BrăilaGo

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

Campionatul European pe echipe, ediția a 10 a, runda opt

Ca și în trecut, și această rundă cade sub semnul echilibrului, nu total ci doar mai bine de jumătate, pentru că fruntașele se încăpățînează să învingă cu 3-1. Mai precis Rusia învinge Israelul, iar  Franța învinge Polonia. Germania cu egalul obținut la Austria se ține aproape de Israel, ambele sperînd să scape de retrogradare. Cehia ne face favoarea de a ușura Ucraina de un punct, rămînînd totuși la egalitate cu noi, datorită punctului pe care l-am cedat Ungariei.

Ultima rundă este fără palpitații pentru Rusia și Franța, care nu mai au cum rata calificarea, dar și care au pronostic de victorii. La capătul opus al clasamentului Germania se luptă cu Ungaria pentru a rămîne în prima grupă. Cu o victorie Germania ar reuși acest lucru. Dar Ungariei îi este suficient un egal, pentru că nu e prea de crezut că Israelul poate face 5 puncte, adică să învingă Ucraina.Dacă o face, ne dă nouă șansa de a ne califica cu doar egalitate contra Cehiei. Dacă noi facem doar un egal, Ucrainei îi este suficient tot un egal. Deci calificarea noastră cam depinde de un mic miracol, ori învingem Cehia cu 4-0, ori cu un egal, Israelul trebuie să învingă Ucraina. Mai rămîne situația în care învingem Cehia cu doar 3-1. În acest caz, Israelul trebuie să învingă Ucraina cu 4-0. Egalul cu Ungaria ne costă mult.

În continuare partidele acestei runde.

BCristian Pop (CPop) 7 dan WPal Balogh (pogacsa) 6 dan Negrul pierde la timp

[glift sgf=”http://brailago.ro/arhiva/partide/2020/PandanetChamp/8_pogacsa-CPop-2020-04-21.sgf”]

WGheorghe Cornel Burzo (Cornel) 7 dan BDominik Bővíz (BovDo) 6 dan Negrul cedează

[glift sgf=”http://brailago.ro/arhiva/partide/2020/PandanetChamp/8_Cornel-BovDo-2020-04-21.sgf”]

BElian_Ioan Grigoriu (elianovici) 5 dan WCsaba Mero (merocsaba) 6 dan Negru+2.5

[glift sgf=”http://brailago.ro/arhiva/partide/2020/PandanetChamp/8_merocsaba-elianovici-2020-04-21.sgf”]

WMihai Valentin Serban (kidu24) 5 dan BPeter Markó (mpepe) 5 dan Negru+16.5

[glift sgf=”http://brailago.ro/arhiva/partide/2020/PandanetChamp/8_kidu24-mpepe-2020-04-21.sgf”]

Rezultate şi partide preluate de pe Pandanet

Categories: Concursuri Tags:

Costel


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Posts

Recent Comments