Brăilago

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

Campionatul Naţional De Go Juniori sub 8 şi sub 10 ani – Brăila 2015

În urma ultimei şedinţe a biroului federal din cadrul Federaţiei Române de Go, la care au fost prezenţi printre alţii preşedintele în exerciţiu al federaţiei, dl. Mirel Florescu, secretarul federaţiei, dl. George Bordea, candidatul la funcţia de preşedinte al federaţiei pentru umătorul mandat, dl. Sorin Sora, iar din partea Asociaţiei Judeţene de Go Brăila preşedintele asociaţiei, dl. Dr. Iulian Toma, s-a pus în discuţie şi s-a căzut de comun acord asupra organizării Campionatului Naţional de Go pentru Juniorii cu vârste sub 8 şi sub 10 ani de către Asociaţia Judeţeană de Go Brăila, în oraşul Brăila, în perioada 1-2-3 mai a.c..
Menţionăm că programarea acestui eveniment avusese deja loc în urma discuţiilor la nivel de reprezentanţi ai cluburilor afiliate Federaţiei Române de Go, discuţii mediate de către dl. George Gheţu, însărcinat în acest sens la acea dată de către Preşedintele Federaţiei, evenimentul fiind marcat în calendarul concursurilor naţionale deja prezent pe situl FRGo la adresa http://frgo.ro/competitions.aspx .
CAMPIONATUL NAŢIONAL DE GO PENTRU JUNIORII CU VÂRSTA SUB 8 ŞI SUB 10 ANI – BRĂILA 2015

Contact şi înscrieri:
Codrin Vasiloancă, kodrins#gmail.com, telefon 0744931455, Iulian Toma dr.toma#gmail.com, 0722306751
Perioada şi spaţiul de desfăşurare:

1, 2, 3 mai, Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, Calea Călăraşilor Nr 206

Cazare:

Internatul Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau”, chiar acolo unde se desfăşoară concursul (preţ 15 lei/persoană/noapte, camere curate, cu termopan, 2-5 paturi în cameră, toaletă şi duş pe culoar), sau la orice alt hotel din oraş începând cu Hotel Sport. Colegiul dispune de o curte vastă, cu teren de fotbal.

Masa:

Un meniu foarte avantajos poate fi consultat la adresa http://www.la-grecu.ro/index.html, sau la adresa http://cateringbraila.ro/ .

Condiţii de participare:

Au drept de joc juniorii sub 8 şi sub 10 ani, inclusiv juniorii care au împlinit vârsta de 8, respectiv de 10 ani, în anul 2015, născuţi în 2005 şi 2007.
Însoţitorii vor prezenta organizatorilor o copie după certificatul de naştere al juniorilor înscrişi şi dovada achitării taxei către Federaţia Română de Go pentru dreptul anual de joc (sau o vor achita pe loc).
Taxă de participare către organizatori: 10 lei.

Program:
Propunem trei variante de program, varianta finală urmând a fi aleasă în funcţie de numărul de participanţi din ţară şi mai ales în funcţie de numărul de participanţi din ţară care ar putea juca în ambele finale. Aceste variante de program se bazează pe organizarea recentă a Campionatului Judeţean de Juniori la nivelul oraşului Brăila, la categoriile de vârstă sub 8 şi sub 10 ani, precum şi pe experienţa anterioară a altor campionate naţionale organizate la Brăila în condiţii bune, care nu au lăsat loc de reproşuri.

Program varianta A:

Vineri 1 mai:
-Sosirea participanţilor, cazare, acomodare, şedinţă tehnică care va cuprinde: probarea dreptului de joc al participanţilor pe baza copiei după certificatul de naştere, întocmirea tabelului de concurs, precizări privind disciplina de concurs şi eventuale activităţi desfăşurate în afara concursului;
-17.00 – 19.30 calificări 2 runde

Sâmbătă 2 mai:
– 9.00 – 12.00 calificări, 3 runde
– 12.30 – 13.00 premierea juniorilor necalificaţi în finală
– 12.00-13.30 pauză de masă juniori calificaţi în finală
– 14.00 – 19.30 concurs în sistem dublu KO
Imediat după programul de joc, posibil mai devreme de ora 19.30, program de voie (activităţi sportive, vizită în oraş).

Duminică 3 mai:
– 9.00 – 13.00 concurs în sistem dublu KO
– 13.30 – 14.30 premierea şi decernarea distincţiilor
Programul va fi scurtat dacă rundele se vor termina mai repede.

Program varianta B:

Vineri 1 mai :
Sosirea participanţilor, cazare, acomodare, şedinţă tehnică care va cuprinde: probarea dreptului de joc al participanţilor pe baza copiei după certificatul de naştere, întocmirea tabelului de concurs, precizări privind disciplina de concurs şi eventuale activităţi desfăşurate înafara concursului;

Sâmbătă 2 mai:
– 9.00 – 14.00 calificări, 5 runde
– 14.30 – 15.00 premierea juniorilor necalificaţi în finală
– 14.00-15.30 pauză de masă juniori calificaţi în finală
– 16.00 – 19.30 concurs în sistem dublu KO
Imediat după programul de joc, posibil mai devreme de ora 19.30, program de voie (activităţi sportive, vizită în oraş).

Duminică 3 mai:
– 9.00 – 13.00 concurs în sistem dublu KO
– 13.30 – 14.30 premierea şi decernarea distincţiilor
Programul va fi scurtat dacă rundele se vor termina mai repede.

Program varianta C :

Vineri 1 mai :
Sosirea participanţilor, cazare, acomodare, şedinţă tehnică care va cuprinde: probarea dreptului de joc al participanţilor pe baza copiei după certificatul de naştere, întocmirea tabelului de concurs, precizări privind disciplina de concurs şi eventuale activităţi desfăşurate înafara concursului;

Sâmbătă 2 mai:
– 9.00 – 12.30 calificări, 5 runde
– 13.00 – 13.30 premierea juniorilor necalificaţi în finală
– 12.30-14.00 pauză de masă juniori calificaţi în finală
– 14.30 – 19.30 concurs în sistem dublu KO
Imediat după programul de joc, posibil mai devreme de ora 19.30, program de voie (activităţi sportive, vizită în oraş).

Duminică 3 mai:
– 9.00 – 12.00 concurs în sistem dublu KO
– 12.30 – 13.30 premirea şi decernarea distincţiilor
Programul va fi scurtat dacă rundele se vor termina mai repede.

Sistem de joc:

Calificări: 5 runde McMahon cu grupa de top stabilita la sedinta tehnica, se califică primii 8 in fiecare grupa de vârstă
Finala: dublu KO, au drept de joc primii 8 clasaţi din ambele grupe de calificări
Timp de gândire: timp de bază 30 minute, timp suplimentar 40 secunde

Arbitrii:

Iulian Toma 3dan
Codrin Vasiloancă 1dan

Premii:

Toţi participanţii vor primi un premiu (asigurat de organizatori) şi o diplomă de participare, iar laureaţii celor două grupe de vârstă vor primii, pe lângă premiul din partea organizatorilor, medalii şi cupe.

Vă rugăm să ne comunicaţi din timp participarea (cel puţin o săptămână înainte de eveniment), pentru a putea stabili atât programul final de joc, cât şi eventualitatea unui serviciu catering.
Vă mulţumim pentru înţelegere şi vă aşteptăm!

6 aprilie 2015
Preşedinte Asociaţia Judeţeană de Go Brăila
Dr. Iulian Toma

Instructor Asociaţia Judeţeană de Go Brăila
Codrin Vasiloancă

Categories: Anunţuri Tags:

Codrin


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Arhive