Problema unui adversar incomod
Problema de mai jos a survenit într-un bliț contra unui adversar care s-a ținut scai de mine și împotriva căruia nu am reușit nimic.
În poziția de mai jos partida este ca și terminată, fiind doar mutări de yose. Și scorul este extrem de strîns, fiecare punct contează. De fapt am cîștigat la jumătate de punct din pur noroc.
Una din următoarele mele mutări a fost S8, cu care am reușit să mai iau două puncte.
Dacă ai fi cu negrul cum ai răspunde? La T8? Furînd albului un punct? Sau la T7 păstrînd sente? Dacă ai răspuns T8, ai răspuns ca adversarul meu, care deși strategic m-a zdrobit, tactic, aici, a ratat. Corect era T7. Sigur, este ratat un punct, dar dacă îl iau, pierd sente. Oricum, chiar dacă el a greșit, eu nu am fructificat ocazia, deși poziția îmi mirosise, dar fiind bliț, nu am văzut punctul cheie. Am intuit care ar fi, dar nu am văzut urmarea, care nu e tocmai secvență de începători. Ai văzut ce urmează?
Deci, dacă nu ai văzut… ce zici de alb R5 după Negru T8?
Dacă negrul încearcă să facă ochi la R6, albul ucide cu T6.
Nici alte continuări nu ajută. Alb R6 falsifică orice.
Dar eu nu am văzut continuarea corectă și pierdeam la un punct și jumătate. Dar negrul se simțea în urmă, și a aberat cu A1, după ce finalizasem pe latură cu alb G1 și negru H1. Negru A1 este absolut ilogică. nu face nimic. Dacă albul se apără la C1, negrul nu poate închide la A2 pentru că urmează un dezastru, alb A4, negru B3, Alb C5. Oricum, chiar cu punctul oferit la A1 negrul tot cîștiga la juma de punct. După gafa aia, dacă eu continuam cu C1, și el apăra la B3 pierzînd koul, sau , dacă lăsa oricînd koul după ce eu l-am acceptat, pierdea un punct și mai rămînea cu jumătate de punct. Dar el a avut un kodate mare la E2 la care eu am răspuns. Tu ce zici? Răspunzi la negru E2? Eu am răspuns pentru că știam că mai am L11. Dar am greșit, pentru că cu E1 am oferit un alt kodate, chiar mai mare. Dar la negru D1 am observat că dacă iau la B3 este destul de supărător pentru negru. Nu eram sigur dacă e mai avantajos, dar am riscat. Ce crezi? am făcut bine că am riscat? Nu, a fost inutil, pentru că negrul mai avea doar un kodate, și eu aveam mult mai multe.
octombrie 3, 2023 marți at 7:40 pm