---

În zonele ocupate acum de Tibet, Nepal, Sikkim și Bhutan, Go-ul a apărut prin anul 700 al erei noastre. Atunci s-au stabilit primele legături culturale între popoarele tibetane și Dinastia Han.

G0-ul în Tibet este denumit Mig Mang ceea ce se traduce prin “mulți ochi” (aceasta nu se referă totuși la “ochii” din Go ci la punctele (intersecțiile) de pe tablă). Expresia înseamnă de fapt “tabla de joc“.

Istoricul Cheng descrie un obicei de a juca Go întîlnit în vechile regate tibetane ca “lupta limbii“. Cînd un jucător pune o piatră pe tablă el trebuie să-și însoțească gestul cu niște vorbe de duh (demonstrîndu-și ascuțimea mintii). De exemplu, daca jucătorul “A” pune prima piatra el poate spune “Acesta este un iepure“; jucătorul “B” poate răspunde, punîndu-și propria piatră … “Piesa mea este o vulpe” după care “A” replica cu “Asta este o panteră” iar “B” continuă cu “Asta este un tigru” … și așa mai departe.
Probabil că expresiile pierd mult prin traducere deoarece în limba originară ele au un anumit ritm sau încep cu aceeași litera.

Cheng mai spune că jocul era popular numai în rîndurile aristocrației. Tuturor regilor tibetani le-a plăcut să joace, lăsînd în urma lor multe povești populare referitoare la aceasta. El menționează una despre un rege care era înțelept, puternic dar și foarte bun în Go. El mai era foarte priceput la vorbe. Cînd juca Go, el putea să discute în același timp și grave probleme de stat cu miniștrii săi (tot sub forma “luptei limbilor”).
Îi plăcea să crească păsări vorbitoare, lăsîndu-le să zboare liber iar cînd reveneau în jurul său, stătea și le asculta ciripitul. În felul acesta a aflat la un moment dat că regina sa plănuia să-l înșele.
Regele a chemat-o pe regina și a rugat-o să joace o partida cu el. În “lupta limbilor” care a urmat el a folosit cu multă iscusință expresii care sugerau dis loialitatea soției sale încît aceasta s-a rușinat și s-a înroșit toată. Cînd partida nu ajunsese decît la jumătate, regina a pretextat ca i s-ar fi făcut rău și s-a retras în apartamentele ei.

Regele a analizat cu atenție vorbele pe care regina le spusese în timpul partidei. Convins acum de intențiile ei de a-l înșela a repetat experiența a doua zi și … cu ajutorul pasărilor sale, a adus-o în final in situația de a se compromite singură.

 * O altă poveste spune că în momentul în care dinastia Gtsang a pus stăpînire pentru prima dată pe întreg Tibetul (sec. XVII) și a încercat să suprime Budismul, Dalai Lama a făcut un pact secret cu generalul mongol Gu-shri Khan (lider al tribului Khoshut). Cu ajutorul acestuia, clanul Gtsang a fost alungat … iar mongolii au decis să rămînă in Tibet sub conducerea succesorului lui Gu-shri, Lha-bzang Khan. Acesta din urma s-a înscăunat ca rege iar Dalai Lama a devenit lider spiritual. A urmat o perioada de pace.

La moartea lui Dalai Lama, omul său de încredere Sangs-rgyas rgya-mtsho a ascuns tuturor acest fapt, așteptînd următoarea reincarnare a stăpînului său (se presupunea că sufletul celor morți va trece în corpul unui copil). Mai tîrziu s-a autointitulat ca Ministru-regent în numele lui Lama.
Relațiile cu Lha-bzang au devenit încordate dar, fiind amîndoi înconjurați de armate puternice, au Hotărît ca hegemonia în Tibet să fie decisă de un meci de Go (format din trei partide). Toate partidele trebuiau jucate în fața publicului.
Lha-bzang Khan a cîștigat și in final l-a ucis pe Sangs-rgyas rgya-mtsho în anul 1705.

Pentru foarte superstițioșii tibetani Go-ul a devenit purtător de ghinion iar popularitatea jocului a scăzut mult – ramînînd a fi practicat numai de către aristocrație. Era un obicei destul de răspîndit ca, în timpul festivalului “Jucînd în Grădina” (într-a 15-a zi a celei de a patra luni din calendarul tibetan), nobilii să-și invite prietenii în grădina lor cu flori. Aici luau masa, cîntau, dansau și jucau diferite jocuri – Go-ul fiind privit ca cel mai important dintre ele.

* * *Povestea  este preluată din colecția de povești culese de Radu Baciu.