Fii ca apa

În vizita mea zilnică pe FB, în grupul Go (Baduk, Weiqi) Players on Facebook, am dat peste această complicată problemă, și ca să nu rămînă pierdută în stufărișul FB, o preiau aici pentru cei interesați.
Problema conține forma literei 水 (apă în chineză) și este compusă de Sun Yuan, 4p, jucător profesionist din China. Mai jos aveți și adresa postării.
https://www.facebook.com/groups/go.igo.weiqi.baduk/permalink/10160656726601514/
Plus imaginea, pentru cei ce nu vor să se ducă pe FB.
După cum se vede, autorul ne invită la fluiditate, cică, fii ca apa prietene. Între noi fiind vorba, ca să fii ca apa poți fi și insipid, inodor, sau incolor 🙂
Te invit deci să rezolvi problema singur înainte de a arunca o privire la soluția prezetată mai jos. Cerința problemei este evidentă, negrul mută și trăiește. Nu poate fi vorba de a cîștiga partida din moment ce albul are peste 50 de puncte, iar negrul doar două jumătăți de punct.
Recunosc, eu nu am reușit să o rezolv, sau măcar să ghicesc care ar fi prima mutare sau zona în care trebuie mutat inițial.
Este evident că G9 și E5 sînt mutări care realizează cîte un ochi. Dar nu sînt sente, și dacă negrul ocupă unul din cele două puncte, albul îl ocupă pe celălalt și nici o secvență nu reșește ulterior să creeze un al doilea ochi. De asemeni am văzut că E9 are un potențial. Albul este obligat să mute D8, După care F10 amenință captura piesei albe de la E10. Ar mai fi loc de ochi la J8 și J7, dar nici una din cele două mutări nu amenință nimic, deci nu rezolvă nimic. Și aici m-am cam blocat.
Deci să vedem care e soluția.
C4. Surprinzător. C5 este irevocabil prinsă, nici măcar o secundă nu am privit-o ca fiind aji, dar este. C4 este apoi folosită pentru a prinde B7 în sente după care cu G9 se obține un ochi. Tot în sente pentru că este obligatorie falsificarea ochiului de la E5. Apoi F10 valorifică ajiul văzut de mine la E9. G 11 și F 11 au de asemeni răspunsuri forțate. Și abia acum, după toate aceste mutări pregătitoare, care au izolat grupul alb din stînga sus. Negrul clocește un ko cu B9. Cu amenințări de Ko la J8, J 9, K 10, J11, negrul nu poate pierde koul.
Deci este o combinație de 5 ajiuri, din care eu am văzut doar două. Tu cîte ai văzut?
Mai am unele nedumeriri, precum… Ce se întîmplă dacă albul mută la E5, sau C3, în loc de D3. Dar presupun că și aceste variante duc la același rezultat.
octombrie 24, 2022 luni at 12:55 am