Brăilago

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

TsumeGo.org

Tsumego.Org deși la prima vedere pare a fi un sit dedicat problemelor de Go, este practic un sit mai complex, pentru că secțiunea cu probleme este doar una dintre cele 5 din care este compus. În plus, deși l-am etichetat ca fiind sit în engleză, de fapt este în franceză. Situl este vechi de vreo doi ani și acum se pare că este într-un proces de îmbunătățire. Autorul este PAYRAT Julien, 2 Dan din Franța, care poate fi găsit pe KGS sub id-ul Idn.

Situl mai are o secțiune pentru începători, unde găsim un pic de istorie, regulile de joc, descrierea echipamentului și clasificarea jucătorilor după rang. Mai e o mică secție cu noutăți, alta dedicată studiului, unde există o serie lecții despre fuseki, chuban, yose, joseki, viață și moarte, hamete. Dar secția care a provocat scrierea acestui articol, este cea cu probleme. Ultima este o colecție de partide pro, 121 în prezent, unele recente.

Secțiunea de probleme este bine structurată, pe categorii, Fuseki, Tsumego, Tesuji, Yose, și Diverse, fiecare categorie cu trei patru volume după tărie, de bază, începător, mediu și avansat. Există și posibilitatea de a marca probleme favorite pentru a le revedea, altă posibilitate fiind cea de a vedea statistici în legătură cu problemele rezolvate de tine. Acestea sînt disponibile doar celor autentificați. Cei ce își fac un cont, au și posibilitatea de a crea serii personalizate de probleme. Dar problemele pot fi rezolvate și fără autentificare.

Appletul folosit pentru vizualizarea și rezolvarea problemelor are un aspect plăcut și este dotat cu cîteva butoane cu funcții utile. Primul este pentru setări, fiind disponibile vreo opt opțiuni. Mai sînt cele pentru salvarea problemei ca sgf sau ca imagine plus cel de marcare a problemei ca favorită. Ultimul scoate la iveală săgețile de navigare și arborele variantelor. Evident nu puteau lipsi butoane de undo și cel de reîncărcare a problemei.

Aspectul aerisit al sitului este un plus pe lîngă utilitatea sa. Există doar cîteva sute de probleme la categoria diverse, celelalte categorii fiind mai subțirele, o duzină, două, sau chiar mai puțin la diversele niveluri de dificultate. Dar chiar dacă asta este cu mult mai puțin decît  ce e la GoProblems, sau la Go Child, cu siguranță acest sit este o resursă utilă ce merită folosită.

Costel


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonează-te

Dacă vrei să fii anunțat pe mail cînd apare un articol nou, Abonează-te

Arhive

Categorii