Brăilago

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

Go free

Go Free înseamnă mai multe lucruri, dar pe noi ne interesează cel ce înseamnă Go Gratis, și se poate instala pe Android de la Google Play.

Go Free este o aplicație cu un scop unic și clar, acela de a juca Go pe un dispozitiv mobil. Se poate juca împotriva unui oponent uman aflat alături de tine, deci Go Free este practic un set de Go, Goban și piese, sau poți juca contra programului.  Aplicația este excelentă pentru jucătorul începător care vrea să se familiarizeze cu Goul, jucînd partide lejere fără pretenții. Deși chiar la nivelul cel mai mic nu face mutări anapoda, precum autoatari, sau mutări pe liniile unu și doi în deschidere, programul este departe de a juca măcar la nivel mediu, să zicem undeva mai sus de 10 kyu. La nivelul cel mai puternic, 10, pe tabla de 13 am testat cu 9 handicap, ceea ce evident e imens, nivel de handicap la care m-ar fi bătut dacă nu juca de două ori pas. Un alt utilizator a spus că la același nivel, maxim, trebuie să îi dea 4 pietre handicap pentru a echilibra, el fiind cam 12 kyu. Nu a spus pe ce tablă a jucat, dar confirmă opinia mea despre tăria minimă de joc a programului.

Grafica este excelentă, poate colorată prea viu, dar asta o face mai potrivită pentru copii. Apropo de copii, aplicația este cotată ca PEGI3, deci este acceptabilă pentru orice categorie de vîrstă.

Un alt plus este modul de plasare a piesei. La atingerea ecranului apare piesa iar liniile care o intersectează sînt marcate, făcînd posibilă aprecierea corectă a poziției piesei, chiar dacă ea este mascată de un deget mai dolofan. Piesa va fi plasată la ridicarea degetului de pe ecran. Un mic minus ar fi modalitatea de anulare a ultimei mutări în caz de greșeală. Există săgeți de derulare a partidei înainte și înapoi, cu care te duci pînă la mutarea pe care o dorești, după care reiei partida, mutările ulterioare acestei poziții fiind anulate. O fereastră de dialog te întreabă dacă dorești să rejoci de la acel punct, menționînd că mutările inițiale vor fi pierdute. Aș fi preferat Undo și Redo, dar după ce te înveți cred că e foarte bine și așa. Există în afară de săgeți, un buton de pass, și unul de estimare a teritoriului. La estimare, teritoriile potențiale sînt marcate cu alb, respectiv negru, și se afișează și numărul de puncte cu care ești în față sau în urmă.

 

Meniul jocului deasemeni, e minimal, ai de ales între unul sau doi jucători cu alte cuvinte dacă joci cu programul, sau vrei doar tabla, mai ai un buton pentru opțiuni, doar șase, da sau nu pentru sunet,  bara de stare, tranziții între ecrane, scor permanent unul pentru marcarea ultimei mutări și liniilor de intersecție a noii mutări , iar unul dacă vrei ca piesa ce o muți să fie mai spre vîrful degetului cu care atingi ecranul.Chiar dacă piesa nouă este țintită de liniile marcate, și chiar un pic mai spre vîrf, totuși ea se află sub deget, și ai nevoie de un efort pentru a vizualiza intersecția liniilor marcate și a intui ce e sub deget. Cînd te uiți din lateral sau cumva mai de sus, opțiunea de offset ajută, pentru că viezi piesa, dar cînd ai privirea perpendicular pe ecran piesa e mascată de deget. Ce lejer ar fi fost dacă piesa ar fi fost cu vreo două linii mai sus de deget, deci ar fi fost perfect vizibilă. Evident asta însemna o mică modificare grafică pentru a fi săgețile ceva mai jos, sau de soft și anume cînd aluneci cu piesa pentru a muta pe liniile de jos, săgețile de derulare să fie inactive. Un alt buton duce către o listă scurtă de instrucțiuni de folosire a jocului, la sfîrșitul listei fiind buton către regulile de joc. Deasemeni, lista e scurtă, doar regulile de bază, seki nefiind menționat, dar mai e prezentă un pic de istorie plus linkuri către siturile federațiilor de Go din state, Europa, Japonia, Coreea, plus http://playgo.to, care sînt un bun start către resursele online. Un ultim buton duce către statistici, o listă în care poți vedea cît ai cîștigat și pierdut la diversele tipuri de tablă, nivel de joc al programului sau număr de piese de handicap.

Mai există un mic meniu, accesibil prin butonul normal de opțiuni, cel ce arată ca trei puncte verticale, asta la tabletă, pentru că pe mobil (cel puțin al meu) este accesibil din butonul opțiuni al mobilului , care după începerea partidei îți oferă un buton de sugestie, în caz că nu știi ce să muți, mai ai un buton cu care poți salva partida pentru mai tîrziu, buton care și închide programul. Ultimul buton este cel pentru partidă nouă, buton folosit și pentru a ceda. Alte trei duc către deja cunoscutele statistici, reguli de joc sau opțiuni.

Jocul este produs de AI Factory din UK, care a produs zeci de alte jocuri pentru Android. Programul de joc este cunoscutul Aya Go a lui  Hiroshi Yamashita, care are vreo două duzini de conturi pe KGS, ayabot sau AyaMC, dar pe KGS se vede că sînt versiuni mult mai puternice.

Jocul este gratuit pentru tablele de 9 sau 13, dar dacă este prezentă o conexiune de internet vor fi prezente și ceva reclame. La tabla de 19 este doar demo pentru că poți juca doar 60 de mutări. Dar prețul pentru versiunea comercială, numită simplu Go este absolut simbolic, mai precis 10,70 lei. Un mic detaliu, versiunea plătită are o dimensiune de 4,6 mega în timp ce versiunea gratis are 8,4 mega.

Ambele versiuni au primit note maxime de la utilizatori, în majoritate, pentru că există totuși vreo 5 sau 6 la sută care au oferit doar o stea sau două.

Pentru utilizatorii de iOS există versiunea Aya Go la iTunes, care nu e gratis, dar prețul fiind 3 dolari doar cîrcotașii pot comenta ceva.

În concluzie, dacă nu ai trecut încă de 15 kyu, și au destul timp de pierdut în autobuz această aplicație este o opțiune de luat în considerare.

Alte aplicații de Go pe Android.

 

Costel


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Arhive