RGo s-a dus de tot, odihnească-se în pace!

Acum vreo trei ani a fost anunțată închiderea yahoogroups, dar pentru că această închidere a fost făcută în doi pași, am crezut că versiunea fără interfață web va continua indefinit.
Și da, anul trecut a dispărut interfața web, dar discuțiile au continuat doar sub formă de mail, arhiva discuției fiind doar în inboxurile celor deciși să păstreze mesajele. Credeam că grupul oricum se va stinge de la sine cînd cei din urmă loiali vor înceta să mai scrie. Discuțiile au continuat cîteva luni, după care au încetat. Am observat tăcerea, și am tot zis să verific dacă chiar nu a zis nimeni nimic, sau nu am observat eu mesajele. Și a trecut un an de tăcere pînă am reușit să verific.
Surpriză mare, yahoogroups nu mai există nici ca mailing list. Dacă ștergerea arhivei și a interfeței web a fost anunțată din timp și cu multă insistență, ștergerea totală a venit cam pe furiș de nici nu am auzit sau observat. Conform articolului din Wikipedia, anunțul că yahoogroups va fi șters a fost făcut pe 13 octombrie, (să mai zică cineva că 13 nu e număr cu ghinion :)), anunțînd ca dată, 15 decembrie. Aflu și eu, acum, un an mai tîrziu.
M-am consolat cu gîndul că oricum nu existaseră prea multe mesaje în anul cît funcționase ca mailing list. Dar uitîndu-mă în inbox văd că au fost peste o sută de mesaje, e drept pe doar vreo două duzini de subiecte, vreo trei fiind obișnuite inflamări.
Cei ce au participat la acele ultime discuții, merită un premiu de fidelitate. Probabil voi întocmi o listă cîndva,. dar pînă atunci, pentru posteritate, salvez aici ultimele două mesaje.
Penultimul aparține lui George Ghețu, care ne invita la un concurs.
Iar ultimul lui Cris Bratu, care solicita, (ironia sorții) memorii ale unui eveniment.
Și astfel RGo își încheie existența, cu un mesaj care subliniază importanța memoriei. Arhiva Rgo este memorată pe undeva, am anunțat locul la timpul potrivit. Dar trebuie să mai verific și să reactualizez.
July 24, 2021 Saturday at 8:20 pm