Joacă Go pentru Ucraina

Anul trecut, cu ocazia Western Dan Challenge îmi picase o pleașcă de 100 de dolari pe care i-am redirectat către Color Go Server fără să stau prea mult pe gînduri. Nu pentru că mi-ar fi stricat un bonus, dar pentru e evita complicații inutile. Oricum donez mereu cînd văd ceva care îmi place. E drept donația mea standard e de o sută de ori mai mică, pe lozincae că dacă un milion de suporteri fac la fel, se adună milionu. Și dacă n-ai un milion de suporteri, meriți oare? Donînd premiul direct am evitat transfer către mine și apoi iar un transfer. Ce rost are să plimbi banii?
Anul ăsta cu ocazia Western Server Challenge, la fel, la completarea chestionarului trebuia să furnizez adresa unde să primesc banii. Evident în caz de cîștig. Ca și anul trecut, nu mă vedeam pe primele locuri, dar trebuia să completez formularul, și la fel nu voiam să mă complic cu un transfer, dar CGS a cam sucombat, și altă inițiativă care să mă impresioneze nu aveam la îndemînă. Dar brusc mi-am adus aminte de Jurnalul European de Go. Este o inițiativă excelentă, dar la care nu m-am abonat pentru că are ca singură opțiune Patreon care din punctul meu de vedere a comis o ilegalitate, și pe care îl boicotez. Deci am optat ca premiul să fie redirecționat către Artem. Era o donație cam improbabilă oricum, pentru că îmi închipuiam că vor fi destui disperați care să mă depășească. Dar acum, cu doar 5 zile rămase, văd că am un avantaj decisiv. Se pare că voi ieși pe locul doi. Mai există varianta în care un jucător a optat să concureze din culise pentru a evite concurența, și a jucat mai mult decît mine fără se înscrie, dar se va înscrie în ultima zi.
Oricum donația s-a dovedit premonitorie, pentru că Artem este din Ucraina.
Acum apare o altă variantă de a dona, o variantă organizată de profesorii de Go europeni. Acțiunea este numită PlayGo for Ucraine, și ideea este simplă. Profesorii, majoritatea profesioniști, sau aproape profesioniști vor susține simultane, urmate de comentarii, trei partide pe sesiune, în final fiind un număr de vreo 70 de partide. Fiecare doritor va dona 20 de euro pentru o partidă. Există și opțiunea de a dărui slotul, adică cineva donează și altcineva joacă.
Suma adunată va fi folosită pentru a ajuta pe cei cca 25 de copii ucrainieni și părinții lor ajunși în Cehia la EYGC, dar care acum sînt refugiați departe de casele, sau poate doar ruinele caselor lor.
Este un tip de acțiune pe care inițial nu l-am înțeles. Eu alerg sau cînt pentru… Cu ce îl încălzește pe sinistratul care doarme pe acoperiș că tu alergi sau cînți, chiar dacă o faci prentru el. Ulterior am văzut că alergatul este un pretext pentru o donație. Dar tot nu am înțeles ideea, Dacă vrei să donezi o poți face direct, nu e nevoie să rozi și asfaltul pentru asta. Acum în contextul actual, în fine văd un sens în acest gen de acțiuni.
Cei interesați poti consulta calendarul cu sloturile libere și se pot înscrie. Recunosc că formularul respectiv nu mi se pare tocmai clar, și din cîte văd mai sînt o mulțime de sloturi libere, deși au trecut cîteva zile de la publicarea anunțului.
Eu am 40 de euro deci pot contribui cu două partide. Nu sînt tocmai interesat să joc pentru că e cam a strica orzul pe gîște. Dar pot oferi cele două partide unor copii interesați de acest simultan.
Aștept solicitări.
March 26, 2022 Saturday at 2:23 am