Brăilago

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

TROFEUL „IEPURAŞUL DE PAŞTE”

De Alex Şeitan

Aşa cum am promis de Crăciun, la sugestia doamnei profesoare Mardar, în perioada Sărbătorilor Pascale a trebuit să organizez un turneu având drept trofeu un iepuraş de pluş, ceea ce s-a dovedit o provocare mai mare decât mă aşteptam.

Primele dificultăţi au apărut la achiziţionarea trofeului, deoarece criza financiară şi-a făcut simţită prezenţa din plin prin oferta foarte slabă cantitativ şi calitativ. Mai pe româneşte, iepuraşii erau fie insignifiant de mici, fie oribil de urâţi. Din nou, la acest capitol, Sorina a fost cea care a descoperit un trofeu demn de a fi acordat.

Numai ce s-a rezolvat problema de mai sus şi a apărut alta – domnul instructor Pintilie s-a retras de la cerc din motive personale. Deşi aceasta pierdere nu poate fi compensată, am găsit o modalitate de a implica seniorii îndrumaţi de Costel în concursul clasei I E ca antrenori ai sportivilor participanţi. De asemenea, tot antrenori vor fi cei care au câştigat câte un trofeu: Ghimpu Iosif şi Mario Barbu.

Toate bune şi frumoase, dar cum aş putea să-i motivez ca să antreneze efectiv sportivii ? Simplu, oferind un premiu special antrenorului celui care va câştiga trofeul.

Dar… Costel a lăsat moştenire şi un junior: Asargiu Darius. Cum e şi el începător, am hotărât să-l includ în competiţie. Însă, acest junior, pregătit laolaltă cu seniorii, s-a dovedit a fi foarte tare, reuşind să-mi captureze şi mie un grup de pietre. Am profitat imediat, dar cu ochii cam mari, şi i-am arătat cum se poate pierde o partidă câştigată, ceea ce, cred eu, i-a priit teribil chiar în trofeul „Iepuraşul de Paşte”.

Acum a apărut şi o altă problemă. Asargiu e un candidat clar la trofeul clasei I E… Pe care nu pot să i-l dau lui. Astfel a apărut necesitatea a 3 premii speciale, unul pentru antrenorul sportivului câştigător şi, în ipoteza că va câştiga Asargiu, unul pentru el şi unul pentru antrenorul lui.

Secvenţa fiind citită, am anunţat cu surle şi trâmbiţe competiţia. Am considerat că e mai potrivit să trecem la GO cu reguli chinezeşti pe o tablă mică (9×9). Regulamentul „de WEI QI” (R_weiqi_pag1_4.jpg; R_weiqi_pag2_3.jpg) s-a dovedit a fi mult mai potrivit pentru copiii de clasa I şi a II-a. Am constatat şi un beneficiu direct legat de… matematică, deoarece interesul în stabilirea unui rezultat exact are drept consecinţă numărarea şi răsnumărarea cu pasiune teribilă. În cazuri extreme, număratul dura mai mult decât jocul. Dar această dificultate va fi depăşită o dată cu sporirea exponenţială a atenţiei pentru că „inamicul” (partenerul de joacă) are tendinţa naturală de a număra „complet greşit”.

Sigur, regulamentul japonez rămâne favoritul meu fiind mult mai rafinat. Dar conceptele implicate necesită mai multă maturitate în gândire decât au nişte copii de ciclul primar, oricât de capabili ar fi ei. În timp, se vor dezvolta şi vor gusta savoarea eficienţei şi a victoriei la jumătate de punct.

Dar să revenim la … luptătorii noştri care sunt destul de mici, aşa că le-am recomandat eu sportivii pe care să-i antreneze. Pe Asargiu lui Claudiu Brânză, pe Gălpiianu lui Simon Barbu, pe Apostu lui Monu Andrei (cel atât de creativ încât a descoperit modalitatăţi uimitoare de a curăţa podeaua), pe Iustin Enache tot lui Claudiu pentru că Dani era mult prea preocupat de partea de pregătire fizică a maratonului. Claudiu a descoperit primul că pot fi mai multi sportivi antrenaţi de un singur antrenor, aşa că a solicitat mai multora să-i antreneze. Evident că printre ei s-au mai strecurat şi jucători ceva mai slăbuţi ceea ce l-a determinat foarte repede să spună „ăştia nu ştiu nimic”, cu mare durere în suflet, probabil simţind cum se îndepărtează premiul special de el ca acceleratul de haltă. „Păi, învaţă-i!” i-am replicat eu, ceea ce s-a şi apucat să facă. Chiar am remarcat seriozitatea şi efortul pe care l-a depus la cerc, pentru că în afara cercului … să spunem că a fost oprit de un „cerber” să întâlnească sportivii pe care îi are în grijă. Regretabil, pentru că prietenii ca acestea, legate de o pasiune comună, durează, de obicei, o viaţă întreagă. Este foarte important să se cunoască părinţii între ei şi să stabilească de comun acord astfel de întâlniri, care pot să pigmenteze plăcut şi relaxant un week-end sau întreaga vacanţă de vară.

Cea mai interesantă relaţie antrenor-sportiv este, cu siguranţă, cea între Monu Andrei şi Apostu Lucian, şi asta s-a putut observa încă de la prima partidă pe care a câştigat-o … juniorul ! Puţin speriat de tăria elevului său, Monu a făcut apel la resursele lui nelimitate de tactici neortodoxe, reuşind să-l deruteze suficient pe Lucian ca să nu mai câştige şi a doua partidă. La un moment dat, Lucian s-a apropiat de mine, spunându-mi că Monu i-a cerut bani ca să-l antreneze. Pe mine m-a amuzat teribil şolticăria, dar nu şi pe Lucian care era revoltat, exact ceea ce urmarise şi Andrei, presupun, care râdea cu gura pâna la urechi. „Păi, i-ai dat ?” l-am întrebat eu pe Lucian. Uimit mi-a spus foarte răspicat (aşa cum i-e firea) „NU”. „Foarte bine!” i-am zis eu. „Întâi să te bată şi după aceea să aibă pretenţii”.

Mai multi sportivi au solicitat să fie antrenaţi de colegii lor Ghimpu Iosif şi Barbu Mario. Contribuţia acestora a fost destul de mică deoarece sportivii lor nu au reuşit să se remarce la concurs. Aşa că am hotărât că e mai bine pentru ei să redevină sportivi după acest trofeu pentru a căpăta mai multă experienţă.

Sportivii şi antrenorii au avut la dispoziţie două „vineri” şi întreaga microvacanţă de Paşte, deoarece concursul s-a desfăşurat în prima întâlnire la cerc după sărbători, când, printr-o întâmplare norocoasă, am reuşit să ajung un pic mai devreme la scoala decat de obicei. Dar, surpriză, copiii erau încolonaţi pentru a se duce la masă. Foarte bine, aveam suficient timp pentru a împacheta cele trei premii speciale în aşa fel încât să nu se vadă ce e înăuntru, pentru a păstra cât mai mult misterul. De fapt, nu era nici un mister deoarece Darius ştia pentru ce se lupta deoarece i-am spus de la început pentru a nu fi dezamăgit la premiere. Chiar a comentat ceva de genul „jucării mai am”, după cum a zis tatăl lui, care s-a molipsit de microb de la junior.

După ce am împachetat premiile speciale şi am pregătit cu ajutorul doamnei contabile sala „SF” pentru concurs, am început să aştept sportivii. Dar, în loc de sportivi au apărut antrenorii, cu nervii destul de întinşi. Pe lângă antrenori, a apărut şi Sorina cu nepoţica ei Alice, elevă de clasa I care a dorit foarte mult să joace şi ea GO. Ştiind eu că e o fată care nu prea ştie de glumă, am invitat-o să joace cu Monu, mult mai serios de la „incidentul” cu Lucian. În consecinţă, a tratat-o cu o deosebită blândeţe şi din 6 mutări i-a capturat 2 pietre.

În acest timp, antrenorii cei mai stresaţi (Claudiu şi Simon) au încercat să se mai liniştească printr-o partidă (partida_antrenorilor.jpg). Ideea de a înapoia pietrele capturate oponentului a devenit în scurt timp un mijloc de amuzament.

O vreme m-am străduit să urmez sugestia domnului Toma, preşedintele Asociaţiei de GO Brăila şi să organizez un turneu „dublu knock out”. Acasă am facut ceva exerciţii şi am descoperit tot felul de complicaţii în funcţie de numărul de sportivi. Chiar am facut eforturi ca să aplic aceasta metodă folosită şi în turneele de profesionişti în jocuri pe calculator. Dar… „n-a fost să fie”, pentru că mereu mai apărea sau se retrăgea câte un sportiv. Profitând şi de faptul că toate partidele urmau să se desfăşoare pe o tablă de 9×9 după regulament chinezesc, komi de ½ punct, am trecut la modalitatea mea favorită de competiţie „fiecare cu fiecare”.

Alice a cam strâmbat din nas când a pierdut la Monu şi a dorit să participe la concurs, cu speranţa de a învinge vreo 2-3 băieţi năzdrăvani. Cum a declarat că a „citit” regulamentul, am invitat-o să joace în concurs cu Iustin, un oponent serios, dar nu extrem de feroce după părerea mea. Partida a atras atenţia celor doi antrenori juniori care au prins prilejul de a-şi etala cunoştinţele în faţa unei personalităţi atât de interesante (antrenorii_juniori.jpg). Alice a mai apucat să joace cu Lucian şi cu Larisa, apoi a fost retrasă de mătuşa ei din cauza programului de lucru neiertător unei eleve în clasa I la Colegiu.

Trebuie remarcat faptul că Larisa Simon a fost manageriată în cel mai profesionist mod de antrenorul ei, Simon Barbu, care a reuşit să o aducă pe locul V în final, cu patru victorii. El s-a zbătut foarte mult să-i caute adversari într-o formă mai slabă sau de-a dreptul plictisiţi, spre deosebire de alti antrenori care nici nu s-au interesat dacă a fost consemnat rezultatul partidei elevilor lor.

Unii antrenori chiar au deranjat câte o partidă, scăpând câteva indicaţii sportivului. Evident, antrenorul oponentului era pe fază şi cerea victoria pentru sportivul lui la „masa verde”. Obţinea, fireşte, refacerea partidei, ceea ce le închidea gura tuturor, de fiecare dată. Cea mai refăcută partidă a fost cea între Apostu şi Enache care aveau cele mai mari şanse la victorie în momentul respectiv (partida_tare.jpg).

Lucian a câştigat la Iustin, dar a pierdut la Galpiianu care a revenit în graţiile antrenorului mult mai preocupat de Larisa la începutul concursului. În scurt timp acesta, pierzând la Iustin a ajuns cu 6 victorii în concurs.

Dar, cu o punctualitate de ceasornic, la ora 15 a apăut Darius Asargiu care a intrat direct în concurs sub managementul lui Claudiu Brânză – câştigătorul cupei „Dimitrie Cantemir” la seniori. Darius a jucat cu multă îndemânare pentru un junior, cu siguranţă datorită experienţei acumulate pe net, ajungând la 7 victorii consecutive, ultima partidă urmând să se desfăşoare chiar împotriva lui David Galpiianu.

Înainte de partidă, care avea tensiunea unei finale, i-am spus lui David că ar putea să-l egaleze dacă va câştiga. Ceea ce s-a şi întâmplat în urma unor lupte crâncene şi a numărătorii mele de la sfârşit. Bravo David !

Sigur, puteam să-i dau lui Galpiianu iepuraşul încă de acum, pretextând că a câştigat în partida directă. Dar, pentru a le oferi experienţa nepreţuită a unei partide tari în concurs, am inventat pe loc MAREA FINALĂ care urma să se desfăşoare pe o tablă mare, de 19×19.

După câteva dispute în centru pe care le-a pierdut, David şi-a adus aminte că a câştigat o partidă cu un junior în concursul pe echipe la gărduleţe, spre nemulţumirea lui Codrin care a spus cam strâmbând din nas „a înconjurat mai mult” (gardulete.jpg). Ideea a început să meargă pentru că Darius a urmărit în continuare să captureze tot şi mi-am amintit de o altă invenţie marca Galpiianu – şerpişorul păcălici. Exact aceiaşi idee de bază, distragerea atenţiei oponentului. Iată şi unul dintre cei atât de rari cu idei interesante, ca Monu, dar care le aplică în timpul partidei pentru a câştiga şi nu pentru a deranja activitatea cât mai mult. Impresionant mod de a atrage atenţia !

În paralel, plictisiţii antrenori juniori au întrebat dacă pot să joace şi ei o partidă. „DA!”, le-am răspuns, „dar pe tablă mare”. În scurt timp, am adus o tablă de la doamna Gina şi au purces la o partidă foare complicată, demnă de nişte campioni începători.

La un moment dat, a apărut şi doamna Zaharov în sală şi, ca o consecinţă imediată, toată lumea şi-a pierdut interesul în maraton sau reprezentări scenice şi a devenit pasionată teribil de GO. Chiar şi Monu a ajutat la strângerea pieselor pe care de obicei le mută prin aruncare sau asvârlire. Ceea ce nu e o idee rea, ci o tehnică foarte folositoare pentru a descoperi tesuji, după cum am aflat de la un jucător puternic.

Între timp, Darius terminase de umplut bolul lui David şi începuse să joace şi altceva. Ceea ce se vede foarte clar, dacă privim o anumită parte anatomică a acestuia (ear_reddening_game2.jpg). Poate că, în timp, vor merita amândoi poreclele „Shusaku” – Darius şi „Genan” – David.

După ce Galpiianu a reuşit o invazie imposibilă şi a pierdut un grup masiv de pietre care aveau doar o libertate-ochi, au pornit la vânarea zonelor neutre care puteau valora şi ele câte un punct. Trebuie să recunosc, n-au ratat decat 2 intersecţii neutre şi un ko. După ce am închis eu ko-ul şi am plasat o piatră pe o intresecţie neutră ceea ce a cam nedumerit sportivii (dar antrenorii au acceptat imediat ca nu ajut pe nimeni) am purces la numaratoare. Aria ocupată de Galpiianu: 162 (+0,5 komi). Aria ocupată de Asargiu 198. Deci Asargiu a caştigat cu varf şi îndesat premiul special pe care i l-am propus. Bravo Darius !! (finalul.jpg)

În consecinţă am încheiat cercul şi am invitat copiii să revină vinerea viitoare la o ediţie ceva mai festivă a cercului. I-am rugat să vină şi cu părinţii pentru ca aceştia să se cunoască între ei şi să le spun câte ceva. De fapt, nu doream să le spun prea multe, ci să le ofer prilejul de a purta o conversaţie pe goban cu proprii lor copii. Sunt convins că ar putea descoperi câteva aspecte nebănuite din personalitatea celor mici.

Până la urmă, nu ăsta e rolul jocului ? Să ne ajute să ne cunoaştem mai bine, să ne ofere nouă, copiilor mari şi mici, emoţii şi amintiri plăcute în cel mai competitiv mod, să fie calea cea mai incitantă de a transmite generaţiei următoare experienţa acumulată în viaţă ?

admin


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonează-te

Dacă vrei să fii anunțat pe mail cînd apare un articol nou, Abonează-te

Articole recente

Arhive

Categorii