineam clubul din Baia Mare in aceeasi nota, cat mai multe partide jucate, nu neaparat serioase. De preferinta blitzuri. Organizam un concurs local tot la 2-3 saptamani, iar partidele de concurs le analizam in grupuri de cate 2-4 oameni.
Cam pe la 1 dan terminasem de citit (nota: n-am pus niciodata diagramele pe tabla desi inclin sa cred ca e mai bine decat o simpla lectura) toate cartile, inclusiv cele de probleme. Ramasesem doar cu trei almanahuri cu partide de profesionisti pe care le-am vazut si revazut de vreo 2-3 ori, dar si cu un partener de studiu, Cornel. Puneam partidele pe tabla si de obicei incercam sa ghicim urmatoarea mutare.
Noroc ca in scurt timp s-a dezvoltat internetul si am avut acces la el. Am avut sansa sa joc online cu jucatori mai tari, sa vad o multime de stiluri de joc si acces la ultimele partide jucate de profesionisti.
Sincer, nu prea. Pentru ca am jucat continuu, repede, mult, concentrat. Exemplu: intr-o perioada ajunsesem sa joc cu Cornel cel putin 10 de partide pe zi… Parca recordul e pe la 50 intr-o zi de weekend. Sau o fi 70 ? … Cornel ? Hehe, cred ca as face cam la fel. Adica as juca non-stop. Si cand m-as opri (!?) … m-as uita la partide de profesionisti sau as rezolva probleme. Iar daca as obosi, as citi orice carte de Go ca lectura. Si apoi as juca din nou…Ce NU as face? Nimic altceva… 1. Trebuie sa joci. Bine sau rau, nu prea conteaza. Mai repede si mai mult este esential, concentrat este necesar.2. Ai terminat de jucat ? Pune partida din nou pe tabla (persevereaza, intr-o zi vei reusi pana la ultima mutare) si incearca sa-ti dai seama unde si de ce ai pierdut. Apoi incepe alta partida.3. Vrei sa iei o pauza ? Uita-te peste niste partide de profesionisti, rezolva niste probleme de Go sau citeste o carte de Go.4. Vrei sa mergi la culcare? Pana te prinde somnul ai putea studia o partida interesanta jucata in ziua respectiva sau o partida de profesionisti vazuta recent. Bineinteles, in gand. Daca adormi usor, mai bine gandeste-te ce ai invatat din partidele jucate in ultima perioda. Daca raspunsul e „nimic” inseamna ca nu ai „jucat” deloc.

  Marius Spataru – 5 dan

La inceput a fost „Initiere in Go” si faptul ca o studiam impreuna cu prietenul meu Catalin Prescure, cine asimila mai mult era mai tare… atunci am invatat GO cel mai mult :). Jucam foarte mult cu Catalin P. … pana am descoperit clubul din Preoteasa. George Stihi avea carti Xerox-ate asa ca ma citit foarte multe din ele. M-a marcat profund „Lessons in the fundamentals of Go„, asta dupa ce avusesem o polemica furibunda cu Ioan Cora… 🙂 pe tema teritoriu vs. tarie.
Pe la 6k-3k am inceput sa fac tsume-go in mod sistematic si sa-mi revad si comentez partidele jucate, ajutat de Catalin P. D-asta zic ca e important sa ai un jucator apropiat de valoarea ta cu care sa fi in competitie directa si sa studiezi (Titi are dreptate).
Spre deosebire de alti jucatori tari de pe la noi eu si Catalin nu am beneficiat de ajutorul si comentariile jucatorilor tari ai momentului Radu Baciu, Mihai, Sorin, Robert, Catalin T, etc. Cand am intrat eu in concursuri ei erau deja consacrati… Tot ce am invatat am invatat singur iar de la alti jucatori romani nu am invatat decat ca atitudine, iar cel mai mult m-au marcat Ioan Cora cu dorinta lui de a juca chestii noi si neexperimentate de nimeni si Dan Cioata cu abilitatea lui fabuloasa de a se bate fara frica (pe tabla) de la egal la egal cu orice jucator, indiferent de tarie.
In jurul a 1d am inceput sa studiez partide de PRO, dar pana pe la 3d nu prea am inteles mare lucru :). Pe la 3d m-am „lasat” de Go aproape 2 ani ani in care pe plan personal m-am schimbat foarte mult (am terminat facultatea, am fost in armata, m-am insurat, am inceput sa-mi castig singur painea etc.)Oricum statusem pe la 3d multa vreme, jucam partide geniale si castigam impotriva unor jucatori tari, ca mai apoi sa iau bataie de la alti jucatori mult mai slabi, o inconsecventa care ma umplea de nervi chiar si pe mine :).Dupa o vreme in care m-am intrebat destul de serios cum sunt eu in raport cu jocu’ asta GO am revenit la joc fara sa ma mai gandesc neaparat ca trebuie sa ajung undeva anume jucand Go (ca tarie vorbesc) si cu o abordare mult mai elaborata si mai linistita. Nu mai simiteam nevoia sa castig demolandu-mi adversarul, dobandisem o rabdare pe care nu o aveam, si o incredere in puterea mea de calcul care nu m-a mai parasit de atunci. Abia atunci am inceput sa inteleg partidele de PRO, am descoperit ca nu e nimic vrajitoresc in ele, ca si eu pot sa calculez complet de ce ei joaca ce joaca si asa mai departe. De atunci pun partide de PRo si fac probleme ori de cate ori am putin timp. Imi plac indeosebi partidele Koreene unde se bat de se sparg… Din toata chestia asta cel mai mult imi place ca simt ca pot mai mult, pot sa devin mai tare…
Am inceput sa joc si pe net, lucru care e foarte bun ca antrenament si atat.
– Cum ziceam, pe la 3k, atunci cand am inceput sa joc in concursuri.- Pe la 1d – cand prietenul meu Catalin urca mai repede ca mine, fapt ce m-a mobilizat si pe mine.- Si pe la 3d – cand cred ca existential nu aveam ce-mi trebuia, si numai dupa ce mi-am reconsiderat atitudinea am putut trece mai departe.Acu’ sunt 5d si pot mai mult, singura conditie fiind sa studiez mai mult decat timpul imi permite acum si sa joc mai mult, cu adversari cat mai puternici. In primul rand mi-as alege cu mare grija un „sparing partner„. Unul de valoare apropiata cu a mea si cu care as putea deveni prieten (nu cred ca poti face asta cu unu’ care-ti e total antipatic :)).In al doilea rand as bate la cap un jucator tare ori de cate ori as avea de intrebat ceva (fara frica si cu tupeu cum s-ar zice …) mergand chiar pana la o relatie ucenic/maestru (calea profesionistilor asiatici). As fi atent la atitudinea mea psihica nu numai la tehnica mea de joc (am castigat – si am vazut jucatori de pe la noi castigand … – numai datorita faptului ca psihic stiam ca pot si nu neaparat datorita tariei jocului propriuzis).Tehnic vorbind, as evita cartile de GO – cel mult, le-as citi ca pe oricare alta carte beletristica, fara pretentia de a face din ele litera de lege … M-as baza pe indrumarile jucatorilor tari, pe revizuirea si comentarea partidelor jucate, pe joc intens si sustiunut cu jucatori cat mai tari (dar nu mai tari de 3,4 ranguri decat tine). Asta pentru joc in general.As face probleme pentru a-mi dezvolta forta de calcul astfel incat niciodata sa nu-mi treaca prin cap chestii de genul: „bai daca asta a calculat ceva ce io nu pot sa calculez …” Daca va puneti intrebari de genul asta inseamna ca aveti multe probleme inca de rezolvat…

Si in cele din urma as revedea partide de PRO cat mai noi posibile, fiindca acu’ se joaca total diferit fata de acu 50 de ani.

Intai sa invete bine regulile jocului :). Dupa aia sa invete bine regulile elementare de participare la un concurs de Go, fiindca la concurs … sa castigi … nu inseamna numai sa joci mutari bune, inseamna concentrare, rabdare, atitudine psihica potrivita, dozare eficienta a timpului, bun simit etc.Urmtorul pas ar fi sa incerce sa inteleaga tot ce aud si invata relativ la joc: mutari, fuseki-uri, joseki-uri etc. Daca nu iteleg ceva sa nu joace acel ceva, fiindca asta se razbuna in chipuri nebanuite mai devreme sau mai tarziu.Sa experimenteze cat pot de mult si sa nu-si creeze idoli si false jaloane: „eu nu pot sa-l bat pe x sau y„,”eu nu o sa ajung niciodata x-dani” etc. (atentie asta nu inseamna lipsa de respect!)Din punct de vedere tehnic cel mai bun mod de a progresa este sa joci mult cu jucatori tari si sa-ti comenteze greselile. Abilitatile ti le poti dezvolta facand probleme (tsume-go, next move etc.) si revizuind partide jucate de tine si partide de PRO.

  Dan Cioata – 5 dan

Nu am citit multe carti, dar am jucat GO in disperare. Mergeam la toate concursurile si imi notam partidele – pe care le comentam impreuna cu Mirel Florescu. Tin minte ca odata, la Predeal, am jucat cu Radu Baciu 20-30 de partide intr-o singura noapte. Stiu sigur ca un prag l-am avut la 2kyu si am reusit sa ajung 1kyu deabia dupa 1 an jumate sau 2, dar odata depasit am ajuns destul de rapid 4D. Cum l-am depasit habar nu am, nu am facut nimic special. Cred ca as face la fel. Sa joce cit mai mult si sa rezolve probleme de go.

Categories: Incepatori, Studiu Tags: ,

admin


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te

Dacă vrei să fii anunțat pe mail cînd apare un articol nou, Abonează-te

Arhive

Categorii