Pentru cei care nu ştiu, ar trebui precizat că, de circa o lună am răspuns pozitiv invitaţiei doamnei Charlotte Barbu, directoare la Palatul Copiilor din Galaţi, de a organiza o activitate dedicată GO-ului. Desigur am apelat şi la colegul de club Costel Pintilie, care e mereu gata să ajute când e vorba de GO.
Pentru prima întâlnire am pregătit, pe lângă materialele promoţionale şi 10 probleme pentru a face selecţia copiilor avansaţi. Trebuie să recunosc, mă temeam de o avalanşă de foşti elevi de-ai lui Codrin, care, de puţin timp, renunţase să mai predea GO în Galaţi. Pentru ceilalţi aveam în plan iniţierea în tainele formării grupurilor şi al celei mai importante proprietăţi a acestora – numărul de libertăţi. Cum au fost toţi începători în
afară de Mario Barbu care s-a dovedit destul de „ruginit”, am început cu Atari GO.

După prima întâlnire am rămas surprins cât de dezgheţaţi sunt copiii. Se pare că e o generaţie deosebită, de o calitate intelectuală ridicată dar şi zvăpăiaţi. Mă gândeam chiar să le fac un concurs ca să văd de ce sunt capabili să descopere singuri. Şi nu a durat mult până când unul dintre copii a descoperit că poate întinde o „capcană” aşa cum denumea el o … „gheta” sau mai pe româneşte „plasă”. Ceea ce a descoperit el e mai
important decât „tanti Geta” (cum îi place lui Costel să-i spună şi, trebuie să recunosc, are mare priză la cei mici). A descoperit că poate plasa o piatră care să îndeplinească şi alt scop decât să captureze.
Încântat de calitatea lor Costel ar fi vrut să-i treacă direct la GO. Eu m-am temut că e prea devreme şi am întrebat jucători mai înţelepţi decât mine. Domnul Toma a fost cel mai categoric, a zis „să nu-i sperii pe toţi”. Aşa că am discutat cu doamna Barbu ca să mă ocup eu de juniori, continuând cu Atari GO şi Costel să se ocupe de elevii noştri de la Şcoala 22, care vineri la ora 15 erau la ore, şi de cei care se plictiseau de Atari GO. Din păcate prima întâlnire de sâmbătă dimineaţă ar fi trebuit să se desfăşoare pe 1 aprilie aşa
că toată lumea a crezut că e o glumă şi n-a venit nimeni, cu excepţia mea şi a lui Costel
…
Săptămâna trecută am hotărât sa organizez, în sfârşit, concursul de Atari GO pe 7 aprilie 2017, un bun prilej să le dau „ceva dulce de «Florii»” şi să văd cum se descurcă în condiţii de stres. Aşa că am discutat cu doamna Barbu ce şi cum. A rămas să ia eu premiile şi să le aduc la şcoală şi dumneaei să se ocupe de tipărirea diplomelor şi de restul problemelor organizatorice.
Din păcate, datorită tendinţei cronice de a avea prea puţin sânge în melasă, mi-am pierdut total flerul în ceea ce priveşte achiziţionarea de dulciuri. Disperat am cerut sfatul Sorinei care, ca de obicei, nu m-a lăsat la greu şi a sacrificat din puţinul timp pe care îl avea pentru a mă ajuta cu mai mult decât am îndrăznit eu. Practic ea a ales toate premiile şi eu le-am plătit. Datorită înţelepciunii ei am cheltuit doar vreo 200 de lei ceea ce e
foarte bine pentru 16 premii (sau 17 ?). Urma ca doamna Barbu să ia şi premiul special pentru ultimul clasat – o lingură de lemn. Din păcate dumneaei nu a mai avut timp să achiziţioneze motivantul premiu.
Cu chiu cu vai am reuşit să creez un design pentru diplome. La serviciu am o perioadă mai stresantă şi acasă mai mult am dormit. Dar cred că au ieşit destul de bine, fără prea multe artificii grafice. Le-am folosit atât pentru participare cât şi pentru locurile fruntaşe, dar de mărimi diferite (A5 respectiv A4). După atâta pregătire s-a întâmplat ca vinerea de concurs să fie o zi ploioasă şi rece. Atât de rece încât ne confruntam cu posibilitatea de a face concurs doar eu cu doamna Barbu. Dar au venit totuşi 7 copii, dintre care 2 începători. Dintre începători se pare că unul mai venise chiar la prima întâlnire, aşa că nu-l mai putem considera neiniţiat.
Până să înceapă concursul am reuşit să le explic şi celor 2 câteva noţiuni de bază, cine joacă primul şi unde, cum se formează grupurile, ce este o libertate a unui grup şi cum se capturează. Aşteptând şi pe competitorul numărul 8 am făcut cu ei şi câteva exerciţii. N-am avut noroc, deci am pornit aşa, cu două grupe din care una de 3. Cel care venise prima
dată a stat în primul tur, prilej să studieze ce joacă colegii lui.
S-a jucat Atari GO cu victorie la prima captură. Prima rundă au fost împărţiţi aleatoriu, în cazul nostru în grupele A şi B, iar cei mai buni din fiecare grupă au promovat în grupa 1 iar cei mai slabi în grupa 2. După fiecare rundă promovează câte un jucător în grupa superioară. De la început le-am explicat că, vor fi cel puţin atâtea runde încât să
poată promova în prima grupă şi câştiga locul I şi un jucător din ultima grupă. În cazul nostru au fost 3 runde. În runda inaugurală Mihu Victor Laurenţiu a câştigat toate partidele din Grupa A în vreme ce Robert Oprea şi Apăvăloaie Iosua au reuşit doar 3 victorii. În grupa B a obţinut victorii pe linie Bălan Mihail care a promovat în grupa 1.
Runda a doua a fost cu scântei. Bălan i-a administrat o înfrângere lui Victor chiar la prima partidă dar a pierdut ambele partide cu Robert. Victor a câştigat o partidă folosind o modalitate mai puţin onorabilă, ca să nu zic de-a dreptul detestabilă. Am avut şi o surpriză plăcută. Atât Victor cât şi Iosua ştiau să împingă spre margine. Chiar Victor mi-a explicat că e o variantă de „capcană”. Bravo Victor !!
Spre uimirea mea, Bălan, pe care îl consideram printre cei mai buni, probabil al doilea ca tărie din concurs, m-a dezamăgit teribil, reuşind doar 2 victorii, cât şi Iosua în grupa 1. Aşa că i-am pus să desfăşoare o partidă de baraj având prilejul să le explic „nigiri”. În timpul partidei Bălan scapă cu multă indolenţă şi o a doua piesă pe tablă. Cu un gest foarte flegmatic o ia de pe tabla. I-am oprit şi am aplicat cu fermitate regulamentul – „ai pus doua pietre pe tablă deci ai pierdut”.
În grupa a doua Mario Cristian, începătorul, a reuşit o victorie la Apăvăloaie Emanuel. Acesta a câştigat la Tufiş Mircea. Aş fi vrut să văd finalul partidei. Chiar la un moment dat le-am spus să refacă partida. Dar m-am răzgândit. Oricât de mirat aş fi nu puteam să nu am încredere în Mircea pentru că el a anunţat rezultatul. Am mai observat
că Emanuel se întristase şi Mircea nu era chiar bucuros că nu-l crezusem. Deci aşa a fost oricât de incredibil ar părea.
Deci Mircea i-a luat locul lui Bălan în grupa leilor în ultima rundă.
Victor a avut din nou 5 victorii, pierzând o partidă la Iosua care a câştigat şi el tot 5 partide. Criteriul de departajare, numărul de victorii din runda 2, i-a permis lui Victor să ocupe locul I dar a trebuit să organizez baraj între Robert şi Mircea. Barajul a fost câştigat de Robert.
Menţionez că cei doi au jucat mai multe partide care aveau „morţi” (piese
capturate) de ambele culori fiind imposibil de stabilit rezultatul, deci jucătorii cam obosiseră. Pe ultimele 3 am stat cu ochii pe ei altfel nu terminam până la vară.
În grupa 2 Bălan a pierdut şi la Emanuel o partidă. Dar se mai poate numi acest rezultat o surpriză ?

La final am făcut o eroare gravă. Când m-a întrebat doamna Barbu de clasament i-am încurcat pe Robert Oprea cu Apăvăloaie Iosua, aşa că diplomele au fost scrise greşit.
A rămas să trag eu din nou diplomele şi să le dăm jucătorilor diplomele fără mâzgâlituri cât mai curând.
In afară de Victor care a confirmat bănuielile mele că ar avea potenţial, am fost plăcut impresionat de Iosua, care a jucat din ce în ce mai bine. Concursul a fost un bun prilej de a remarca un copil cuminte şi la locul lui care a dovedit că presiunea, în loc să-l slăbească l-a întărit, sau, să ne inspirăm şi noi din prelucrarea fierului, l-a călit.
Dintre toţi cel mai supărat a ieşit Mihail. Deoarece concurenţii au avut prilejul să aleagă un premiu începând cu primul loc, cineva mai bine clasat a luat premiul pe care şi-l dorea el. Eu, complet lipsit de tact i-am zis că mă bucur. Dacă s-ar fi concentrat mai bine sunt sigur că ar fi fost printre primii şi nimeni nu ar fi avut timp să aleagă premiul pe
care el îl dorea. Poate că n-ar fi trebuit să fiu aşa dur. Dar dacă el va deveni un luptător a meritat să-l necăjesc. Dacă nu este … îmi pare rău pentru el.