Sekihai, Seki-kuzure, Seki-to, Sekito shibori, Semaku suru, Seme, Semeai, Semedori
Sekihai – Înfrîngere la o diferență foarte mică.
Seki-kuzure – Prăbușirea unui seki. Situație unde poziția de seki este doar aparentă, temporară, o parte din pietre putînd fi capturate din exterior după care cad și restul de pietre. Exemplu în diagramă. Dacă pietrele negre marcate nu fac viață în exterior, ele vor fi capturate, anulînd poziția de seki.
Seki-to (turn de piatră) – Sacrificiu a două pietre la marginea tablei. Identic cu sekito shibori.
Sekito shibori (stoarcere la margine cu două pietre.) – Literal ar fi stoarcerea pietrei de mormînt. Există cîteva versiuni ale acestei traduceri directe, o sursă spunînd că turn de piatră nu ar fi tocmai precis, mai corect fiind pagodă de piatră. În diagrame este un exemplu. Această serie de tesuji constă din sacrificarea a două pietre pe marginea tablei, urmată de un al treilea sacrificiu. În prima diagramă 1 3 și 5 sînt tesuji cheie pentru a crea un sekito, dar și celelalte mutări sînt esențiale pentru această secvență.
În diagrama a doua, 10 conectează la 7.
Semaku suru – A face o partidă strînsă reducînd opțiunile strategice.
Seme – Atac.
Semeai – Cursă de captură. Literal atac reciproc.
Pietrele albe și negre marcate în diagramă sînt angajate într-o cursă de captură. Dacă negrul mută primul, va cîștiga cursa la o mutare așa cum se vede în diagrama a doua.
Semedori – Captură forțată. A fi obligat să muți în teritoriu pentru a captura un grup mort în timp ce adversarul ocupă puncte neutre. Un exemplu în diagramă. Cele patru pietre albe marcate sînt moarte, dar cu 1 albul îl împiedică pe negru să facă ochi. Cînd albul conectează la A negrul trebuie să ocupe o libertate interioară pentru a preveni un seki după ocuparea punctului B. Cînd albul ocupă B, negrul e forțat să captureze.
Alte exemple de semedori.
februarie 16, 2016 marți at 7:59 pm