Cutia cu sîrmulițe a învins un profesionist
L-a învins pe tablă de 19, la paritate și a făcut-o categoric. 5-0.
Profesionistul este Fan Hui, 2 pro, campion european la Go în ultimii trei ani, iar programul este AlphaGo produs de DeepMind, compania lui Demis Hassabis, companie cumpărată recent de Google.
Stirea oficială a apărut în Nature pe data de 27 Ianuarie 2016 Articolul este vizibil gratuit doar în forma sa sumară, versiunea completă fiind disponibilă doar abonaților. Oricum, datele oferite sînt suficiente. O parte importantă este prezența partidelor pe care le-am și inclus mai jos. O alta este un interviu de 7 minute cu cei implicați în duel. Știrea a fost preluată și de cei de la wired, care a mai publicat luna trecută un articol care anunța acest posibil eveniment. Surpriza vine de la faptul că partidele au fost jucate în octombrie, detalii prezente și în articolele despre Fan Hui de la Wikipedia și cel despre computer Go de la Senseis. Este surprinzător să afli că surpriza anunțată de Hassabis în decembrie nu era ceva ce se aștepta să se întîmple, așa cum se dădea de înțeles, ci ceva ce se întîmplase de două luni în urmă în spatele ușilor închise. Evident în domeniul tehnologiilor noi, secretele își au importanța și rostul lor, iar noi sîntem recunoscători că putem afla chiar și cu două luni mai tîrziu.
Cu siguranță va curge multă cerneală pe acest subiect și se vor afla multe detalii, dar aici le voi prezenta pe cele principale. AlphaGo joacă Go într-un mod diferit, analizînd un număr imens de partide profesioniste, practic un fel de analiză grafică, învățînd modelele cîștigătoare. Un alt pas a fost să joace contra lui însuși, de fapt 2 versiuni, un pic diferite, și din avanșa de partide noi a extras mai departe modele și mai bune de joc. Un detaliu surprinzător este că nu folosește doar procesoare de calcul ca un computer obișnuit, ci folosește și procesoare grafice. Configurația folosită pentru a îl învinge pe Fan Hui avînd 170 de plăci grafice și 1200 de procesoare de calcul. Alpha Go a jucat și împotriva celorlalte programe tari existente pe care nu le-a învins atît de net ca pe Fan Hui, pentru a cîștigat doar în proporție de 99,8 % Nu se spune dacă a jucat doar 50 de partide sau mai multe sute, cert e că a pierdut măcar o partidă.
Dar cel mai important este faptul că în martie este programat un meci contra lui Lee Sedol. Fan Hui este el campion european, dar este totuși cu cîteva sute de poziții mai jos în top decît Sedol, sau decît cei doi care au pierdut la alte programe cu 4 handicap. Sînt Ishida și Yoda mai tari cu 4 pietre decît Fan Hui? Nu am idee. Lee Sedol este și el mai sus decît cei doi, dar pe de altă parte nici adevărata putere a lui AlphaGo nu e testată încă, deci meciul din martie se anunță extrem de interesant. E drept, a învins el un jucător de top, dar nu a învins pe numărul unu în lume ca la șah. Nu încă.
Fan Hui a declarat că l-a simțit pe program ca pe un zid de care nu a putut trece. Va fi AlphaGo un zid și pentru Lee Sedol în martie? Vom vedea. Pînă atunci să vedem cele 5 partide.
[glift sgf=”http://brailago.ro/arhiva/partide/2016/Monday_tournament.sgf”]
[glift sgf=”http://brailago.ro/arhiva/partide/2016/Tuesday_tournament.sgf”]
[glift sgf=”http://brailago.ro/arhiva/partide/2016/Wednesday_tournament.sgf”]
[glift sgf=”http://brailago.ro/arhiva/partide/2016/Thursday_tournament.sgf”]
[glift sgf=”http://brailago.ro/arhiva/partide/2016/Friday_tournament.sgf”]
Acestea sînt cele cinci partide oficiale unde Fan Hui nu a avut nici o victorie, dar neoficial s-au mai jucat alte cinci partide cu un timp mai scurt de joc și unde Fan Hui a fost învins, dar nu categoric, ci cu 3-2 pentru că a învins în prima și în ultima partidă.
Actualizare ulterioară. Așa cum am prevăzut, cerneala a început să curgă.
A apărut o pagină dedicată programului pe situl DeepMind. Aici vor fi publicate detalii despre mult așteptatul meci cu Lee Sedol. Pagina conține doar un scurt text cu principalele detalii, dar și două filmulețe cu interviuri, filmulețe ce ne dau o imagine a acestei aventuri a minții. Arhiva cu cele cinci partide, cîteva întrebări frecvente și trei linkuri completează pagina.
Unul din aceste linkuri duce către canalul youtube dedicat, al doilea, către un podcast de opt de minute publicat de Nature, și nu în cele din urmă, este prezentat un pdf cu raportul publicat în Nature, raport întins pe 37 de pagini pline cu detalii tehnice.
January 29, 2016 Friday at 2:17 am