Brăilago

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

Campionatul Mondial de Go pentru Amatori – 2018

Această ediție, a 39 a, se numește Cupa Gurunavi, și se va desfășura la Tokyo la sediul Nihon Kiin, pe o perioadă de patru zile, începînd cu 4 Aprilie.

Da, știu, nu sună deloc a Go. E un nume necunoscut, cu rezonanțe indiene, dar asta e, sponsorul decide numele cupei, și sponsorul ține la numele său. Acesta cred că este un serios magazin de delicatese japoneze.

De pe situl Federației Internaționale de Go aflăm că în competiție se vor întrece 63 de jucători, care de fapt sînt doar 61, probabil pentru că doi reprezentați nu au reușit să ajungă, și informația nu a fost actualizată. Vîrstele acestora au o plajă de la 14 la 63 de ani iar rangurile se întind de la 5 Kyu la 7 dan. Pe aceeași pagină vedem programul complet al evenimentului, dar acesta va fi vizibil pe pagina revistei Ranka, unde putem vedea mai multe detalii despre concurs.

Și pentru că Ranka eate o revistă care se respectă, ne oferă toate informațiile necesare despre concurs, dar și diverse articole care ne introduc în atmosferă povestind despre festivitatea de deschidere, interviuri cu diverși jucători, și alte povești din zonă. Toate acestea apar pe prima pagină. Din meniu putem alege 8 pagini.

Pe pagina cu participanții, găzduită de Ranka, putem vedea pozele celor 61 de jucători, țara rangul și vîrsta. Aici vedem că Ciprul este absent. Ciudat e că nu apare și celălalt absent.

La partide salvate vedem fix zece partide din fiecare rundă, găzduite pe pagina Nihon Kiin.

La partide în direct, găzduite tot de Nihon Kiin probabil vor apărea aceleași partide ce ulterior le vom vedea salvate.

Transmisiunile în direct vor putea fi urmărite pe Youtube, pe canalul oficial al Nihon Kiin, care este în japoneză.

Albumul foto cam slăbuț, cîteva fotografii de dimensiuni mici 640X480, găzduite pe pagina Ranka.

Rezultatele sînt găzduite pe pagina Nihon Kiin, în japoneză, dar într-un format ciudat, pentru că numărul partenerului nu este cel din clasament, ci cel inițial, care probabil ajută cumva la referințe încrucișate, dar pentru că numărul de ordine nu e ordonat, ori cauți pe acolo în haos, ori ordonezi după numărul de ordine, și ciufulești clasamentul actual. Altă belea este că jucătorii nu au rangul menționat, și ca să afli trebuie să te duci în pagina cu participanții.

Este un eveniment care merită să fie urmărit, dar care chiar dacă este organizat la nivel cît se poate de înalt, totuși are destule de scăpări. Cel mai deranjat probabil este faptul că multe dintre pagini sînt prezentate doar în japoneză, deși este un eveniment internațional.

 

Categories: Anunţuri Tags:

Costel


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonează-te

Dacă vrei să fii anunțat pe mail cînd apare un articol nou, Abonează-te

Articole recente

Arhive

Categorii