Înainte de a începe acest articol, ar trebui să citiţi detaliile din articolul premergător.

Acest articol este o traducere a

With Rui Naiwei 9p …1

publicat  de autoare pe 23 Ian 2009

Hye Yeon ne povesteşte.

Numele de Rui Naiwei a apărut pe neaşteptate în viaţa mea.

Începusem de puţină vreme să învăţ Baduk, la o vîrstă fragedă, cînd bunicul meu a spus ceva neaşteptat familiei mele  în timpul unei vizite la el acasă în Busan.

El a spus.

-Nu se poate să mor acum, pentru că ar trebui să apuc să o văd pe Hye Yeon batînd-o pe Rui Naiwei.

În drum spre casă am întrebat-o pe mama.

-Cine e Rui Naiwei ? Şi dacă nu o voi putea bate va trăi bunicul veşnic?
-Glumeşti? Nici eu nu ştiu cine este. Dacă e să ne luăm după nume, pare a fi americancă. Se pare că este o jucătoare foarte puternică în SUA. Bunicul tău ştie totul.

Fiind începătoare, nici Baduk nu prea ştiam, şi nici nu aveam cunoştinţă de edxistenţa unui sistem profesional în lume. Nu mi-am putut da seama clar despre ce vorbeşte, dar cel puţin numele acestei femei, Rui Naiwei mi s-a întipărit definitiv în minte.
Este posibil ca bunicul meu să fie cauza indirectă a faptului că am putut învăţa Baduk. El iubea foarte mult acest joc, şi acum trei decenii se ţinea după fiul său în fiecare duminică pentru a juca o partidă. Unchiul meu căuta  mereu scuze ca să scape de tatăl său, dar de fiecare dată sfîrşea prin a juca vreo două partide cînd bunica îl ruga să joace.

De cum se aşezau în faţa gobanului ei jucau toată ziua.

De aici mama mea  a tras concluza că Baduk trebuie să fie ceva foarte interesant. Încă din copilărie ea a ştiut că în Baduk este ceva special.

Dar la polul opus, mătuşa mea a interpretat Baduk în tr-un mod total diferit. Ea era ferm decisă că nu se va mărita vreodată cu unul obsedat de Baduk.

Cînd eram de vreo cinci ani, educatoarea de la grădiniţă a declarat că nu mă mai poate accepta în clasa ei.

Ea a spus că am devenit problematică pentru că de cîteva luni citeam toată ziua cărţi fără pauză, şi niciodată nu eram împreună cu prietenii mei.

Ea m-a suspectat de autism, şi a recomandat să fiu spitalizată.

Din acel moment, mama  m-a dus la un bazin de înot, şi mi-a permis să studiez pianul şi vioara în fiecare după amiază.

Mulţumită eforturilor ei am putut sta departe de cărţi.

Totuşi, restul timpului meu liber îl foloseam citind cărţi, şi desenînd inspirată de lectura respectivă.

Anul următor am fost înscrisă la  YMCA, care oferea educaţie bazată pe exerciţii, ceva deosebit de grădiniţă. Copii puteau învăţa o mulţime de exerciţii aici, şi era şi o mulţime de echipament sportiv în loc de cărţi.

Dar mai presus de toate, YMCA oferea şi ore de înot, deci aveam două locuri unde să învăţ să înot. Înotul devenise ceva serios care îmi ocupă toată ziua.

Episodul următor –>