Brăilago

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

Lee Sedol 9P

Dacă tot vorbim despre meciul secolului, hai să vedem cine sînt cei doi protagonişti.

Avînd în vedere că Lee a obţinut prima victorie din serie, va fi primul prezentat.

Lee, numele de familie, conform SL se scrie Yi, iar numele mic Se-tol, este născut în Coreea de Sud în 1983, 2 Martie. Este căsătorit, şi are o fată.

  • Începînd cu anul 2008, este considerat ca fiind cel mai puternic jucător din lume, deşi conform SL 2009 şi 2013 nu sînt menţionaţi.
  • Este cel mai tînăr deţinător al rangului de 9 pro la momentul obţinerii, 21 ani.
  • De asemeni este şi cel mai rapid în a ajunge de la 1 la 9 dan, 8 ani.
  • Este pe locul doilea ca număr de titluri internaţionale cîştigate, 11, pe locul întîi cu 18 partide fiind Lee Chang-ho, pe care l-am prezentat în două articole precedente.

Are un joc foarte puternic, orientat către luptă, asumîndu-şi multe riscuri, motiv pentru care pierde mai mult decît ar fi de aşteptat. De asemeni nici nu dedică studiului suficient timp şi efort. Şi mai nou, anul trecut a anunţat că se va retrage din viaţa competiţională activă în cel mult trei ani. Cunoscătorii spun că ar fi putut fi pe val încă cel puţin 5 ani, dar se vede că Lee nu plănuieşte să aştepte să vină alţii din urmă şi să mature podeaua cu el.

Unul dintre motivele retragerii este că doreşte să se dedice promovării Goului în vest, mai precis în Statele Unite, deşi actualmente soţia şi fiica sa locuiesc în Canada.  Comentatorii îl deplîng că venitul îi va fi redus drastic avînd în vedere că în ultimii doi ani competiţiile i-au adus cam 700 mii USD anual, şi că în China ar avea venituri mult mai consistente ca instructor, dar dorinţa lui este de a promova Goul, şi în China sînt deja destui jucători puternici.

Mai sînt multe de spus, dar cei interesaţi, dacă ştiu engleză pot citi articolele din care am cules aceste informaţii prezente pe Wikipedia, Sensei’s Lybrary, GoGameGuru, şi mai noul sit dedicat Goului, Go Game World.

Ar mai fi de menţionat că un prim pas în proiectul lui de promovare a Goului a fost să accepte să fie cofondator la G09dan, un ambiţios server de Go pe care l-am prezentat într-un articol precedent. Se pare că serverul nu este tocmai de succes pentru că în cele două vizite de anul trecut nu am cam găsit pe nimeni acolo. Chiar şi pe serverele minore găseşti oricînd cîte zece douăzeci de jucători, dar pe un server atît de pretenţios să nu găseşti pe nimeni, e un semn clar de fiasco.

Ar mai fi de menţionat că in 2010 a publicat o serie de 3 volume numite simplu partide comentate. Fiecare conţine doar trei partide proprii, pe care el le-a considerat semnificative din cariera sa de jucător, dar partidele sînt analizate pe larg pe parcursul a 100 de pagini fiecare, cu multe diagrame care se mai repetă. Primul volum se numeşte Un pas mai aproape de vîrf, şi  este presărată cu povestiri scrise de sora sa Lee Sena care relatează dezvoltarea fratelui său ca jucător şi ca fiinţă umană. Al doilea volum se numeşte visînd a fi cel mai bun. În 2013 au fost publicate şi versiunea în limba engleză a primelor două volume,  pentru 2014 fiind programat volumul trei.

Cărţile sînt disponibile la Baduktopia, Go Game Guru care oferă cîteva pagini demonstrative şi SchaakenGo unde primul volum este disponibil şi în germană.

 

Şi nu în ultimul rînd, pentru cine vrea partide ale lui Lee Sedol o primă sursă poate fi go4go.net unde există în acest moment aproape o mie de partide

Categories: Jucatori, Pro Tags: ,

admin


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonează-te

Dacă vrei să fii anunțat pe mail cînd apare un articol nou, Abonează-te

Articole recente

Arhive

Categorii