Campionatul European pe echipe, ediția a 11 a, runda a patra

Runda a patra merge pe traseul deja înscris.
Ucraina învinge Franța cu 3-1 și își consolidează primul loc cu numărul maxim de puncte posibile. Franța care runda trecută era lîngă podium acum evident cade la mijlocului plutonului.
Polonia învinge Austria cu 4-0, nici o surpriză aici. Rusia învinge Cehia cu 3-1, și astfel rămîne împreună cu Polonia la un punct distanță de Ucraina. Polonia se simte fericită pe un loc confortabil asigurat de victoria contra noastră. Dar pe de altă parte celelalte trei runde au fost ușoare, iar în continuare mai are doar o rundă lejeră, restul fiind cu echipe puternice, deci mai are de luptat. Israelul învinge Ungaria cu 3-1 și ia locul Franței în plutonul mijlociu. Noi mai cedăm un punct care nu trebuia cedat, obținînd un egal cu Serbia. Surprinzător urcăm pe podium, dar se vede că e temporar. Urmează runde dificile.
Pe scurt deja există trei plutoane. Primul format din Ucraina și Rusia la care s-a lipit temporar Polonia care sigur va coborî lîngă noi, aflați în plutonul mijlociu alături de Israel Cehia și Franța cu cîte patru puncte. Ultimul pluton este format din Serbia și Ungaria, care cu cîte un punct vor scurma pămîntul alături de Austria care nu are nici un punct.
În continuare partidele acestei runde.
![]() |
![]() |
W+4.5 |
[glift sgf=”http://brailago.ro/arhiva/partide/2021/Echipe/Originale/4_Cornel-StrayCat-2021-01-12.sgf”]
![]() |
![]() |
W+Resign |
[glift sgf=”http://brailago.ro/arhiva/partide/2021/Echipe/Originale/4_nidza92-LucianC-2021-01-12.sgf”]
![]() |
![]() |
W+Time |
[glift sgf=”http://brailago.ro/arhiva/partide/2021/Echipe/Originale/4_Denis2202-hami-2021-01-12.sgf”]
![]() |
![]() |
W+13.5 |
[glift sgf=”http://brailago.ro/arhiva/partide/2021/Echipe/Originale/4_vathra-Trianguli-2021-01-12.sgf “]
Rezultate şi partide preluate de pe Pandanet
January 14, 2021 Thursday at 7:54 pm