Archive for Aprilie, 2009

30
Apr

Sandu Teodor

   Posted by: admin    in Jucatori

În decembrie 1983 am găsit în revista “Ştiinţă şi Tehnică” un articolaş care constituia primul episod din multele care au urmat şi în care Gheorghe Păun, un matematician pasionat de jocurile logice, prezenta un joc necunoscut la noi, cu bile albe şi negre puse pe un caroiaj ortogonal de linii. Iniţial, am crezut că era vorba de jocul de dame, pe care eu îl jucam cu pasiune pe tabla de Şah, folosind pulurile de la table. Dar era cu totul altceva, mi-am dat seama de asta mai tîrziu, urmărind articolele din revistă. Pe atunci, eu jucam Şah de multă vreme, aveam categoria I şi încercam să-mi fac norma de puncte ca să fiu avansat la “candidat de maestru”. Nu numai că nu am reuşit această normă, dar, de la prima partidă de Go, am renunţat complet la Şah, care nu m-a mai interesat.
Cu adevărat dependent am devenit citind articolele aceluiaşi Gh. Păun din altă revistă: suplimentul “Flacăra Rebus”. Asta s-a întîmplat prin vara anului 1984, după ce am terminat facultatea, mi-am luat examenele şi m-am angajat. Pînă atunci, jucasem multe partide cu un prieten, dar acela nu era Go : ne întreceam să facem “garduri” din pietre, închizînd o bucată cît mai mare din suprafaţa de joc. Nu înţelesesem deloc ce era Go-ul. Abia cînd am rezolvat primele probleme de “viaţă şi moarte” şi după ce am pus pe tablă primele partide ale unor profesionişti japonezi, am înţeles că pînă atunci fusesem “alături de problemă”! Mărturisesc că şi acuma, după 25 de ani de jucat, mă simt tot aşa, dar în alt sens, spiritual.

În primăvara anului 1986, am aflat că nu sunt singurul individ din Galaţi care se juca cu nasturii albi şi negri pe tabla cu intersecţii. Într-un număr din revista Flacăra Rebus, am citit că un tip din Galaţi numit Bogdan Creangă a rezolvat, cu o frumoasa şi completă analiză, o problemă de “viaţă şi moarte” şi a cîştigat un exemplar xerocopiat al unui manual de Go. Mai precis, era vorba de “Whats your rating”. Evident că am vrut să-l cunosc pe tip şi, mai ales, să-mi arunc ochii pe o carte adevarată despre Go. Neştiind cum să dau de el, l-am contactat întîi pe Păun, apoi pe George Stihi, care mi-a spus că în fiecare duminică dimineaţa, la ora 10, cîţiva gălăţeni se întîlneau într-o sală a Casei de Cultură a Sindicatelor. În următoarea duminică eram acolo, întrebînd unde este sala clubului de Go. Nimeni nu cunoştea un asemenea club şi nu ştia să mă îndrume. Tot umblînd pe coridoarele şi scările de la intrare, am văzut un puşti, care părea de liceu şi ducea în mînă o sacoşă din plastic. Ei, şi în sacoşă, ce credeţi că am zărit, destul de neclar? Capacul - inconfundabil - al cutiei de carton al jocului de Go. Sigur că l-am “interceptat” şi l-am rugat să-mi spună şi mie unde se duce. Aşa l-am cunoscut pe Sorin Balaban. Apoi, pe ceilalţi: Bogdan Creangă, Kuki Gamulea, Turcu şi doi ingineri de la IMEH, Buzea şi Stratan.
Şi de atunci, joc. Sau mă joc de-a Go-ul, pentru că, tehnic, am rămas destul de rudimentar. Spiritual însă, joaca asta m-a transformat complet, maturizîndu-mă mai bine decît orice experienţă umană pe care am trăit-o.

Clubul de Go îl găsisem, dar greul abia începea. Mi-am dat repede seama că eram cel mai slab dintre jucătorii gălăţeni. Dat fiind că eram mai vîrstnic decît ei, aveam o senzaţie penibilă cînd mă altoiau fără milă şi respect! Cei mai tari pe goban erau Bogdan şi Marian; ei jucau altceva. Eu, cel puţin, nu înţelegeam prea mult din partidele lor. Ne distanţau cam 10-15 kyu, eu fiind, la acea vreme, pe la 20 kyu. Totuşi, se juca relativ puţin la handicap, sau aşa ţin eu minte. Primul la care am cîştigat a fost Stratan. Inginerul ăsta de vreo 40 de ani juca la fel de naiv ca mine şi nu mi-a fost greu să-l depăşesc. Încet-încet am început să cîştig şi la ceilalţi. Dar abia după un an, doi, am reuşit prima victorie la Bogdan. Nu mai ţin minte cînd, dar ţin minte cum: cu 1/2 punct. Şi numai după ce, la o primă socoteală ieşisem bătut cu juma de punct. Dar am descoperit undeva pe tablă un ochi de un punct neacoperit. Am avut o reacţie neobişnuită pentru mine: am strigat în gura mare “am cîştigat!”, fără să mai ţin cont de ceilalţi din jurul meu. Kuki Gamulea şi Turcu chiar şi-au exprimat regretul: “Ai avut un noroc colosal!” a zis Kuki ; “Bulan uriaş” a zis Turcu, deşi în gînd o fi zis “bulangiu”! Pentru mine nu mai conta. A fost prima partidă care m-a marcat din lungul şir al partidelor jucate de mine timp de 25 de ani. Evident că a fost o întîmplare. La Bogdan nu am cîştigat decît foarte rar. Atîta timp cît a jucat, Bogdan a fost mereu mai bun ca mine, iar stilul său de a juca nu l-am putut contracara decît foarte rar şi numai cînd greşea el. Dar aceste lucruri erau irelevante pentru mine. Eu nu voiam să fiu mai tare decît ceilalţi. Eu jucam Go doar pentru senzaţiile pe care le trăiam. Desigur, voiam să cîştig şi mă supăram cînd pierdeam, mai ales cînd pierdeam din prostia mea, dar ceea ce conta pentru mine era doar feeling-ul, emoţia, plăcerea intensă care însoţea fiecare mutare bună (sau care se dovedea, mai tîrziu, bună). Cînd greşeam şi luam bătaie, mă supăram, dar şi atunci senzaţia era placută: doream revanşa, cît mai repede! De aceea spun că acest joc a fost, pentru mine, o experienţă umană neobişnuită: eu jucam doar ca să simt că trăiesc acele senzaţii inefabile, de detaşare completă de lumea urîtă în care eram silit să trăiesc în acea vreme. Era aproape o experienţă de extracorporalitate. Aveam senzaţia că mă pot detaşa de corpul meu fizic. Şi survolam ca o pasăre gobanul, care căpăta dimensiunile unui şes nesfîrşit. Păcat că această senzaţie dura atît de puţin!

Cert este că prin 1986 eram considerat, ca tărie de joc, al treilea jucator din oraş. Singurii la care aveam scor negativ erau Sorin şi Bogdan. Bogdan era studios, citea cărţile pe care le avea şi aplica pe tablă ce învăţa. Juca elegant, căuta forme frumoase, armonioase. Bănuiesc că el credea că va cîştiga dacă va aplica riguros principiile enunţate în cărţi. De fapt, cred că Bogdan încerca să trăiască şi în afara gobanului conform acelor principii. Dacă ar fi continuat aşa cum a pornit, sunt sigur ca Galaţiul ar fi fost acum mult în faţa Brăilei ca valoare în Go.

Sorin era cu totul altfel. El nu prea studia (sau mă înşel eu), dar avea un simţ al direcţiei de joc cu totul deosebit. În fuseki, Sorin juca întotdeauna tenuki, ignora mutarea adversarului, uneori nu răspundea unui kakari şi punea cîteva pietre cărora nu le vedeam menirea. Mult mai tîrziu am înţeles că Sorin prevedea direcţiile de dezvoltare ale unor lupte locale şi-şi planta pietre-ajutor. Nu numai atît: el încerca să conducă lupta în direcţia acelor pietre-capcană. Asta presupunea o înţelegere mult mai profundă decît a mea a ceea ce înseamnă Go-ul. De aceea, eu cred că Sorin avea un potenţial de jucator puternic mai mare decît Bogdan.
Aşa se face că, în primăvara anului 1986, între 30 Aprilie şi 5 Mai, eu şi Sorin am plecat la primul turneu naţional de Go, cel de la Cluj, care a dat primul campion al ţării la acest joc. Desigur, nu am jucat pe tabloul turneului principal, ci doar la OPEN-ul organizat în paralel, în sistem MacMahon. Merită spus că Sorin, cu 5 victorii, a reuşit un foarte bun loc 6 sau 7, din 22 de jucători. Eu am ieşit al 2-lea din coadă (aşa că să nu insistăm!). Primul campion naţional al României la GO a fost un doctorand chinez, Zhang Hai Tao, 3 d, care i-a invins pe rînd pe Radu Baciu, Lucreţiu Calotă şi pe alţii, pe care nu-i mai ţin minte şi care, apoi, vor deveni şi ei campioni. Atunci l-am cunoscut pe Walter Schmitt, 3d, din Timişoara, un moş simpatic, de peste 60 de ani, singurul român cunoscut şi cotat cu rang oficial de către japonezi. Acesta învăţase jocul prin 1940, jucase pînă în ‘45, apoi renunţase, din lipsă de adversari în ţară. Era atunci o vreme în care se juca numai Şah.
Tot atunci, l-am cunoscut personal pe Gheorghe Păun, care mi-a povestit cum a ajuns el să joace Go. Povestea este următoarea: el era asistentul matematicianului Solomon Marcus, la Universitatea din Bucureşti. Acesta participase, cu cîţiva ani înainte, la un simpozion ştiinţific în Japonia, de unde se întorsese cu cîteva cărţi în limba engleză despre jocurile logice, printre care şi una despre GO. I le dăduse asistentului său, care a fost captivat de posibilităţile de dezvoltare a intelectului tinerilor descoperite în jocul de Go. La vremea cînd îmi spunea asta, Gh. Păun avea tăria de joc de cca. 7 kyu. Studenţii lui însă, jucînd cu chinezul mai sus amintit, devenisera mai puternici ca el.

Se poate considera că şi Galaţiul a participat, chiar dacă fără rezultate notabile, la începutul istoriei GO-ului în România.

VN:F [1.1.5_471]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Tags:

30
Apr

Iulian Lungu

   Posted by: admin    in Jucatori

Primul contact cu Go-ul a fost cu foarte mult timp în urmă. Eram în clasa a VI-a, însă m-am lăsat repede, pentru că nu aveam cu cine să joc. În 2002, după aproape 15 ani, l-am întîlnit pe Tiberiu Gociu. Avea ca screen saver o partidă de Go (probabil între 2 profesionişti). Aşa m-am reapucat de jucat. Tibi mi-a dat tot ce avea în format electronic despre Go şi mi-a zis: “Daca îţi place jocul, uită-te pe astea”.

Nu pot sa mă mai las de Go. Am făcut pauze de o lună, poate chiar şi mai mult, dar revin şi încep să joc din nou. Aveam 13 ani, cînd am citit prima dată despre Go. Într-un almanah, cum se făceau pe vremea comunismului. Calendare cu 356 de pagini prinse în perete, cu ziua pe o parte a foii, iar pe cealaltă cuvîntările tovarăşului. Nu ştiu cum, dar au scăpat şi un articol despre Go. I-am zis repede mamei că vreau jocul, că e cel mai mişto. Atunci a fost magia. Şi acum sunt probabil sub vraja de atunci.

Cînd Tibi a văzut că mă ţin de Go, m-a dus la clubul de la CCSG. În perioada aia jucam cel puţin 10 partide pe săptămînă pe net. Apoi mi-am dorit să cîştig măcar o diplomă la concursuri. După, am vrut un trofeu. Acum, că am din fiecare cîte ceva, nu vreau decît să joc din ce în ce mai bine.
Cînd l-am ajuns pe Tibi din urmă, m-am uitat spre Codrin şi Sandu. Uau ! Dacă aş reusi să cîştig şi la ei … Şi am reuşit … după cîţiva ani. La club, Codrin este “gînditorul” :) joacă cel mai concentrat din toţi. Sandu ştie mai multe, dar îşi pierde răbdarea. Tibi este sufletul clubului. El ne strînge pe toţi. Profu’ (Emilian Dima) îşi maschează planurile de pe tablă prin vorbe, să te ameţească. Costel e tare şi el … însa nu ştiu ce e cu el, că deşi vine la club, nu prea are chef să joace. Laurenţiu … el! Cu el o să joc, că e de tăria mea. Ce bine că am cu cine să joc fără să pun pietre, ca la Tibi. Am luat bătaie totuşi, dar data viitoare ştiu cum să fac să cîştig. Cam aşa vedeam eu atunci lucrurile.

Dacă Tibi mi-a redeschis apetitul pentru Go după atîţia ani, Codrin şi Sandu m-au făcut să-mi doresc să joc din ce în ce mai bine. Concursurile care s-au organizat la Universitatea “Dunarea de Jos” şi la CCSG au fost şi ele foarte importante. Apoi cele de la Brăila, Amara, Bucureşti, Timişoara, Drobeta.

Adversarii mei preferaţi sunt Tibi, cînd bea bere, Codrin, cînd trebuie să-şi apere o nouă poziţie obţinută de curînd în CIV, Sandu, cînd nu e în concurs. Pe toţi i-aş “bate” cu plăcere :) .

Ţin minte că aveam 8 kyu şi jucam într-un concurs organizat la CCSG. Codrin vroia sa facă o colecţie de kifu din concurs şi m-a întrebat: “Ai cîştigat? Pune-o din nou pe tablă. Poţi?”. Atunci am reuşit pentru prima dată să pun pe tablă primele 80 de mutări dintr-o partidă (partida a fost cu Profu’). Îmi mai aduc aminte de prima partidă pe care am cîştigat-o la Tibi, jucată în timpul programului de muncă, folosind un soft de reţea, pe tabla de 13×13. Mai ştiu de o partidă cînd am batut primul danist (Cenuşe), şi încă vreo 10 în care puteam să cîştig în faţa unor danişti, dar am pierdut la mustaţă. Şi, da, îmi amintesc că mi se părea dificil şi nepractic să agăţi piatra între arătator şi mijlociu. Acum, nu mai pot altfel.

Mai joc, dar nu am timpul dinainte. De ce joc? Pentru toate amintirile de mai sus şi pentru că îmi place.

VN:F [1.1.5_471]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Tags:

30
Apr

Iulian Ilie

   Posted by: admin    in Jucatori

Raspuns la interviul lui Codrin

În 1988 l-am cunoscut pe Bogdan Creangă. El m-a iniţiat, cu el am jucat prima partidă şi am participat împreună la primul turneu de Go desfăşurat în acelaşi an, la Eforie Nord, în septembrie.

Sunt şi un jucător pasionat de Şah. M-au atras jocurile minţii, iar Go-ul mi se pare acum jocul suprem de tactică şi strategie.

La club, i-am cunoscut pe Sandu Theodor, pe Sorin Balaban, Liviu Nestor, Nicolae Mandache, poate au mai fost şi alţii, dar nu îi mai ţin minte.

Nu am avut un anume model, mi-a plăcut jocul în sine şi am încercat să evoluez în propriul meu stil. A fost o perioadă, vara lui 1989, cînd am jucat multe partide cu Liviu Nestor, aproape zilnic, la măsuţe, pe faleză.

Adversari preferaţi? Radu Baciu, Dan Preotescu, Viorel Boboc, Jim, Toma Iulian … persoane pe care le-am întîlnit în confruntări directe, la concursuri. Nu le-am urmărit stilul de joc în mod particular, dar au fost confruntări, uneori şi în afara concursului, cînd, în urma analizelor de partidă, am remarcat anumite concepţii şi tactici ale fiecăruia.

Am participat la destul de multe turnee, pe unele chiar le-am organizat. În 1992, prima finală de Campionat Naţional organizată la Galaţi şi sponsorizată în întregime (cazare şi masă pentru participanţi) a avut printre cei 8 finalişti pe Mihai Bîscă, pe Lucreţiu Calotă, pe Lucian Deaconu, Cătălin Ţăranu, etc.. În 1993, am organizat şi finala Cupei României, tot la Galaţi, cînd, în concursul Open, am şi cîştigat locul al III-lea şi am obţinut astfel primul meu premiu: o cămaşă cadou.

La un concurs, în Bucureşti, am jucat cu un 2 dan, un japonez, ataşat al ambasadei. Eu aveam 1 kyu. Ne-am înţeles în engleză. Am avut un review al partidei foarte relaxant şi plăcut. A rămas o amintire specială.

Încă mai joc Go, mai mult pe internet. A rămas definitiv un hobby, pe care îl practic cu plăcere.

VN:F [1.1.5_471]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Tags:

30
Apr

Emilian Dima

   Posted by: admin    in Jucatori

Cred că am auzit prima dată de Go la începutul anilor 1980, la facultatea de matematică din Bucureşti, unde descopeream în sălile de seminar table umplute cu x şi 0 … Am fost 2 ani coleg de grupă cu Cristian Cobeli, din Vatra Dornei, care era un jucator cunoscut în acea perioadă, şi cu Zang Haitao … cel care a introdus Go-ul în facultate şi în căminele studenţeşti din Bucureşti, la începutul anilor 80.

În 1990, din curiozitate şi ambiţie, am început să joc cu colegul Marian Baroni, actualmente profesor de matematică la liceul C.F.R. din Galaţi. Partidele noastre cred că erau la nivelul 20 kyu, dar suficient de interesante.

O întîmplare fericită a fost de a mă întîlni pe stradă, în vara lui 90, cu Bogdan Creangă, care a observat că duceam la subţioară cutia aceea roşie a primului joc făcut de J.E.C.O. … va mai amintiţi? Bogdan Creangă m-a introdus în cercul de jucători format din Sandu Teodor, Iulian Ilie, Sorin Balaban, la care s-au adăugat în scurt timp Codrin Vasiloancă şi Costel Pintilie. Curînd a apărut şi Cristi Zamfirache şi au mai fost şi alţii, cu apariţii episodice.

În acea perioadă, datorez mult lui Teodor Sandu, cu care am jucat în anii 90-91-92, în cartierul Micro 40.

Am participat în 92 la un turneu la Galaţi organizat de Ilie Iulian, cînd am ocupat locul al III-lea în a doua grupă valorică, fapt consemnat şi în Viaţa Liberă din 24 nov. 1992 (am şi articolul … ha, ha!). În 1993, în primavară, am fost la un turneu, la Vatra Dornei, cu Pintilie Costel şi Teodor Sandu. În acea perioadă, eram 8 kyu.

Anul 1995 a fost foarte important, pentru că s-a închegat mai bine clubul prin apariţia strălucită a lui BOB Lamming (1 dan), din San Francisco, aflat într-o aventură la gurile Dunării. Oare ce mai face? În acel an, a fost un concurs naţional important la Universitate, la organizarea căruia mi-am adus şi eu o oarecare contribuţie.
În anul 1998, s-a născut fetiţa mea, Ioana, şi, din motive evidente, nu am mai avut timp pentru deplasări o bună perioadă. În august 2005 şi 2006, am participat la concursurile de la Amara de Slobozia, iar în 2006 am luat un micuţ trofeu, singurul dealtfel, la care ţin foarte mult.

Raspuns la interviul lui Codrin

Cred că acum am o tărie de joc de 3 kyu. Joc destul de mult pe internet, pe IGS (cu id-urile emGO şi EmGo), iar pe KGS cu id-ul Pelikan.

Pentru mine, Go-ul este un exerciţiu intelectual şi o oglindă a propriului EU. Acest joc m-a ajutat să-mi fac şi cîţiva prieteni. Sunt convins că voi juca în continuare. Îmi place, pur şi simplu. Vreau să joc mai bine. Dar pentru asta ar trebui să studiez, ceea ce nu prea fac, din păcate.

VN:F [1.1.5_471]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Tags:

30
Apr

Cristian Zamfirache

   Posted by: admin    in Jucatori

Raspuns la interviul lui Codrin

M-am întîlnit cu Go-ul prin liceu (cred că era prin ‘88) cînd un amic, cu care exploram calculatoarele şi jocurile logice, a venit cu o cutie în braţe. Era acel set cu piese de carton, iar noi am citit la repezeală regulamentul, care încăpea pe o foaie, şi am dat drumul primei partide. Îmi închipui ce inţelegeam noi atunci, dar oricum concluzia a fost că jocul e dezamăgitor. Şi timp de vreo 2 ani nu m-am mai atins de el. După care am descoperit că şi colegul meu de bancă ştia să joace. Şi ca să ne mai treacă plictiseala în anumite ore, am început să mîzgălim foi de matematică. Cum luam bătaie sistematic, am căutat o metodă să îmi îmbunătăţesc nivelul; şi am găsit “Iniţiere în Go”, a domnului Păun. După o primă lectură, am făcut faimosul test de la sfîrşit şi am descoperit bucuros ca deja am o tărie de cam 1 dan !
Cam în acest punct am avut contactul cu realitatea: într-o zi, ne-a găsit Bogdan Creangă pe faleză, jucînd o partidă. A zîmbit puţin cînd i-am spus “rangul” meu şi mi-a spus să pun 9 pietre pe tablă. Rezultatul … evident! Însă tot răul spre bine, pentru că Bogdan mi-a indicat drumul spre club. Şi apoi, drumul comun parcurs de mai toţi: concursuri, studiat cărţi trase la Xerox de domnul Stihi şi împrumutate cu generozitate, progrese uneori mai lente, alteori mai rapide, şi o lungă listă de oameni care mi-au lăsat amintiri plăcute.

Întotdeauna am fost atras de jocurile care puteau pune cîtuşi de puţin mintea la contribuţie. Începînd cu cele logice, trecînd prin Şah, unde cred că numai un accident m-a oprit din drumul spre competiţii, şi terminînd cu Go-ul. A rămas Go-ul, pentru că, dincolo de atracţia intelectuală, întotdeauna am văzut în el o anumită armonie şi frumuseţe. Iar aspectul acesta mă face să mă reintorc la el şi acum, cînd timpul liber îmi este mult mai redus. Dar nu pot să neglijez o altă latură, descrisă în « Hikaru »: în Go, progresul este legat de existenţa unui rival. La mine aşa a fost: ambiţia de a depăşi acesti rivali a produs cele mai spectaculoase progrese.

Clubul era cel de care-şi aduc aminte şi ceilalţi: Bogdan Creangă, Iulian Ilie, Costel Pintilie, Sandu Teodor, Emilian Dima, Marian Zilisteanu (brăilean, student în Galaţi). Era mult entuziasm în jocul începătorilor şi multă dorinţă din partea celor mai buni în a ne ajuta să progresăm.

Aproape toţi adversarii din faţa tablei mi-au lăsat amintiri plăcute. Şi avînd în vedere că nu sunt profesionist, asta a contat mai mult decît contribuţia lor la progresul meu. O primă menţiune ar fi la adresa lui Bogdan Creangă, fară de care nu aş mai vorbi acum despre Go. Şi al cărui stil riguros îl reţin şi astăzi. Apoi Marian, de a cărui contribuţie la progresul meu iniţial îmi aduc aminte. Nu pot să-i trec cu vederea pe Iulian Ilie, unul dintre liderii acelui moment, şi pe Sandu, care ulterior a fost foarte legat de progresul meu. Tot atunci am început prietenia cu Pintilie Costel, prietenie care mai rezistă şi acum şi care s-a întins dincolo de graniţele jocului. După care a urmat studenţia la Bucureşti, pe care datorită mai multor factori (nucleul de jucatori puternici, timpul pe care-l aveam la dispoziţie, existenţa constantă a concursurilor) aş numi-o « perioada de aur » a evoluţiei mele. Aici, cel mai mult m-a ajutat grupul de brăileni şi în special Florentin Beznea, cu care am jucat constant pe tot parcursul facultăţii. Pentru mine, el a fost primul motor care m-a împins spre a studia mai mult. Iar spre sfîrşitul perioadei, îi ţin minte pe băieţii de la Sakura, Dragoş Băjenaru şi Vali Gheorghiu. Deşi erau peste nivelul meu, în mod inexplicabil pentru mine continuau să accepte să jucăm şi să-mi explice unde greşeam.

Nu cred că am avut adversari preferaţi, sau antipatici. Dar îi ţin minte pe cîtiva. Sandu Teodor, al carui stil de a se băga în orice moyo mă enerva la culme (în mod constructiv). Mult din entuziasmul meu de a juca era legat de acest handicap: invada peste tot, iar eu nu reuşeam să-i prind grupurile. Mai tarziu am aflat că stilul ăsta (cu diferenţele date de rang) e practicat şi de unii profesionişti de top. Cert este că atunci cînd am reuşit să-l depăşesc, ceva s-a rupt în entuziasmul meu. O lungă perioadă mi-a pierit cheful să mai joc.
Corina Ţarină : cu ea am progresat multă vreme cot la cot. Ştiu că fiecare întîlnire cu ea în concurs avea pentru mine o miză deosebită: era examenul în urma căruia îmi spuneam dacă am progresat în ultima perioadă, sau nu.
Cu Florentin Beznea jucam mult în cămin. Iar în concurs, erau mari orgolii la orice întîlnire directă. Dar îi urmăream rezultatele partidelor şi mă bucuram de victoriile lui ca şi de ale mele.

De participat, am participat la aproape toate turneele organizate în Bucureşti pe perioada studenţiei. Şi prin provincie, în limita banilor disponibili. În mod deosebit îmi aduc aminte de un Campionat Naţional pe echipe la Braşov, unde cu Bob Lamming la prima masa şi cu puţin noroc am reuşit un loc pe podium. Şi de Congresul de Go de la Tuchola în ‘95, care a fost aproape prima mea ieşire în străinătate. Dintre partide, mi-au rămas în minte două, pe care le-am cîştigat (acum pot să recunosc) fără alt merit decît acela de a mă ţine de adversari precum buldogul. Una la Bogdan Cîmpianu (el era 3 dan, eu 1 kyu). Bogdan îşi făcuse un mare moyo central, în stilul lui, iar eu am cîştigat spre final cu o străpungere norocoasă. Mai păstrez şi acum gustul victoriei: bătusem un 3 dan în concurs! O alta cîştigată la Radu Baciu (el 4 dan, eu tot 1 kyu). Radu, într-un semeai, alesese o variantă incorectă, deşi ulterior mi-a demonstrat că o calculase şi pe cea bună. Nu ştiu ce a fost: oboseala, presiunea jocului, sau poate uşoara relaxare dată de diferenţa de valoare dintre noi? Cert e că a pierdut, iar eu am clamat fericit victoria. Chiar prea fericit, pentru că am fost puţin arogant în comentariile post partidă, lucru de care mi-e ruşine şi acum. Puţin respect faţă de ceea ce însemna Radu şi faţă de ceea ce se întîmplase în partidă, s-ar fi cerut. Dar, la momentul acela, din păcate, nu prea cunoşteam termenul respect.

O amintire amuzantă : într-o zi, jucînd pe faleză (eram în perioada de maximă performanţă), m-am întîlnit cu un fost cunoscut din perioada mea şahistă. El, o persoană dealtfel de o capacitate deosebită, continuase cu şahul şi era deja maestru, sau chiar maestru internaţional. M-a întrebat de ce m-am lăsat de Şah şi de ce m-am apucat de Go şi reţin figura lui mirat-neîncrezătoare cînd i-am spus că Go-ul are o adaîcime şi o frumuseţe pe care n-am văzut-o niciodată la Şah. Mă rog, asta era (şi este) părerea mea. Dar avînd în vedere că n-am fost un şahist strălucit, aici s-ar putea găsi oameni care să mă contrazică.

Am revenit la Go, dupa o lungă pauză. Însă am abandonat aspectul competiţional. Am încercat să merg la concursuri, dar mereu s-a găsit ceva mai important de făcut. Aşa că mă mulţumesc cu jucatul neoficial, în special pe Internet. Iar entuziasmul este legat în special de dorinţa de a juca partide mai frumoase şi foarte puţin de a învinge pe cineva, sau de a obţine un anumit rang.

VN:F [1.1.5_471]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Tags:

30
Apr

Hikaru

   Posted by: admin    in Diverse

Hikaru no Go este un serial anime. Desene animate japan style.

Si mai este in acelasi timp un foarte placut mod de a te introduce in lumea Goului, in special pentru cei mici. Daca esti ingrijorat de efectele desenelor animate moderne asupra copilului tau, Hikaru este o solutie valabila.

Evident poti gasi pe net mult mai multe informatii decit cele prezente aici momentan. In curind acest articol va fi mai cuprinzator. Dar daca esti foarte interesat de subiect si abilitatile tale de netsurfer sint limitate, scrie-ne, si vei primi raspuns

VN:F [1.1.5_471]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Tags:

25
Apr

Mic interviu

   Posted by: admin    in Diverse

Pentru ca acest site sa capete consistenta si greutate, e necesar sa fie cit mai complet.

Una din dimensiunile care trebuie completata, este informatia privind identitatea noastra. Un mic CV pentru fiecare dintre noi.

Evident, data nasterii, prima intilnire cu Goul, rezultate memorabile sint date obligatorii.

Pentru completare, puteti raspunde la intrebarile formulate de Codrin in incercarea lui de a crea o istorie locala a goului. Nu reusesc sa fiu mai inspirat asa ca voi copia ce a gindit dom’ reporter Codrin :

O ISTORIE A GO-ULUI GĂLĂŢEAN? (brailean in cazul actual) Ca să o redactăm, ne vom ghida după cîteva întrebări convenţionale, al căror rost este să ne introducă în memoria celor care au participat la acest fenomen iniţiatic, revelator de înţelesuri şi trăiri :

1. Cînd aţi cunoscut Go-ul şi în ce împrejurări?

2. Care erau condiţiile de joc?

3. Motivaţi-vă atracţia pentru Go.

4. Ce jucători aţi întîlnit la clubul de Go?

5. Ce jucători v-au influenţat?

6. Care v-au fost partenerii preferaţi? Cum le-aţi descrie stilul de joc?

7. La ce turnee aţi participat? Ce partide v-au rămas în memorie?

8. O amintire specială legată de Go?

Va rog deci sa raspundeti la aceste intrebari, sa completati cu datele sugerate de mine, sa adaugati si o poza reprezentativa, de preferat c latimea de 500 pixeli, si sa trimiteti minibiografia pe adresa asociatiei, agobraila at gmail punct com.

Va multumesc. De asemeni daca cunoasteti alt jucator de go brailean, care nu are inca biografia completata, va rog sa il trageti de mineca, sa ii dati acest link,  http://www.brailago.ro/?p=426 si sa il indemnati sa o completeze.

De asemeni, utile ar fi albume foto. Una personala, sau pe teme cum ar fi un concurs sau o competitie anume, fotografii prelucrate sa aiba aceeasi dimensiune sugerata de 500 pixeli latime, si obligatoriu fiecare poza cu explicatii. Locatia/ocazia  unde a fost facuta poza, si numele celor prezenti. Numele este important, chiar daca pentru voi persoana e ultracunoscuta.  Nu toti cei ce viziteaza acest site ne cunosc. Si chiar asta este ideea. Sa ne facem cunoscuti.

Acum astept sa imi dati de munca si sa trimiteti biografii, si albume foto.


VN:F [1.1.5_471]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Tags:

13
Apr

Servere de Go

   Posted by: admin    in Site internaţional

Servere real time,

Kgs

IGS

si altele pe care le vei descoperi in timp.

Sau servere asa zise offline, sau prin corespondenta, unde partenerul nu sta in fata computerului asteptind mutarea ta, ci mutarea ta il asteapta pe el :)

Mai precis, intri pe site, deschizi partida in care esti la mutare, muti, si apoi iesi de pe site, revenind a doua zi, cind ai citeva minute libere. Intre timp partenerul tau a intrat, si a mutat.

Dragongoserver este unul, dar mai sint si altele.

VN:F [1.1.5_471]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Tags:

7
Apr

Clubul Sportiv Dunarea Braila

   Posted by: admin    in cluburi

Club infiintat in data

Sediu

Membri

Albu Catalin, presedinte

Stochita Ionut,

Pintilie Costel,

Activitate organizatorica

VN:F [1.1.5_471]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Tags:

7
Apr

Clubul Sportiv Atari Braila

   Posted by: admin    in cluburi

Club infiintat in data

Sediu

Membri

Toma Iulian,

Deaconu Lucian,

Iugulescu Dan,

Nicolaie Lucian,

Vasiloanca Codrin,

Coman Fanel,

Activitate organizatorica

VN:F [1.1.5_471]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Tags: