Brăilago

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

Contraparte (2017)

Counterpart      este un serial recent, prima serie fiind difuzată în primele luni ale acestui an.

În cele zece episoade ale acestei serii putem urmări drama de factură sci-fi, a unei conspirații de tip aparte. Partea de științifico fantastică este doar o idee, filmul fiind un clasic film psihologic de spionaj.

Oricum, ce ne interesează pe noi este partea cu Goul.

Acesta apare chiar din prima secvență  Te uiți și zici că e o piesă de Go.

bscap0081

Și chiar e o piesă de Go pentru că mai apar și altele pe ceea ce este evident grila unui goban.

bscap0082

Apoi grila se mărește și apar și alte piese.

bscap0083

Grafica este puțin diferită pentru că piesele sînt ceva mai mici decît pătrățica.

bscap0084

În plus liniile sînt cu mult peste 19, iar pe de altă parte nici grupurile de piese nu prea arată ca Goul, ci mai degrabă ca gomoku, dar evident nu e nici gomoku, ci o exprimare artistică, pentru că vedem șiruri mai lungi de cinci piese.

bscap0088

Ulterior mai apare ceva asemănător, o tablă neagră de data aceasta, dar văzută printr-o lupă.

bscap0090

După ce se termină prezentarea, vedem că este chiar Go, fiind un prim plan al unei partide în plină desfășurare.

bscap0092

Îi vedem și pe cei doi protagoniști jucînd relaxat pe o terasă.

bscap0094

Ca fapt divers, mai tîrziu în film aflăm că numele unuia dintre ei, personaj secundar, se numește Andrei, nume ce poate fi de origine română, eventual rusească.

bscap0095

Într-un prim plan vedem că actorii cunosc modul elegant de plasare a pieselor pe tablă, și că setul este japonez.

bscap0097

Oricum, pe parcursul filmului, deși vor mai apărea de cîteva ori scene cu Go, și vreo două mențiuni, jocul nostru nu prea are legătura cu acțiunea, și nici paralele cu el nu se fac. La un moment dat, undeva prin ultimele episoade vedem pe masa lui Andrei și o carte de Go.

bscap0101

Nu am pus toate instantaneele aici, fiind peste 20, dar pot fi răsfoite în galeria de mai de jos.

Counterpart

 

Despre film în sine putem spune că are o idee generoasă. Aceea a lumilor paralele, idee dezvoltată în multe seriale și filme artistice, cel mai celebru fiind poate Sliders. Particularitatea acestui film fiind că sînt doar două lumi paralele, lumi create cu trei decenii înainte de momentul acțiunii. În acel moment a fost creată și o singură poartă între cele două lumi care erau absolut identice. Fiecare persoană clădire și fir de iarbă avînd o contraparte în cealaltă lume. Dar cele două lumi devin din ce în ce mai diferite în urma evenimentelor aleatoare. Trecerea între cele două lumi se face printr-un tunel subteran undeva în subsolul unei cladiri imense, clădire care e sediul unei instituții care nu știm cu ce se ocupă, în mod public, pentru că publicul nu are idee de existența lumii paralele.

De altfel nici mulți dintre cei ce lucrau în această instituție misterioasă, nu au idee. Cei avizați știu că instituția supraveghea divergența celor două versiuni ale civilizației umane.

Doar puțini știau că practic era și un schimb de idei și tehnologii între lumi. Și chiar și mai puțini știau că exista și spionaj sau chiar un adevărat complot. Acțiunea în sine nu este extraordinară, dar iubitorii de filme psihologice cu siguranță vor savura filmul. Este chiar interesant a vedea cum se dezvoltă personalitatea cuiva în duplicat, care este practic aceeași persoană pînă la un punct, diferit fiind doar ceea ce a făcut în ultimii 30 de ani.

Pentru unii poate fi un film greoi, pentru că trebuie să urmărești personaje și acțiuni încîlcite, dar pentru alții tocmai ăsta este farmecul. Este un film recomandabil, deși subiectul generos putea fi dezvoltat cu mult mai bine.

 

Costel


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonează-te

Dacă vrei să fii anunțat pe mail cînd apare un articol nou, Abonează-te

Articole recente

Arhive

Categorii