Brăilago

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

Temodori, Tenaori, Tengen, Te ni naru, Tenkai, Tenka-kikazu, Tenka-ko, Tennozan, Tenuki, Te okure

Temodori (Te-modori)– A reveni pentru a repara o poziție după o extindere prea mare.

Tenaori – A schimba handicapul. În perioada Edo (1603- 1868), handicapul era schimbat dacă un jucător lua conducerea cu șase victorii, sau avea patru victorii consecutive. Mai tîrziu, doar cînd un jucător lua conducerea cu patru victorii. În profesionismul contemporan nu mai există tenaori, iar la nivel de amatori, în general se schimbă handicapul la trei victorii consecutive.

Tengen – Punctul central al tablei, punctul 10×10. Termenul mai are și semnificația originea raiului, și este și numele celui de al cincilea dintre marile titluri din Japonia, prima ediție fiind în 1975. Ca fapt divers, echivalentul chinez, tiānyuán este și numele unui turneu important din China inițiat în 1987.

Te ni naru – A funcționa, a reuși. Literal, a deveni o mutare. De exemplu, o invazie reușește, sau o poziție poate fi invadată, sau ucisă.

Tenkai – Extensie, vezi hiraki, biraki.

Tenka-kikazuLiteral, nimic nu funcționează, adică nu există amenințare de ko destul de mare. Vezi tenka-ko.

Tenka-ko – Ko de o valoare imensă care este decisiv în partidă, ceea ce înseamnă că orice amenințare de ko trebuie ignorată. Literal, nu este amenințare sub soare. Koul poate fi unilateral, adică unul dintre jucători poate cîștiga koul dar cîștigul să fie insuficient pentru victorie, dar pierderea koului e înfrîngere sigură, sau bilateral, însemnînd că pierderea koului e înfrîngere sigură pentru ambii jucători. O altă sursă precizează că noțiunea se aplică doar cînd victoria este de ambele părți cînd se cîștigă koul.

Tennozan – Literal, raiul, muntele regelui, are o semnificație istorică, în urma înfrîngerii lui Akechi Mitsuhide de către Toyotomi Hideyoshi (1582) în lupta pentru micul munte, de 270 metri înălțime de la granița dintre Kyoto și Osaka. În Go are două semnificații

  • Un punct critic, de importanță majoră care poate decide cursul partidei.
  • Partidă decisivă.

Tenuki – A ignora ultima mutare a adversarului jucînd în altă parte.

Te okure – Mutare irosită.

Categories: Dicţionar Tags:

Costel


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmează

Abonează-te

Dacă vrei să fii anunțat pe mail cînd apare un articol nou, Abonează-te

Articole recente

Arhive

Categorii