Go Seigen a cedat partida cu timpul.
După o sută de ani, sensei Go Seigen a cedat lupta contra timpului.
Ca şi pe goban, acest mare maestru s-a dovedit a fi un oponent redutabil care nu a cedat uşor chiar dacă împotriva sa au fost lansate mutări ucigaşe precum motocicleta care l-a trîntit pe carosabil cu multe decenii în urmă.
Această confruntare cu timpul, prin care trecem cu toţii, are două aspecte, unul de anduranţă, unde oricine pierde în cele din urmă, dar şi unul în care poţi cîştiga, intrînd în istorie. Go Seigen cu siguranţă a cîştigat decisiv în această privinţă.
În continuare, traducerea articolului publicat de Japan News.
Maestrul Goului, Seigen Go, proclamat ca fiind cel mai tare jucător profesionist al erei Showa era, a murit de bătrîneţe duminică dimineaţă într-un spital din Odawara, prefectura Kanagawa. El avea 100 de ani.
Serviciile funerare vor avea loc în prezenţa unui grup restrîns limitat la rudele apropiate, dar o ceremonie mai publică de rămas bun este de aşteptat la o dată ulterioară.
Go a fost născut în 1914 în privincia Fujian, China. Talentul său la jocul de Go a fost recunoscut de la o vîrstă fragedă, şi în 1928, la 14 ani a fost invitat în Japonia. Go Seigen a devenit discipolul lui Kensaku Segoe, un jucător de şapte dan, fiind promovat anul următor la trei dan. Rangul de nouă dan i-a fost oferit în 1950, iar cetăţenia japoneză i-a fost oferită în 1979.
În 1933, Go Seigen şi Minoru Kitani cinci dan, au anunţat o nouă strategie focalizată pe centrul tablei, care a devenit baza strategiei moderne a Goului.
Go Seigen a dominat cercurile profesioniste pînă la retragerea sa în 1984, ducînd lupte feroce cu jucătorii de top.
Din alte articole mai aflăm numele său iniţial Wu Qingyuan, sau cum de fapt el a obţinut cetăţenia japoneză în 1936, pe care a pierdut-o după înfrîngerea Japoniei în război, dar a redobîndit-o în 1979.
Doi dintre adversarii săi remarcabili pe care i-a învins sînt Kitani Minoru (1909-1975) şi Sakata Eio (1920-2010).
A avut un singur discipol, taivanezul Rin Kaiho, pe numele său chinezesc Lin Haifeng.
După retragerea sa din 1984, Go a fost onorat cu ordinul soarelui răsare în 1987.
De pe situl chinez Crionline (Radio China Internaţional) mai aflăm că de fapt retragerea sa din activitatea competiţională a avut loc în 1964 din motive de sănătate (după cum ştim este vorba de acel accident de motocicletă.), nu înainte de a cîştiga o serie de meciuri jubango contra unor jucători de top, victorii care l-au ridicat deasupra tuturor.
Din alt ziar chinez, Globaltimes, aflăm că, data exactă a naşterii este 12 iunie, şi că a început să joace Go 7 ani.
Învingînd pe primii şapte jucători din Japonia între 1939 şi 1956, a devenit cunoscut ca “Showa Go Grandmaster.” Noua sa teorie a deschiderii se numeşte “Shinfuseki” şi se foloseşte şi azi.
Cu toate contribuţiile sale la schimbul cultural dintre Japonia şi China datorită relaţiilor dificile dintre cele două naţiuni i-a fost greu să se identifice cu o parte sau alta. De-a lungul carierei sale au fost voci care l-au aclamat ca erou, dar şi altele care l-au blamat ca trădător.
Despre pierderea naţionalităţii japoneze se spune nu de pierdere, ci că a fost opţiunea sa să revină la cea chineză, ulterior japoneză.
Autobiografia sa a fost adaptată pentru cinema, apărînd pe ecrane ca The Go Master în 2006, regizat de Tian Zhuangzhuang cu Chang Chen şi Sylvia Chang.
Anul acesta 2014 a fost premiat de The Chinese People’s Association For Friendship with Foreign Countries (Asociaţia Poporului Chinez Pentru Prietenia cu Ţările Străine) pentru eforturile sale de promovare a dialogului dintre China şi Japonia.
Mai multe detalii despre viaţa lui Go Seigen, pot fi găsite în articolul dedicat în Wikipedia, şi cel din Senseis Library.
decembrie 1, 2014 luni at 5:50 pm