Un ko surpriză

Partida care a produs această problemă am jucat-o contra unui jucător de tărie aproximativ egală, dar la care aveam o victorie în ziua precedentă.
Am condus de la început, timp de 150 de mutări, ba la un moment dat chiar confortabil, cu vreo 30 de puncte. Apoi a egalat, chiar fiind în față cu vreo cîteva puncte timp de 15 mutări.
Am reluat conducerea, nu cu mult, doar cu cca 10 puncte, suficiente totuși pentru acest stadiu avansat al partidei.
Se ajunsese aici.
După cum se vede, partida este încheiată. Negrul mai are de închis la A11 și de apărat la B2, iar eu mai am doar de jucat un ko la D3. Analiza era permisă în partidă, și știam că sînt în față cu peste zece puncte. Jucam instant, dar mai aruncam cîte un ochi pe unde se vedea vreun aji. Oricum, acum era mutarea negrului, și eu așteptam A11.
Dar el mută altceva, total surprinzător și aiurea. Ce crezi că a mutat? Evident asta nu e o problemă, ci doar o ghicitoare. În fine, dacă ai zis T9 atari, ai ghicit. Valorează 7 puncte, dar e inutilă, e o amenințare de ko stricată. Așa că fără a mai gîndi, apăr, și acum chiar apare o problemă pentru negru. Vezi care e problema?
Cu alte cuvinte care ar fi enunțul problemei din acea poziție? Era să spun această poziție, dar nu e corect. Fără următoarele două mutări problema nu există. Acum după ce ți-am dat un indiciu, ar trebui să vezi soluția. Și eu o văzusem pentru o fracțiune de secundă, dar mîna a mutat fără să aștepte decizia creierului.
Acum e clar, problema ar suna clasic. Negrul mută și cîștigă. Și răspunsul este S1. Eu trebuie să apăr la R2 pentru a preveni un snap back. Negrul deschide un ko fatal cu T2. Eu nu am amenințări atît de mari, deci trebuie să cedez ceva. Acel ceva sînt 8 pietre pe latura de jos. 16 puncte plus teritoriul pierdut, anulează cele zece puncte avans, și pierd cu zece puncte.
Dar negrul nu vede, mută un total inutil R5. Practic două puncte cadou, pentru că îmi dă un prizonier degeaba, plus că îmi permite să iau A11. Dar evident că eu nu împing la A11. Apăr la S1, pentru că între timp ce a văzut ochiul, a ajuns și la creier și la mînă. Negrul îmi mai dă cadou un punct, ocupînd o neutră. Apoi A11 A12, și jucăm și koul. Îl jucăm vreo 50 de puncte. E inutil, am oricum 18 puncte avans. Dar vreau și punctul ăla 🙂 și chiar îl cîștig.
Oricum, o victorie făcută cadou la mutarea 256. Cadou refuzat cu mutarea 257.
May 18, 2025 Sunday at 6:25 am