Printr-un complex favorabil de împrejurări am reuşit să ajung mai devreme la Cercul de Go de la Şcoala 22. Pe drum, m-am gândit cum aş putea să fac să le dau la copii nişte „dulciuri” fără să se supere nimeni. Complicat. Ori le dau la toți la fel, cu riscul de a supăra pe cei mai multi, ori le dau diferite… dar… eu stiu ce cui îi place ? Ştiu că Elena are nişte „biscuiţi” favoriţi, dar cunoştinţele mele despre preferinţele culinare ale participanţilor la cerc se cam termină aici. Nici nu mi-a trecut prin cap să urmăresc acest aspect care a devenit, brusc, cel mai important. Până la urmă am găsit soluţia salvatoare: un concurs mititel care să dureze doar 2 ore !
Acuma, ca să nu fiu acuzat de individualism, am încercat să iau şi pe cineva de la Şcoala 22 cu mine pentru a achiziţiona premiile. Cum la Conducerea Şcolii nu am avut îndrăzneala să apelez pentru un asemenea flecuşteţ, am încercat la vechea mea prietenă şi colaboratoare – doamna Barbu. Din păcate dumneaei primise alte însărcinări care nu sufereau amânare (sper că o să aibă timp să se ocupe, în continuare, de partea de hârţogărie, care a ajuns în zilele noastre, probabil datorită intrării în UE, atât de necesară).
În fine, am apelat la doamna Contabilă, care a acceptat să mă însoţească la cumpărături, deşi a avut pentru scurt timp impresia că aveam nevoie de fonduri. Ei, de data asta am vrut să fiu eu Moş Nicolae, aşa că am avut cuvântul din urmă la alegerea premiilor. Astfel premiile au fost diferite, fiecare copil urmând să aleagă premiul pe care îl doreşte, în ordinea stabilită de clasament. Chiar am ales şi un premiu special pentru sportivul de pe ultimul loc: o lingură de lemn.
Când ne-am întors de la cumpărături am văzut şi primii sportivi: Elena şi Dani, amândoi foarte încântaţi de întâlnire. Dacă pentru Dani GO-ul a devenit ceva serios, chiar jucând pe Internet fără să-l mai împingă nimeni de la spate, Elena era bucuroasă să mai scape de lecţii şi să se relaxeze un pic. Mai mult ea a observat că face lecţiile mai repede, de când joacă GO mai serios.
Până am adus eu pietrele s-au adunat câţiva copii în AEL şi, după ce am descoperit ce cabluri erau ieşite la computerul din clasă, am şi început înscrierea. Dar, dezastru, erau un număr impar de copii. Gabriela era foarte încântată pentru că voia să joace cu „bai” (bye), cum a mai avut „norocul” într-un alt turneu. Totuşi nu aş fi vrut ca cineva să stea degeaba aşa că am apelat la unul dintre cei mai pasionaţi participanţi de până acum … o mămică ! Sigur, dumneaei a avut o mică reţinere, spunând că nu ştie să joace, la care eu am replicat imediat că o să câştige „lingura de lemn” ceea ce a părut să o intereseze în mod deosebit, pentru numeroasele foloase pe care le-ar avea în bucătărie.
Numai că tot mai veneau copii. Chiar mai multi de câţi anticipasem aşa că am rugat-o pe doamna Vizitiu să mai achiziţioneze nişte premii, tot cu fondurile mele. Până la urmă s-au strâns 8. Aşa că am dat drumul la prima rundă.
Necruţător, programul a stabilit ca prim adversar a lui Dani chiar pe Elena, sora lui, dar cu două pietre handicap, ceea ce nu a contat prea mult pentru că Dani joacă mai bine decât cei 16 kyu pe care i-a atins în mod oficial.
Un pic m-a surprins atitudinea lui Darius Asargiu. După ce, nu cu mult timp în urmă a fost în situaţia de a fi eliminat de la cerc datorită rezultatelor slabe, acum avea din nou privirea aceea necruţătoare pe care ne-o amintim atât de bine de anul trecut, când învingea cu uşurinţă pe toţi cei de o vârstă cu el. Şi a reuşit, după un joc frumos, să o învingă pe Gabriela – un adversar redutabil. O altă surpriză a fost doamna Cobiliţă. Am observat progres la fiecare mutare. Cred că a înţeles mult mai multe despre GO ceea ce, cu siguranţă, îl va ajuta pe Dragoş în viitor. Foarte rar un adult este capabil să înţeleagă cu uşurinţă şi să aprecieze un joc, ca un copil. În timp ne pierdem pasiunea şi abilitatea de a încerca ceva nou şi interesant. De ce oare ?
Trebuiesc remarcate şi partidele frumoase pe care le-au jucat copii veniţi la cerc de puţin timp, din toamnă. S-au gândit serios la mutări, au înconjurat oponentul, l-au capturat, au mai întrebat ceva despre regulament. Şi nu s-au grăbit ! Foarte important ! Graba strică, de obicei, treaba ! Una e să gândeşti repede, alta să nu gândeşti deloc. Cei mici s-au gândit, chiar dacă mai încet. Bravo lor.
În ora a doua a cercului au apărut şi doi copii mai mari care doreau să dispute o partidă, şi, cum fac cei mari de obicei, au găsit o tablă şi nişte pietre şi s-au şi apucat de joacă. Sigur, Narcisa l-a făcut praf pe Ionuţ Ruginescu. Dar i-am băgat şi pe ei în concurs, partida lor contând pentru runda I. Trebuie să recunosc şi să-i mulţumesc Domnului Toma, Preşedintele Asociaţiei de Go Brăila pentru sfaturile pe care mi le-a dat în privinţa utilizării programului pentru concursuri. Departe de a ajunge la îndemnarea dumnealui, aş putea să spun, totuşi, că am început să mă descurc.
În runda a II-a, unii dintre copiii mai mici nu au mai avut resurse pentru o partidă întreagă şi au cedat cu uşurinţă. Poate ar fi trebuit să joace pe o tablă mai mică. Cred că merită un turneu al lor, pe tablă mică.
Narcisa a constatat, cam nemulţumită, că a picat cu doamna Cobiliţă. Cum Dani l-a rezolvat rapid pe Darius, care mai are şi altceva de recuperat în afară de spiritul de luptă, am aruncat o privire împreună în timpul partidei. Prilej pentru mine de a testa dacă Dani mai suferă de „boala capturii cu orice preţ” şi, cel puţin când sunt eu de faţă, suflă de mai multe ori în iaurt până pune piatra pe tablă. Oricum s-a prins şi la „marele semeai”, dar aceasta nu a influenţat rezultatul final, deja favorabil doamnei.
Cum orele erau înaintate şi părinţii cam nerăbdători să-şi recupereze copiii am scos toate premiile pe catedră. Dani, primul clasat a înşfăcat sticla de suc (ceai verde Lipton) şi a fost foarte încântat pentru că a aflat că era premiul pe care speram că o să-l pot păstra, chiar eu, la sfârşit. Cum şi Narcisa a ezitat foarte mult între o cutie de „pingăls” şi altceva, pentru că exista posibilitatea să nu-i permită mama ei, constat, cu oarece uimire, că în zilele noastre părinţii îşi ţin foarte din scurt copiii. Pe vremea când eram eu de vârsta lor puteam bea cantităţi nelimitate de „quic”. Chiar dacă mi-au recomandat părinţii sucul galben, eu am făcut ce mi-a trecut mie prin cap.
Dacă tot veni vorba de perioada copilăriei… la Gârboavele, erau nişte comercianţi care vindeau acadele. Mereu pofteam la ele, dar părinţii nu mi-au luat foooaaarte mult timp. Când mi-au luat… ei bine, nu părea cine ştie ce. Mai bune erau bomboanele „Cogeac”. Astfel de amintiri mi-a stârnit Amalia care a ales cel mai mic premiu: o acadea.
Rezultatele etapei „Moş Nicolae” ale unui concurs mai extins, sper eu, sunt:

 Loc Nume                 rang  Scor 1    2       SOS  SOSOS
 1 Dajbog, Daniel-Andrei  16 Kyu 21 4+/w2 3+/w2  2  36   69
 2 Cobilita, Luciana      20 Kyu 17 9+    5+     2  31   66
 3 Asargiu, Darius        20 Kyu 16 6+    1-/b2  1  35   68
 4 Dajbog, Elena-Aurelia  20 Kyu 16 1-/b2 10+    1  34   68
 5 Serban, Narcisa        20 Kyu 16 7+    2-     1  33   62
 6 Adascalitei, Gabriela  20 Kyu 16 3-    8+     1  32   66
 7 Ruginescu, Ionut       20 Kyu 16 5-    9+     1  31   66
 8 Codreanu, Amalia       20 Kyu 16 10+   6-     1  31   64
 9 Codreanu, Andrei       20 Kyu 15 2-    7-     0  33   62
 10 Cobilita, Dragos      20 Kyu 15 8-    4-     0  32   65

Doamna Gina este autoarea imaginii de la finalul unui concurs scurt şi destins, la care toată lumea s-a distrat de minune spre supărarea celor absenţi.