BrăilaGo

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

O partidă nebună

Goul este interesant din multe puncte de vedere.

De data aceasta ne vom amuza cu o partidă cu foarte multe întorsături.

Evident, este o partidă jucată la viteză, și fără miză, ceea ce a permis apariția multor erori, dar care privite din exterior par amuzante.

Partida este cu mult mai plăcută pentu mine, cel ce a cîștigat-o, dar cu siguranță mi-ar fi plăcut și dacă pierdeam.

Analiza AI nu arată că ar fi întoarceri masive repetate, ci dimpotrivă, inițial un scor strîns, după care am rămas în urmă, am ratat o șansă de revenire, căzînd iar în urmă, revenind spectaculos, iremediabil, deși adversarul a avut și el o șansă de recuperare.

Mai jos este graficul scorului probabil,

iar în continuare graficul șanselor de victorie.

De fapt, privind la al doilea grafic se poate spune că situația s-a întors brusc de șase ori, deci prima impresie că a fost o partidă săbatică s-ar adeveri.

Mai jos puteți analiza și partida.

[glift sgf=”http://brailago.ro/arhiva/partide/2021/madgame.sgf”]

Fiind o partidă de 13-13 am preferat să deschid cu ogeima. La 19-19 prefer san ren sei. Dar pe table mici a fi invadat în colț mi se pare dezastruos. Kogeima poate ar fi mai sigură, dar pentru a asigura mai mult teritoriu m-am riscat.

Adversarul joacă mult mai deschis, lăsînd posibilități de invazie. Apoi, fără a își dezvolta latura complet, sare pe laura mea. Este o practică frecventă în aceste zile. AI a împins Goul către un joc mult mai agresiv. Mă și agasează acest lucru, dar  îmi și place că îmi dă posibilitatea de a contrataca o poziție insuficient dezvoltată.

Cu mutarea a noua, J6, mi-am întărit colțul de jos, și am fost fericit, dar AI arată poziția ca fiind perfect echilibrată. E rîndul meu să invadez, și o fac riscant în 3X3. Am crezut că am fost în dezavantaj acolo, dar AI arată încă egalitate perfectă pînă la mutarea 22 cînd iau un avantaj minim.

La mutarea 40 apare prima greșeală evidentă. În loc să încerce să facă ochi la G13, albul trebuia să taie la K11.   Văzusem, și eu tăietura, dar nu îl puteam lăsa să facă doi ochi, așa că falsific și el mă taie. Cinci mutări mai tîrziu greșesc și eu, pentru că nu văd o secvență ce făcea ko lăsînd partida echilibrată. Aici a și fost prima întoarcere de situație. În schimb eu fac un joc riscant tăind trei pietre adverse, dar cu un grup tăietor slab. AI vede asta, șansele mele de cîștig fiind sub zece procente deși ca punctaj eram în urmă cu doar șapte puncte.

La mutarea 61 este iar rîndul meu să invadez. O fac de asemeni riscant, pentru că punctul 3×3 e invadabil, dar nu și cînd poziția este deja mai dezvoltată. Dar cu C2 albul greșește și șansele se întorc. El trebuia să intre la mine cu K4. Albul prinde K4 totuși, dar cu zece mutări prea tîrziu. Eu deja mă legasem, și sansele mele de cîștig se apropiau de 100%, cu 35 de puncte avans. La mutarea 85 greșesc iar, aleg M4 în loc de M2. Mă temeam de legătura albului cu pietrele lui tăietoare. Șansele s-au echilibrat iar. Am doar cinci puncte în față, dar poziția mea e tare, și grupul lui din stînga intră sub atac. Dar atari la C5 cred că a fost slab. Albul putea ceda două pietre și trăi cu restul. Preferă totuși să le apere și treaba se complică. Disperat se aruncă pe grupul meu de sus. Dar mutarea nu mi se pare fatală, o ignor și revin la piesele din dreapta pe care le pierdeam dacă nu mutam. A fost un risc inutil, le puteam ceda, fiind cu 13 puncte în față fără ele, și o apărare la C13 încheia partida. Urmează Alb A11, apăr la A10 și încep să tremur.  Grupul meu pare că dă de necaz. Dar adversarul nu găsește o continuare valabilă și scap nevătămat. Halucinez iar cu H6. E inutilă. N9 încheia partida. De fapt partida era încheiată, puteam ceda cele șase piese din dreapta plus cei trei prizonieri. Dar pentru că nu numărasem, credeam că lupta are miză. Albul reușește un ko, dar am noroc cu o poziție avantajoasă, și deși el își leagă pietrele, trăiesc și eu cu ale mele capturînd alte trei, deci nu am pierdut nimic în final.

Rezultatul era deja evident, dar lupta continuă și mai fac o greșeală în care cedez trei pietre, dar deja nu mai conta.

Categories: Incepatori Tags:

Costel


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Posts

Recent Comments