BrăilaGo

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

O partidă amuzantă

Goul pe lîngă faptul că este util pentru antrenarea neuronilor, mai este și amuzant. Un exemplu este următoarea partidă pe care am jucat-o la viteză în cadrul concursului de care aminteam recent, Western Dan Challenge, concurs din care am mai prezentat ieri o partidă.

De data aceasta adversarul meu a fost un jucător ceva mai puternic, în mod clar un jucător de nivel dan. Partida a început conform obiceiurilor actuale. Albul nu a pus și a treia mutare pe latura sa, ci a sărit pe a mea cu un clasic tsuke nobi cu care ne-am clădit tărie pînă spre centrul tablei, moment în care nu s-a mai apărat ci a decis să taie una dintre slăbiciunile mele.

Am reușit să păstrez colțul sacrificînd jumătate de latură, dar am prin sente și i-am presat grupul rămas insuficient dezvoltat, surprinzător analiza AI arătînd un echilibru neașteptat. De regulă rămîn rapid în urmă în deschidere, mai ales cu un jucător de nivel dan. Tot surprinzător aici greșește. Îmi permite să mut la M2 conectîndu-mi piatra atacatoare.

Asta a dus la capturarea a mai bine de jumătate din grupul său, ceea ce mi-a adus un avantaj de 15 puncte. Totuși, tăria sa de joc s-a demonstrat prin faptul că a reușit să păstreze cealaltă jumate provocînd un frumos semeai cu o mulțime de ko-uri. Semeai în care era implicat și grupul meu din colț. Deci aparent grupul pierdut nu a fost dat pe degeaba, mai ales că eu aveam de cîștigat două ko-uri pentru a învinge. Deci am renunțat la acel colț și am continuat.

Pierderea colțului era mai dureroasă avînd în vedere că anula posibilitatea atacării grupului său de pe latura mea, care nu era absolut viu. Acum a venit momentul să ocup punctul pe care l-a ignorat cînd a sărit pe latura mea, și anume centrul laturii sale. Își apără colțul de jos înspre care bătea tăria mea, mai mă duc spe colț o dată, se apără, deși poate nu era cazul, și profitr de sente pentru a ataca pisele care pluteau în centru.  Îl fac ață, dar reușește să mă taie împingîndu-mă spre latura lui. Dar tăiat fiind îl opresc în cele din urmă, moment în care încearcă să fugă spre centru. În acest moment ața deja devenise dragon. Eram destul de convins că l-am prins dar dragonii mor greu. Dar AI mi-a confirmat ulterior convingerea că stăteam bine. Eram deja în față cu 50 de puncte.

A încercat altă străpungere, a reușit, dar a rămas tot tăiat și deja pietrele mele tăietoare de pe latura de sus se simțeau în siguranță.

Fiind prea sigur pe mine am amînat dezvoltarea grupului de sus, și H 19 a început să îmi zdruncine încrederea în victorie. Și adevărat, AI, îmi arată doar  40 de puncte avantaj față de 80 cît acumulasem mai devreme.

În acest moment, adversarul meu se teme de un nou ko și greșește iar. Alege C16 în loc de C17, și avantajul meu se duce înapoi la 80 de puncte. Dar adversarul nu se dezminte și mă sperie cu B12, moment în care observ că grupul meu din stînga are doar un ochi. Dar spre norocul meu, apropierea de latură mi-a permis să fac ușor al doilea ochi.

Acum eram atît de sigur pe victorie încît am halucinat. La această mutare nerezonabilă, am crezut că pot lega după ce dau P7, și am comis o oroare. K9 mă văduvește de 69 de puncte.

Spre norocul meu K10 mă salvează, pentru că deși dragonul a înviat, măcar nu are suficiente libertăți pentru a înghite pietrele pe care tocmai le-am făcut cadou.Credeam că am pierdut, dar mai apuc să închid colțul de sus, unde adversarul greșește și îmi mai dă cadou vreo cinci puncte. Dar nerezonabil iarăși încearcă să scoată un iepure din pălărie în colțul din dreapta sus. Și îl scoate, greșesc și se vede un seki acolo.

Disperat că am pierdut, acum și AI arată că eram în urmă, atac seria de ko-uri. Mă lasă să leg primul ko, și din ko dublu devine ko simplu, și mare. Am găsit două amenințări destul de mari, dar și el mai avea o serie și fiind amîndoi în byo-yomi, el pierde la timp.

[glift sgf=”http://brailago.ro/arhiva/partide/2021/31534126-295-funtastic-ehomba.sgf”]

 

Categories: Incepatori, Partide Tags: ,

Costel


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Posts

Recent Comments