Importanța unui kodate
În articolele precedente am menționat în treacăt că uneori este mai bine să apărăm în teritoriu mai flexibil, pentru a face loc de ochi, sau pentru a nu fi nevoie de o mutare ulterioară de stabilizare. Dar dacă grupul e stabil, mai e bine e să legăm solid. Motivul este eliminarea posibilelor amenințări de ko.
Mai jos vom vedea o partidă în care un kodate în plus întoarce rezultatul partidei.
În partida jucată contra unui adversar de putere similară, tocmai am comis o greșeală după o deschidere echilibrată în care conduceam nesemnificativ. La acest moment probabil că răspunsul albului este evident. Dar pentru că nu simțeam că iau avans am decis să risc cu o mutare hazardată. Ce ai muta tu?, și ce crezi că am mutat eu?
Da, L2 este o mutare rezonabilă, și da, eu am capturat la P2, ignorînd faptul că albul poate trăi lejer în teritoriul meu, ruinîndu-l total.
Spre norocul meu, negrul nu s-a întins prea mult, dar neatent, am mai dat două pietre, pierzînd minusculul avantaj avut pînă în prezent. După ce negrul a prins F9 am simțit că șansele unei victorii se duc pe apă. Ciudat, analiza indică egalitate.
Și cînd negrul a prins G12, partida a devenit disperată, teritoriul respectiv a devenit imens. Am invadat hazardat la R17, unde nu se poate trăi, dar negrul a greșit, și am recuperat un pic. Apoi am încercat și o invazie nerezonabilă în teritoriul din stînga, aproape reușind ceva. Dar aproape, nu e suficient. Diferența a crescut la 20 de puncte.
Spre norocul meu, pe centru negrul a jucat slab, și mi-a cedat vreo zece puncte, iar după alb J15, greșește masiv capturînd la G14. Nu era necesar, apărarea în teritoriu putea fi făcută mai tîrziu. Tu ce ai muta în locul acelei mutări nefericite?
Există mutări sente de un punct sau două, dar care țînînd inițiativa, solidifică avantajul. Dar dacă ai răspuns L18 ai răspuns corect. mutarea valorează probabil aproape zece puncte. Și acum că mi-a dat sente, am sărit la N17, sigur că am capturat acea piatră. Și aici avem o altă problemă. Ce trebuie să mute negrul? Dacă ai răspuns M18, ai răspuns corect. După ce albul coboară la N18, negru P19 este miai. Amenință viața grupului din colț, și legătura pe latură. Dar negrul mută N16. Situația s-a mai echilibrat, dar negrul tot conduce cu două puncte. Mai face o greșeală, apărînd în teritoriu cînd mai avea puncte de luat în sente, și pierde și cele două puncte.
Invadează jos pentru că aveam o mulțime de ajiuri, dar nu reușește nimic după care se ajunge în această poziție. Negrul leagă la O19. Partida este terminată, dacă mut corect cîștig la 1,5 puncte. Deci care e mutarea corectă?
Da, corect este D19. Este ultimul punct de pe tablă.
Dar ce crezi că mut eu? Halucinez, și capturez la L17. Dau două puncte de pomană și pierd la juma de punct mutînd așa. Evident el capturează în ko, și se joacă koul. Dar în poziția de mai jos spune pas, eu conectez și cîștig la juma de punct. Total nemeritat.
Și asta este ultima problemă din această partidă. Ce trebuia să mute negrul? Da, L9, un kodate pe care nu l-a văzut. Eu mai aveam A7, și acum întrebarea este, mai are negrul vreun kodate?
Da, la C1. Dacă albul nu răspunde, după negru B1 totul se prăbușește pentru alb.
August 19, 2023 Saturday at 6:28 pm