Mutarea mare
Se spune despre unele mutări că sînt urgente, iar despre alte mutări că sînt urgente. Nu am prea înțeles diferența. Dacă e mutare urgentă, e clar că e mutare mare. Iar dacă e chiar atît de mare e clar că este urgentă. Dar există unele mutări atît de mari că pot schimba soarta partidei. Poate acestea sînt mutările urgente.
O astfel de mutare poate transforma graficul IA într-un ferăstrău, schimbînd alternativ rezultatul posibil. Mai jos putem vedea un astfel de grafic.
Graficul de mai sus e pentru scor. Graficul pentru procente este și mai drastic.
Am jucat partida cu un jucător de putere similară, și care conform stilului timpurilor actuale a sărit pe san ren seiul meu înainte de a dezvolta complet latura sa. După 15 mutări, cu F15 am cedat 10 puncte. Nu mi-a plăcut să las în urmă acele tăieturi, dar se vede că tăieturile sînt mai puțin periculoase decît acea străpungere.
Negrul mă presează și mai ia cîteva puncte. Apoi invadează la K17 și îmi face varză latura. Dar cu Q18 se lăcomește. Ia un colț, care putea fi luat oricînd dar îmi cedează trei pietre plus o tărie imensă pe centru. Situația se echilibrează. Tai cam hazardat la C13, aproape reușesc ceva, dar nu găsesc continuarea potrivită și pierd micul avantaj obținut temporar.
Invadînd colțul se pare că m-am grăbit pentru că pierd un pic la scor, dar per total nu pare chiar atît de grav. Oricum, ratez o mutare mare. B9 este o mutare care nu poate fi ignorată. Trebuie apărat în interior și extinde influența albului. Dar nu am vrut să pierd sente, și nu am observat că de fapt este sente și nu pierd nimic. Pe de altă parte, nu este o mutare urgentă. Mai tîrziu putea fi folosită ca amenințare de ko. Probabil de aceea este sugerată de cîteva ori doar albului, și niciodată negrului. Pentru negru nu valorează nimic.
După ce trăiesc în colț în sente, fac o bază și pe latura adversă. Situația pare echilibrată, el are două colțuri mari, eu două colțuri mici, dar și influență multă pe centru. E vremea să atac colțul cel mare în care plutește o piatră de a mea. Negrul a greșit de două ori, cu B6 și J3. În loc de aceste mutări, robotul sugerează R 13 care stabilizează acel colț.
Atacul meu nu a fost tocmai precis, dar nici apărarea negrului nu a fost tocmai strălucită, și trăiesc. Scorul s-a întors.
În poziția de mai jos avantajul meu este minor, sub zece puncte. Dar asta din punct de vedere teoretic pentru jucători puternici care pot vedea și păstra acest avantaj. dar pentru nivelul nostru de joc, practic partida poate fi considerată echilibrată, deși teoretic albul are 95 procente șanse de a cîștiga. Și asta pentru că noi orbecăim, nu vedem acele mutări mari.
De exemplu în această poziție negrul a mutat O5. Mi se pare imensă. Face o mulțime de puncte pe centru, și amenință firavul grup alb. Și cu toate acestea, N14 este considerată cu 26 de puncte mai valoroasă.
După ce negrul a prins O5, eu am nimerit pe mutarea indicată de robot, N14, și mi-am fructificat tăria de pe centru. Negrul la rîndul lui a construit teritoriu destul aparent mai mare decît al meu. Dar timp de 60 de mutări alternativ robotul a sugerat pentru negru o mutare mare, iar pentru mine alta. Poți vedea care sînt aceste mutări? Sînt cumva complementare sau antagonice privite din altă perspectivă.
Eu am văzut ceva, dar nu am văzut bine, am văzut doar pe jumătate. Și victoria mea depindea de această mutare.
Ei bine, dacă nu ai văzut, îți pot spune că la mutarea 164 eu am nimerit pe mutarea bună pentru negru. Este vorba de J18, care face al doilea ochi pentru acel grup imens dar care nu are viață încă. Dar eu nu am văzut că poate fi ucis, am crezut că e nevoie de o mutare pregătitoare ca să ia acest al doilea ochi. Dar practic acest al doilea ochi nu există, dacă eu apuc mutarea care ucide. Vezi acea mutare?
J18 este bună pentru negru că face viață, dar face și puncte, și pregătește reducerea teritoriului meu. Dar J18 nu este o mutare bună pentru alb. De fapt pentru alb este o mutare extraordinar de proastă, valorează minus 45 de puncte. Mutarea nu amenință grupul negru pentru că acesta poate face viață la T 17, 18 sau 19. Dar negrul nu a văzut. Eu văzusem ceva, dar fiind bliț, fiind nesigur am jucat încă de șapte ori alte mutări care practic au făcut cadou partida negrului. La un moment dat am dat chiar K18 care practic telefona negrului pericolul. (cel puțin în mintea mea care credeam că K18 negru înseamnă ochi. Nu e ochi. L19, K19, M19, și ochiul dispare. )
În sfîrșit, vezi acum ce mutare trebuia să fac în urmă cu multe zeci de mutări? Dacă ai spus T18, ai spus bine. amenință un snap back. Această mutare ucide. O văzusem, dar nu văzusem și M19. și nu știu de ce, după J și K18, am mai dat o mulțime de mutări de cîteva puncte oferind practic cadou partida. Și cînd în fine am mutat pentru a ucide în loc să o fac curat cu T18, am dat nu știu de ce, Q19. Asta i-a dat șansă negrului de a face un ko.
Faptul că a fost bliț nu scuză greșelile făcute de mine în această partidă. M18 ar trebui să fie la fel de vizibilă ca T18.
Cine vrea să analizeze partida completă, o poate accesa la https://online-go.com/game/79415963
September 18, 2025 Thursday at 8:18 pm