Partida de azi am jucat-o contra unui jucător de tărie apropiată, mai precis vreun rang două mai jos.

Partida poate fi accesată pe OGS.

Am jucat cu albele și timp de 40 de mutări, albul a sărit pe mine fără a pune a treia piatră pe latura aleasă de el.

C14 este o mutare la care nu știu să răspund, deci joc solid coborînd la C16. de regulă sînt prins în clește cu o mutare la E sau F 17, și mă apăr iar, rămînînd înghesuit în colț. Acum negrul a preferat să facă o bază pe latura mea. Fiind prea largă joc agresiv între cele două piese negre. Negrul se extinde spre celălalt colț, eu întăresc piatra mea tăietoare. Negrul profită de tempo și mă îngrămădește în colțul de jos. În fine, am și eu timp să sar pe centrul laturii sale. Dar acum iar sînt sub presiune și pînă la mutarea 40 nu fac nimic altceva decît să mă apăr. De altfel conform graficului sînt și condus constant cu vreo două puncte. Ba chiar cu peste zece la mutarea 34.

Ajuns în poziția de mai jos, echilibrul perfect de pînă acum se rupe după ce negrul răspunde la O2. Dar eu am pierdut invazia din colțul de jos, și simt că am rămas în urmă. Aș vrea să leg la S2, dar nu am șanse acolo.

Mai am nevoie de ceva pietre în exterior. Am ceva teritoriu, dar și negrul are destul, plus o mulțime de potențial. Dar apuc Q8 și simt că pot respira, în fine. La H14 cedez o mulțime de influență pentru S8. Negrul mai joacă slab și la O5, care îmi permite M3. Dar P17 este în fine o mutare care nu pune presiune pe mine. Decid să fac teritoriu în stînga sus. Acum practic conduceam lejer, dar simțeam că este egal. De altfel și defectuosul estimator arăta scor egal. Și nici eu nu am numărat deși aveam timp. Puteam număra pe timpul adversarului care a folosit vreo juma de oră, de zece ori mai mult decît mine. Sau pe timpul meu, nefolosit. Dar număratul nu mai este în repertoriul meu de vreo două decenii. Și cu P13 mă arunc prea adînc în moyoul negru central. Urmează o fugăreală de cîteva zeci de mutări, în care mă temeam pentru dragonul meu.  În poziția de mai jos mă simt în fine sigur pe mine și leg la S2. Avînd în vedere că prinsesem și N2 ceva trebuia să iasă aici.

 

A ieșit un ko. Eram deja în față, chiar dacă pierdeam în colț. Dar amenințarea de ko mi s-a părut inofensivă, și am luat colțul.  Și da, amenințarea de ko nu a dus la nimic, drept care negrul a și cedat după șase mutări.

Deși post mortem se pare că am condus constant, exceptînd primele zeci de mutări care la nivelul nostru pot fi considerate echilibru perfect, toată partida m-am simțit strîns ca în menghină. Senzația a fost indusă și de faptul că adversarul folosea o mulțime de timp în care eu fierbeam în suc propriu, incapabil de a evalua situația.

Dar ce mă impresionează cel mai mult, este faptul că la nivelul nostru, aproape ddk, timp de 40 de mutări, nici unul dintre noi doi nu a făcut mutări care să rupă iremediabil echilibrul.