Brăilago

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

Open Studio Room

Open Studio Room  este un nou sit dedicat jucătorilor de Go interesați să își crească tăria de joc sau doar să joace într-un mod mai organizat decît simplele partide la întîmplare pe serverele de Go.

Desigur, există o mulțime de competiții online, ladder sau alte formate, organizate chiar pe serverele respective, dar nu strică se existe și alternative. Aici a mai fost abordată tema turneelor de tip ladder, în cel puțin cinci articole. Rețin că la un moment dat am căutat un soft care să țină evidența automată a partidelor și clasamentelor, și deși existau cîteva variante, nu am reușit implementarea lor. Acest sit este construit ca open source, deci poate fi instalată și o versiune locală dacă dorim să relansăm acest tip de concursuri la nivel regional.

Pentru a putea fi folosit situl este necesară înregistrarea, care este gratuită, dar este condiționată de a fi jucat măcar o partidă pe unul din cele două servere  folosite KGS și OGS.

Situl are un aspect simplist și aerisit, ceea ce este perfect pentru ce a fost construit. Cele zece intrări ale meniului sînt:

Înregistrare și Login, care nu puteau lipsi, precum și o pagină cu întrebări și răspunsuri frecvente. La Ligi găsim o pagină cu regulile ligilor, una cu arhive plus cele trei ligi, Lunară, Meijin și DDK. Apoi există un calendar unde găsim concursurile existente, un Forum, care nu e foarte aglomerat, pentru că într-un an nu s-au adunat mai mult de 400 de mesaje, dar participanții mai pot conversa și pe forumul dedicat de pe Discord.  Mai există și o pagină dedicate profesorilor.

Îi recunoaștem aici pe Guo Juan, Cornel Burzo, Shawn Ray pe care l-am promovat pentru inițiativele sale, și chiar pe tînărul Sinan Djepov pe care l-am văzut des la noi în țară la diverse concursuri.

Comunități este o altă pagină. Este dedicată găzduirii comunităților care doresc concursurile proprii, dar nu vor să se ocupe cu clonarea softului. Momentan văd doar patru comunități care profită de această ofertă generoasă.

CIT2018 este o pagină dedicată unui turneu cu 16 jucători puternici.

În fine,  Help OSR este pagina în care creatorii acestui sit solicită sprijin în continuarea activității. Ajutorul poate fi prin voluntariat dar și financiar.

Mai merită menționat că toate partidele sînt salvate local și pot fi descărcate sau vizualizate direct în browser.

În concluzie o inițiativă reușită, pe care sigur o voi mai menționa.

Costel


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonează-te

Dacă vrei să fii anunțat pe mail cînd apare un articol nou, Abonează-te

Articole recente

Arhive

Categorii