Go The game to beat all games,

este un copios articol publicat acum zece ani  în The Economist 

Articolul are trei capitole, în majoritate fapte istorice cunoscute de veterani, dar şi unele noi. Cu siguranţă merită să fie recitite.

The most intellectually testing game ever devised?

Jocul care solicită cel mai mult intelectul.

 

Don’t expect to stop

 

Nu te aştepta să se termine

 

 

 

A century of surprises

Si Un secol de surprize.

Aici prima parte.

Profesioniştii de categorie grea din programele de televiziune de noaptea tîrziu se afişează cu supranume precum Monstrul, Briciul, Măcelarul, Asasinul sau Andreaua. Meciurile cele faimoase din istorie includ “Partida în care s-a Vomitat Sînge” din 1835, “Faimoasa partidă ucigaşă” din 1926 şi “Partida Bombei Atomice” din 1945. Nu, nu vorbim de vreun sport de contact în care se rup oase.  Este doar un joc de salon, în care doi adversari aşezaţi comod, şi de regulă echipaţi cu nimic mai mult decît evantaie de hîrtie şi ţigări, plasează pe rînd, piese albe şi negre pe o grilă desenată pe o placă de lemn plată. Atît de simplu în ceea ce priveşte regulile şi echipamentul, dar care este atît de complex încît în acest joc al minţii, spre deosebire de şah, şi în pofida vechiului premiu de  $1.6 milioane de dolari pentru  un program care să înfrîngă omul, nici un computer nu a reuşit încă să surclaseze  un copil isteţ de 10 ani. (NT Să nu uităm că articolul este scris acum 10 ani. Între timp programele au progresat vizibil, învingînd pe cei de 10 ani, e drept cu excepţia celor cu forţă de joc profesionist). (Nu am idee ce s-a întîmplat cu acel premiu de 1.6 mil USD.)

Jocul cunoscut drept Go  în vest sau Igo în japoneză, Weiqi în chineză, sau Baduk în Coreană nu este doar mult mai dificil şi subtil decît şahul. Poate fi deasemeni şi cel mai vechi joc de pură abilitate intelectuală. Conceput în China  acum cel puţin  2,500 de ani, a provocat suficient interes în timpul dinastiei Han (206îen-220en)  ca să îi inspire pe poeţi, filozofi şi teoreticienii strategi. Unul dintre acesti strategi, Huan Tan (care a murit în anul 56), în lucrarea sa“Xin Lun”, sau “Noul Tratat”, dădea sfatul că cea mai bună abordare a jocului este să “ îţi plasezi piesele atît de larg încît sa îţi înconjori adversarul.”  Şi în al doilea rînd să ataci şi să sufoci formaţiile de piese inamice. Cea mai proastă strategie este să stai în defensiva propriului teritoriu – avertisment de care ar fi putut beneficia, să zicem, cei cei au conceput linia Maginot din Franţa anilor 30.

 

Partea a doua—>