BrăilaGo

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

O problemă clasică

Această problemă este  o poziție  care apare destul de frecvent în partide. Probabil am mai prezentat-o în trecut, dar este foarte dureros pentru cel ce nu o știe, sau este neatent și lasă adversarului un tesuji neîndurător, așa că se merită reamintită.

În partida de mai jos mă îndreptam către o înfrîngere sigură. Chiar fără numărătoare se vedea că sînt decisiv în urmă. Dar speram să mă înșel și să fie de fapt o partidă strînsă în care puteam recupera la final.

În aceste condiții, după ce negrul a dat hane pe linia întîi, și a legat, m-am uitat la poziție sperînd că pot ignora, avînd în vedere că am zid pe linia a treia. Dar, nu, tenuki nu merge aici. Cele două pietre de pe linia trei previn o eventuală plasă. Dar plasa nu este necesară. Piesa albă poate fi fugărită pînă în colț. Nu este nimic în cale care să oprească acest lucru. Așadar am legat solid la B11, după ce am privit două secunde la poziție. Dar în secunda doi am observat o oportunitate. O slăbiciune care apare în grupul negru dacă va proceda cu hane și în partea opusă.

Și da, după cum am sperat, negrul dă și acest hane, mă leg la B3, și rezultă poziția de mai jos, în care apare problema de care vorbeam. O cunoști?, ai văzut deja despre ce este vorba? Dacă nu, mai uită-te pînă o vezi. E mare. De fapt în această poziție este mai mult decît mare, este imensă. Poți vedea de ce? Nici eu nu am văzut în acest stadiu.

Sper că ai văzut deja, este vorba de Alb A7. Un tesuji excelent care oferă un miai teribil. Piesa albă nu poate fi pusă în atari, și amenință snapback în două părți. Evident doar unul din cele două grupuri poate fi apărat. Dar negrul nu cunoștea această poziție, sau poate orbit de bucuria unei victorii iminente a omis-o.  Și a mutat din lăcomie la T13, pentru a mai cîștiga un punct, inutil avînd în vedere că era în față cu aproape 20 de puncte. M-am lăcomit și eu și am apărat cu atari la Q19, știind că 12 puncte cît îmi oferea A7, nu erau suficiente să recuperez. Negrul a avut încă șansa de a cîștiga. Putea apăra grupul vulnerabil cedînd cele două pietre în atari, plus patru prizonieri și teritoriul aferent, și tot era cu 2 puncte în față. Dar negrul a capturat la P15.  Și acum am dat în fine A7 sperînd că 12 puncte îmi sînt suficiente.

Dar după ce negrul a legat la B8, am văzut că am cîștigat partida. B6 nu doar că prinde trei pietre în snapback, dar și falsifică ochiul de la C7. Grupul rămîne cu un singur ochi. Ochiul de la G6 e fals.  H 7 și F7 sînt miai pentru a îl falsifica. Și din cauză că E5 este atari, negrul nu poate renunța și la celelalte trei piese de pe latură pentru a elimina miaiul alb. Deci practic A7 a ucis întregul grup. Dacă negrul putea elimina miaiul cedînd și al doilea grup de pe latură, tot rămînea cu trei puncte în plus în final. De aceea în această poziție A7 a fost mai mult decît un tesuji.

După A7 negrul a încercat să salveze ce mai putea, fără a observa că e inutil. Ajuns în poziția de mai sus, a observat, și a cedat.

Categories: Incepatori, Probleme Tags: ,

Costel


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Posts

Recent Comments