Istoria tetrisului
Asta pare chiar amuzant.
Să vorbim despre tetris? Există vreo legătură sau cea mai mică șansă de a compara Goul cu tetrisul? Evident nu există comparație dar o conexiune există. Cineva care a produs printre primele programe comerciale de Go, s-a ocupat cîndva și de distribuirea tetrisului în Japonia.
Aflăm asta dintr-un interesant documentar, Istoria Tetrisului. De fapt istoria tetrisului e scurtă. Un rus care juca pentamino în copilărie, a vrut să facă ceva asemănător pentru calculator, și pentru că lucra pe calculatoare primitive a redus numărul elementelor unui bloc de la cinci la patru, și pentru că rezolvarea era simplă, a adăugat ideea de linii care dispar pe măsură ce sînt completate integral. L-a numit după prefixul latin tetra și tenis. L-a dat pe la colegi, după care s-a răspîndit în toată lumea. Gata.
Restul istoriei este de fapt istoria luptei pentru drepturile de autor, din care adevăratul autor nu a luat nimic. Nimic din sutele de milioane generate de tetris pe piața jocurilor pe calculator. Primul cămătar alegîndu-se cu vreun sfert de milion. Toată această poveste o puteți afla din interesantul documentar de mai jos.
Undeva aproape de jumătatea poveștii, aflăm și despre un om de afaceri japonez care printre altele jocuri a produs și un joc de Go pentru calculator. Povestea este susținută și de imagini sau animații, iar pentru această parte, de un mic clip cu un japonez în fața gobanului, posibil chiar afaceristul de care este vorba.
Cel ce i-a vîndut japonezului drepturile de autor pentru Tetris, a ajuns ulterior și în Rusia pentru a negocia drepturile pentru alte dispozitive. Dar a ajuns acolo fără să aibă habar cu cine trebuie să vorbească. În încercările sale de a afla care este autoritatea care se ocupă cu drepturile de autor în Rusia, a intrat în legătură cu multe persoane printre care și cu jucători de Go cu care a jucat ceva partide. Povestea este însoțită de imaginea următoare.
Chiar dacă Goul este menționat doar în trecere, documentarul merită urmărit, pentru că dezvăluie multe din lumea întortocheată a capitalismului și a drepturilor de autor.
February 5, 2018 Monday at 12:56 am