Brăilago

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

Jozu



Jozu înseamnă în japoneză talentat, și era prin anul 1600, cel mai înalt rang în Go.
Deasupra unui Jozu nu mai existau decît cei doi Meijin (expert) – Meijin și Jun-Meijin (aproape Meijin) – acestea fiind însă numai niște titluri acordate cîte unei singure persoane. Pentru a ajunge Mejin era necesară o recunoaștere generală și categorică a faptului că respectivul jucător este cel mai puternic din întreaga Japonie, drept pentru care în cea mai mare parte a perioadei Edo nu s-a acordat titlul de Meijin: jucătorii de top erau mult prea apropiați ca tărie, pentru ca vreunul să se poată evidenția suficient.

La vremea respectivă divizarea în ranguri nu exista încă iar denumirea de Jozu a devenit un punct de referință în evaluarea tăriei tuturor celorlalți jucători. Măiestria acestora era apreciată numai în funcție de handicapul pe care fiecare îl primea de la un jucător cu rang Jozu (de ex.: ” … două pietre împotriva lui Jozu”).
Mai tîrziu, cînd au început sa fie utilizate rangurile, titlul a fost asimilat in lumea profesionistă cu rangul de 7 dan.

După anul 1612 tuturor jucătorilor de rang Jozu – sau mai tari, jun-Meijin și Meijin – li s-a stabilit un salariu anual. Aceștia aveau de asemenea dreptul ca, alături de conducătorii celor 4 școli de Go, să joace în O-SHIRO-GO (“Partidele de la Castel” – partide oficiale jucate la fiecare sfîrșit de an, în prezenta Shogunului). Acest eveniment era considerat ca fiind de maximă importanță în calendarul competițional al timpului.

Un alt titlu important era cel de Godokoro: un salariat guvernamental (un fel de “Ministru al Go-ului”), responsabil cu tot ceea ce privește Go-ul în întreaga Japonie. Printre altele, acesta era și singurul care putea face promovări ale rangurilor.
Numai Meijin-ul în funcție (și numai el) putea accede la titlul de Godokoro. Acest post însemna și că respectivul jucător este “profesorul personal” al Shogun-ului , cea ce atrăgea după sine obligația de a renunța la jocul competițional (… de fapt el putea juca – dar numai cu permisiunea Shogunului). Apropierea de Shogun (și influența pe care o avea în lumea Go-ului) făceau bineînțeles ca titlul de Godokoro să se bucure de un deosebit prestigiu.

* * *
Povestea  este preluată din colecția de povești culese de Radu Baciu.

Imaginea nu pare să aibă legătură cu povestea.


Categories: Povesti Tags:

Costel


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Arhive