---

adaptare după un fragment din „Fascinația Jubango-ului” de Fuji Masayoshi

În perioada Edo (1600-1868) cînd nu existau concursuri sponsorizate ca în timpurile moderne, principalul mod de a tranșa rivalitatea dintre doi jucători era ca aceștia să joace un meci format din 10 partide, denumit Jubango. Acum această metodă a fost abandonată, dar după 1920 Jubango-ul părea să fi revenit la viață. Asta s-a întîmplat mai ales din cauza apariției lui Go Seigen și a eforturilor ziarului Yomiuri de a-i găsi acestuia un adversar pe măsură. Din felurite motive, Go Seigen nu putea participa în turneul Honinbo dar, fiind recunoscut totuși ca cel mai puternic jucător al timpului, singura cale pentru vreun adversar de a putea concura cu el, era provocarea sa la un Jubango.

 

[…]

După ce a ajuns 5-dan, Nozawa Chikucho a contractat o boală de plămîni și s-a retras la Kobe pentru recuperare. Chiar retras fiind, Kiseisha i-a acordat diploma de 6-dan și mai apoi pe cea de 7-dan, promovare care a născut destule controverse la vremea respectivă, din cauza modului special în care a fost făcută. Două ranguri cîștigate fără a pune o piatră pe tablă aducea mai degrabă cu o „diploma onorifica” pentru un amator.
Bineînțeles că exista totuși o explicație: încă de pe vremea cînd era 3 sau 4-dan Nozawa își cîștigase porecla de „Invincibilul General” sau „Generalul Diavolului” din cauza lungului șir de partide cîștigate (fără nici o înfrîngere) pe care-l avusese.

Suzuki Tamejiro avea de asemenea rezultate ieșite din comun. Era un jucător atît de puternic încît atunci cînd a ajuns la 4-dan a căpătat porecla de „Generalul Soarelui-răsare”. Cel mai important adversar al său rămăsese însă Nozawa care, cu ceva timp în urmă îi dăduse un handicap de „negru – două pietre – negru” (handicapul corespunzător pentru 3 ranguri diferență). Un meci de 10 partide între cei doi trebuia deci să atragă atenția multora, iar ziarul Yomiuri l-a trimis pe Muramatsu Shofu să relateze desfășurarea meciului. Iată ce scria acesta:

„- O ceașcă de ceai de bună calitate !” – ceru Nozawa – „Nu poți începe o partidă de Go imediat de cum vii, ca și cum te-ai urca in tren. O ceașcă de ceai si o țigară mai întîi este doar o chestiune de etichetă pentru un jucător de Go. M-as simți și mai bine dacă ar fi și niște sake.
„- Sînteți un băutor puternic ?” – întreabă cineva.
„- Ah, dacă-i vorba de sake sînt Meijin. Nimeni nu-mi poate contesta rangul de 7-dan la asta.”
„- De cîți ani nu ați mai jucat cu Suzuki ?”
„- Păi … mă întreb … Nu mai țin minte de cînd !”
„- A fost in 1914” – răspunse Suzuki.
„- Au trecut 13 ani.”
„- Să fi trecut chiar atît timp ? Nu am mai jucat nici o partidă de atunci. Am și uitat cum se joacă. El nu a făcut altceva decît să studieze Go în acești 13 ani” – zise Nozawa indicîndu-l cu bărbia pe Suzuki.
Dar Nozawa nu a lăsat să se înțeleagă cum că ar fi avut vreo problemă din cauza asta.

În continuare, Muramatsu face o scurtă descriere a celor doi jucători:

” Nozawa este palid, părul a început să i se rărească în creștet, iar ochii săi sînt mari ca doua farfurii. Are un fel de amuzament în felul său de a fi, ca și cum te-ar crede nebun, dar are și ceva cuceritor care te împiedică să-l poți considera drept arogant. Din cînd în cînd face glume grosolane. Oricum, dă impresia de a nu te lua prea în serios.
Suzuki este exact opusul sau. Chintesența simplicității, demnității și seriozității. Gîndește profund, în tăcere, fără a se grăbi înaintea fiecărei mutări. Pune pietrele pe tablă cu mult calm. Cei doi produc un contrast deosebit de interesant. „

Acest Jubango este special și prin felul fără precedent în care s-a desfășurat, jucătorii așezîndu-se în camere separate.
Fiecare avea cîte o tablă în față, în două camere vecine. Peretele de hîrtie care-i despărțea era deschis doar cam de un metru astfel încît cei doi să se poată vedea unul pe celălalt de la distanță. Arbitrul care înregistra partida trecea dintr-o cameră în cealaltă, coordonînd mutările.
Motivul pentru acest aranjament nu era numai teama lui Suzuki fata de tuberculoza lui Nozawa; el spera ca în acest fel să scape și de gura cicălitoare a acestuia. Se spune că rezultatele proaste ale lui Suzuki din trecut se datorau și faptului ca fusese perturbat de comentariile veninoase ale lui Nozawa.

Poate datorită bolii sale, poate datorită celor 13 ani de inactivitate, Nozawa a început prost meciul. A cîștigat partidele 1 și 3 în care avea negrul, dar a pierdut partidele 2,4 si 6. Cea de a șaptea partida a fost jigo iar cea de a opta a pierdut-o din nou, ajungînd în situația ca următoarea partida să hotărască schimbarea handicapului. A scăpat în cea de a noua partidă cu un jigo dar imediat după aceea boala lui s-a agravat, și a murit in Ianuarie 1931.
Acest Jubango durase 3 ani și jumătate. A rămas neterminat din cauza morții lui Nozawa, acesta a reușind să evite astfel rușinea de fi forțat sa primească handicap.

[…]

* * *Povestea  este preluată din colecția de povești culese de Radu Baciu.