Am tot tras eu de ideea de club gălăţean, de vreo două ori chiar cu rezultate, dar de cînd ultimul mohican, Codrin a sărit gardul la Brăila dispărînd accesul la biroul său, ultimul loc oficial de întîlnire, activitatea clubului a fost virtuală. Am mai povestit despre asta de-a lungul timpului.

Acum că activitatea FRGO s-a reimpulsionat, taxa de jucător a fost redusă la un nivel acceptabil, chiar dacă eu nu mai am tragere de inimă pentru a mă implica, am zis să ajut catalizînd clubul gălăţean să plătească taxa, chiar dacă jumătate dintre noi mai jucăm doar ocazional online, şi vreun sfert doar, tot ocazional la concursuri faţă în faţă.

Nu mă aşteptam ca mailul meu să primească instant răspuns de la toţi. Ştiu că nu toţi citim poşta zilnic, sau că unele mesaje îşi aşteaptă ceva zile rîndul pentru a primi un răspuns. Ştiu că pentru majoritatea dintre noi nu se pune problema vreunui junghi intercostal cînd e vorba de un pol jumate, ci mult mai dificil e de găsit timpul şi modalitatea de a plăti aceşti bani. Plăţile online încă nu sînt ceva comun din păcate. Dar mă aşteptam la o oarecare  reacţie.

Reacţia a fost minimală. Doar două răspunsuri. E de înţeles, ca şi pentru mine acum, pentru ceilalţi Goul e ceva marginal, fiind multe altele prioritare, dar totuşi, doar două răspunsuri e ceva care m-a dezamăgit. Asta e, ca orice e viu, apare, trăieşte şi dispare. Goul în Galaţi nu a dispărut, trăieşte prin eforturile lui Codrin, Alex şi a altor cîţiva care îl promovează, dar se practică în cercuri şcolare sau altfel, nu în cadrul clubului gălăţean.  Sigur se vor mai înfiinţa cluburi de Go în Galaţi, dar vor fi altceva, nu va fi precum a fost. Şi probabil îşi vor  găsi alte nume mai sonore.

Clubul e mort el de ceva vreme, chit că am mai tras eu de el precum o văduvă neconsolată.

-Scoală mă, pe mine cui mă laşi?

Acu după acestă ultimă încercare e vremea să îmi vin în fire şi să las natura să îşi continuie cursul.  Odihnească-se în pace.